ICCJ. Decizia nr. 6112/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6112/2011
Dosar nr. 848/36/2011
Şedinţa de la 15 decembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţiile instanţelor de contencios administrativ care au declanşat conflictul negativ de competenţă
1. Soluţia Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanta, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Primarul Comunei V.T. şi Comuna V.T. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Constanta şi Curtea de Conturi a României, au solicitat:
- anularea încheierii din 7 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a România, în urma soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamanţi împotriva măsurilor prevăzute prin decizia din 16 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Constanta;
- anularea deciziei din 16 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Constanta;
- anularea procesului-verbal de constatare din 22 aprilie 2011 încheiat de către Camera de Conturi Constanta, acte administrative apreciate ca fiind nelegale şi netemeinice.
Totodată, au solicitat suspendarea executării deciziei din 16 mai 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la nivelul Primăriei Comuna V.T. a fost efectuat un control de către reprezentaţii Camerei de Conturi Constanta, un audit financiar al conturilor de execuţie bugetara pentru anul 2010, aspecte constatate fiind cuprinse în procesul-verbal din 22 aprilie 2011 şi în baza căruia a fost emisă decizia din 16 mai 2011, act administrativ împotriva căruia, a fost formulată contestaţie, respinsă prin încheierea din 7 iulie 2011.
Au mai susţinut că sumele de bani reţinute in actul de control ca fiind acordate in mod nelegal, au fost acordate pentru anul 2010, în baza acordului/contractului colectiv de muncă, iar încheierea acordului/contractului colectiv de muncă s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 130/1996, L.nr. 53/2003, Legii nr. 54/2003, Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 188/1999, Legii nr. 161/2003.
Prin senţinţa nr. 267 din 7 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanta, a admis excepţia de necompetentă materială şi în consecinţă a declinat cauza spre soluţionare în favoarea Tribunalului Constanta, reţinând că se stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport de rangul autorităţii emitente a actului contestat, iar dispoziţiile art. 228 din Regulamentul Curţii de Conturi nu pot înfrânge dispoziţiile legii menţionateindiferent de organul care soluţionează contestaţia.
2. Soluţia Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalului Constanta, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin senţinţa nr. 1615 pronunţată în data de 4 octombrie 2011, a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de reclamanţii Comuna V.T. şi Comuna V.T. prin Primar, în contradictoriu cu paratele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Constanta în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Totodată, a constat intervenit conflictul negativ de competenţă iar temeiul art. 21 din C. proc. civ. a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că revine Curţii de Apel Constanţa competenţa matrială de soluţionare a cauzei, atât în raport de dispoziţiile art. 228 din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin hotărârea Curţii de Conturi din 2010, cât şi potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât încheierea emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor aparţine unui organ al administraţiei publice centrale.
II. Hotărârea Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca regulator de competenţă
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din C. proc. civ., reţine că a fost legal investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei Camerei de Conturi Constanţa din 16 mai 2011, anularea încheierii din 7 iulie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior, precum şi suspendarea deciziei din 16 mai 2011 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi art. 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 din C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/ anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/ 2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestaţia împotriva deciziei din 16 mai 2011 a Camerei de Conturi Constanţa a fost respinsă integral prin încheierea din 7 iulie 2011, Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Comuna V.T. şi Primarul Comunei V.T. şi pârâtele Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Constanta şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6110/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6117/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
