ICCJ. Decizia nr. 6117/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6117/2011
Dosar nr. 859/30/2010
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii S.D., C.D., F.S., H.I., B.A., L.P., T.V. şi L.G. au invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a) din Instrucţiunile pentru aplicarea prevederilor Cap. IV „măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare” din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional, aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în dosarul nr. 859/30/2010 al Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În motivare, reclamanţii arată că art. 3 alin. (2) lit. a) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul 1740 din 20 noiembrie 2009 emis de Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale sunt nelegale pentru că au adăugat la prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, prevăzând că se integrează în sistemele neintegrate sistemului public de pensii şi pensionarii proveniţi din cadrele militare.
Aceste reglementări administrative au inclus în categoria pensionarilor care intră sub incidenţa Legii nr. 329/2009 şi care, deci, nu pot cumula pensia cu salariul şi pensionarii proveniţi din cadrele militare, cum este cazul reclamanţilor, contrar prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, în vigoare la data emiterii acestor instrucţiuni, potrivit cărora poliţiştii pensionari pot cumula pensia cu salariul realizat, indiferent de nivelul salariului respectiv.
Or, prin Legea nr. 329/2009 nu a fost abrogat art. 26 alin. (2) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, această lege fiind abrogată expres ulterior prin art. 196 lit. e) din Legea nr. 263/2010.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 315 din 14 iulie 2011 a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţi, reţinând reiterându-se că cererea acestora nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007.
Astfel, reţine instanţa, Instrucţiunile pentru aplicarea prevederilor cap. IV din Legea nr. 329/2009, au fost aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009 emis de Ministerul Muncii şi constituie un act administrativ normativ pentru că reglementează raporturi juridice cu caracter personal. Or, pentru a putea face obiectul excepţiei de nelegalitate, actul administrativ trebuie să fie cu caracter unilateral şi să fie individual, condiţii neîndeplinite în cauza dedusă judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs reclamanţii S.D., C.D., F.S., H.I., B.A., L.P., T.V. şi L.G.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a) din Instrucţiunile pentru aplicarea prevederilor cap. IV din Legea nr. 329/2009, aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009, pe considerentul că potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 pot fi contestate pe cale de excepţie numai actele administrative individuale iar nu şi cele normative aşa cum este cazul în speţă.
În sprijinul acestei critici, recurenţii arată că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din ultima perioadă este în sensul că pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi actele administrative cu caracter normativ.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea, constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”.
Acest text trebuie, însă, interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căruia „În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”, în care legiuitorul nu diferenţiază între actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ.
De asemenea, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepţiei de nelegalitate, dar chiar şi pe calea acţiunii directe.
Rezultă, aşadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariţiei Legii nr. 554/2004, este admisibilă, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la prevederile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi casată, cauza urmând să fie trimisă la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.D., C.D., F.S., H.I., B.A., L.P., T.V. şi L.G. împotriva sentinţei civile nr. 315 din 14 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6112/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6122/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
