ICCJ. Decizia nr. 6018/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6018/2011
Dosar nr. 11069/2/2009
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.M., cetăţean moldovean, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe - în calitate de reprezentant al secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău - să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândiri cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia la primirea de îndată a cererii de redobândire a cetăţeniei române, precum şi la acordarea daunelor morale în cuantum de 5.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a depus la secţia Consulară a Ambasadei Române la Chişinău prima cerere de redobândire a cetăţeniei române la data de 18 septembrie 2006 şi a revenit, ulterior, cu cereri la datele de 29 iulie 2009 şi 19 octombrie 2009.
Prin adresa, pârâtul i-a adus la cunoştinţă că, în momentul în care cererea trimisă va intra în faza de procesare, ambasada îi va trimite invitaţia în vederea depunerii documentelor, însă, până în prezent, nu a primit răspuns.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1731 din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât;
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă;
- a obligat pe pârât să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii;
- a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, raportat la prima cerere depusă în septembrie 2006, cursul prescripţiei a fost întrerupt prin cererile formulate de reclamantă în iulie şi octombrie 2009.
În ceea ce priveşte fondul acţiunii, respectiv primul capăt de cerere, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, cu depăşirea termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, autoritatea pârâtă nu a soluţionat cererea reclamantei înregistrată pentru prima dată în anul 2006.
Curtea de apel a respins apărările pârâtului referitoare la existenţa numărului mare de cereri şi la activitatea supradimensionată, întrucât aceste împrejurări nu pot justifica nesoluţionarea cererii reclamantei, termenul rezonabil fiind cu mult depăşit, în raport de data înregistrării primei cereri, respectiv 2006, nesoluţionată încă, nici în anul 2010.
Referitor la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, Curtea de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral ce i-a fost cauzat prin nesoluţionarea cererii.
3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că este întemeiată acţiunea reclamantei şi a apreciat în mod eronat că există un refuz nejustificat de rezolvare a cererii petentei de a-i fi primită cererea de redobândire a cetăţeniei române, deşi răspunsul ministerului nu încorpora un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autorităţile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-şi organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea într-un termen cât mai scurt.
Mai susţine recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
Mai susţine recurentul-pârât că noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa C.E.D.O. şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită. Sub acest aspect, se mai susţine că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. (cauza Katte Klitsche de la Grange), „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcţie de circumstanţele cauzele şi ţinând cont de … complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente”.
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar, începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
II. Considerentele instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamanta M.M. s-a adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, iniţial la data de 18 septembrie 2006 şi, ulterior, la datele de 29 iulie 2009 şi 19 octombrie 2009 cereri care nu au fost soluţionate de către autoritatea pârâtă.
Înalta Curte apreciază că, în raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanta poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a cererii, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamanta nu a solicitat soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data formulării cererilor de către reclamantă, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare pentru stabilirea datei la care petenta va fi invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 din Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O. s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa C.E.D.O.
Totodată, este de reţinut faptul că, inclusiv în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 – Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. II.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
Astfel, în cauză, Curte reţine că nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamantul ar fi fost invitat să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţii administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că răspunsul transmis reclamantului este în sensul că cererea va fi soluţionată favorabil, Curtea constată că, prin adresa din 20 octombrie 2009 (fila 6 la dosarul de fond), pârâtul a răspuns petentei în sensul că:
„Având în vedere numărul foarte mare de solicitări şi ţinând cont de spaţiile limitate de care dispune ambasada pentru desfăşurarea activităţii cu publicul, efectuarea unor programări pentru depunerea dosarelor este o necesitate obiectivă, având în vedere că un număr impresionant de persoane au depus cereri anterior celor depuse de către petentă la data de 18 septembrie 2006 şi, respectiv, 29 iulie 2009. […]
În momentul în care scrisoarea trimisă de către doamna M. va intra în faza de procesare, ambasada îi va trimite invitaţia petentei, pentru ca acesta să se poată prezenta în vederea depunerii documentelor. Invitaţia va fi trimisă prin poştă, la adresa comunicată, împreună cu lista actelor ce trebuie să constituie dosarul de redobândire a cetăţeniei.”
Din analiza răspunsului transmis reclamantei, se constată că, într-adevăr, acesteia i s-a răspuns favorabil în sensul că urmează a fi invitată să depună cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Însă, faptul de a comunica petentei că urmează a fi invitată să depună documentaţia sine die – fără precizarea vreunui termen şi fără menţionarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen – reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor şi, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situaţie de nerespectare a termenului rezonabil de soluţionare a cererii respective.
Este adevărat că autoritatea publică şi-a exprimat explicit voinţa în sensul soluţionării favorabile a cererilor de depunere a documentaţiei, însă, atâta timp cât soluţionarea depinde exclusiv de voinţa autorităţii administrative, care, în speţă, va soluţiona cererea în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petiţionare al petenţilor este condiţionată, în mod arbitrar, de către administraţie.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1731 din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6017/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6020/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
