ICCJ. Decizia nr. 6090/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6090/2011
Dosar nr. 527/33/2011
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a solicitat anularea Ordinului nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de preşedintele – secretar de stat al pârâtei, prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară mustrare scrisă, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a), art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi suspendarea ordinului sus menţionat, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin decizia enunţată anterior, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a), art. 78 alin .(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare, a fost sancţionat cu mustrare scrisă, reţinându-se că este vinovat de nerespectarea termenului de transmitere a răspunsului la Nota de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011, măsură care este nelegală.
Mai arată că, în perioada 23 decembrie 2010 – 12 ianuarie 2011 a îndeplinit prin substituire, atribuţiile directorului executiv al D.S.V.S.A. Sălaj – M.M.A., întrucât acesta se afla în concediu de odihnă aprobat.
Susţine că nu se justifică sancţionarea sa cu mustrare scrisă, cu atât mai mult cu cât nu a fost ascultat anterior aplicării acesteia şi nici nu i s-a solicitat vreo notă explicativă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii având în vedere că Ordinul nr. 1109 din 14 martie 2011 a fost emis în mod legal.
Curtea de Apel Cluj, prin Sentinţa nr. 373/2011 pronunţată la 22 iunie 2011, a admis cererea formulată de reclamantul C.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi, în consecinţă, a dispus anularea Ordinului nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de preşedintele acesteia.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, că a fost contestată măsura de către reclamant la conducătorul unităţii, fără însă a se face aplicarea art. 30 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007, în ceea ce priveşte demararea cercetării administrative.
Astfel, instanţa a constatat că în speţă au fost încălcate atât prevederile art. 30 din H.G. nr. 1344/2007 privind Normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cât şi condiţiile de fond pentru a se dispune angajarea răspunderii administrativ-disciplinare a reclamantului.
A reţinut instanţa că în mod greşit reclamantul a fost sancţionat pentru faptul că nu a respectat termenul de 17 ianuarie 2011 stabilit în vederea expedierii răspunsului la o solicitare a pârâtei, întrucât la acea dată nu mai exercita atribuţiile aferente funcţiei de director general al D.S.V.S.A. Sălaj din data de 13 ianuarie 2011 – data revenirii din concediu a titularului acestei funcţii.
Drept urmare, instanţa a apreciat că sunt reale şi nu au fost combătute susţinerile legate de faptul că reclamantul putea fi sancţionat numai pentru eventualele abateri săvârşite în intervalul în care a îndeplinit funcţia de director general, iar termenul stabilit pentru elaborarea şi expedierea răspunsului nu se suprapune în totalitate peste acesta.
De asemenea, instanţa de fond, a statuat că fără fapta ilicită nu există răspundere, iar fără o abatere administrativă ce încorporează o culpă mai mult sau mai puţin gravă, nu poate fi vorba de aplicarea unor măsuri de constrângere cu caracter sancţionator, iar autorităţii competente a trage la răspundere îi revine obligaţia de a dovedi îndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii.
S-a reţinut şi faptul că nu s-a constatat consecinţe prejudiciabile ale faptei reclamantului şi că acesta se află la prima „abatere” de acest gen, astfel că în raport de toate considerentele expuse, se impune admiterea acţiunii.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, considerând-o nelegală şi netemeinică, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- În mod greşit instanţa de fond a apreciat că era obligatorie în speţă cercetarea disciplinară în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a „mustrării scrise”, deşi dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 prevăd că aceasta poate fi aplicată direct de cel care are competenţa legală de numire în funcţia publică.
- În mod eronat prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru a se dispune angajarea răspunderii administrativ-disciplinare a intimatului-reclamant, deşi acestuia îi revenea obligaţia de a răspunde în termen Notei de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011, potrivit art. 10 pct. 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a D.S.V.S.A. judeţene şi a Municipiului Bucureşti.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, combătând criticile recurentei.
Se arată că era obligatorie cercetarea prealabilă conform art. 30 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 şi că nu îi este imputabilă depăşirea termenului de răspuns.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin Ordinul nr. 1109 din 14 martie 2011 al preşedintelui AN.S.V.S.A., reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară a „mustrării scrise”, prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999. Aceasta a fost contestată la conducătorul autorităţii publice pârâte.
Potrivit art. 30 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 privind Normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, „Procedura cercetării administrative este obligatorie pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b) şi e) din Legea nr. 188/1999, republicată, precum şi în cazul în care sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ a fost contestată la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice”.
Prin urmare, aceste dispoziţii speciale care impun parcurgerea procedurii cercetării administrative şi în cazul aplicării sancţiunii prevăzute de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, se aplică cu prioritate faţă de cele ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care reprezintă dreptul comun.
Astfel, sunt nefondate criticile recurentei-pârâte referitoare la aceste aspecte cu privire la obligativitatea procedurii cercetării administrative.
Nu sunt fondate nici celelalte critici referitoare la greşita apreciere a instanţei de fond cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de fond pentru a se dispune angajarea răspunderii administrative disciplinare a intimatului-reclamant.
Necontestat este faptul că în perioada 23 decembrie 2010 – 12 ianuarie 2011 intimatul-reclamant a îndeplinit, prin substituire, atribuţiile funcţiei de conducere de director executiv, iar nota de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011 căreia i se impută că nu a răspuns avea termen de soluţionare la 17 ianuarie 2011.
Prin urmare, data de 17 ianuarie 2011, când trebuia formulat răspuns la nota menţionată este ulterioară datei când reclamantului i-a expirat perioada de delegare/substituire în funcţia de director executiv şi în sarcina căruia se susţine că a existat obligaţia de a răspunde Notei de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011.
Astfel, nu-i poate fi imputată reclamantului nerespectarea termenului pentru răspuns la nota de serviciu menţionată şi implicit încălcarea dispoziţiilor art. 10 pct. 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a D.S.V.S.A. judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti.
În consecinţă, în raport de cele reţinute, soluţia instanţei de fond prin care s-a anulat Ordinul nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A., este temeinică şi legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei nr. 373 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6085/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6110/2011. Contencios → |
|---|
