ICCJ. Decizia nr. 6127/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6127/2011
Dosar nr.7232/2/2011
Şedinţa publică din 16 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5129 din 15 septembrie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC "G.T." S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi a constatat suspendată de drept executarea Deciziei de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În baza raportului de inspecţie fiscală nr. 24036 din 14 iunie 2011 şi a prevederilor art. 48 C. proCod Fiscal, a fost emisă de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti Decizia de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011 prin care s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 929.381.430 RON, reprezentând accize şi accesorii aferente.
Pârâta a motivat emiterea acestei decizii prin faptul că în cuprinsul primei decizii de impunere, emisă în cursul anului 2010, s-a strecurat o eroare materială, respectiv o eroare de calcul, constând în adunarea eronată a sumelor cuprinse în anexa nr. 21 a raportului de inspecţie fiscală, împrejurare ce a determinat stabilirea unei sume mai mici, decât cea în realitate datorată, cu 66.203.361 RON.
Prin Sentinţa nr. 1121 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, iar această soluţie a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2462 din 3 mai 2011.
Prin urmare, cea de-a doua decizie de impunere emisă de pârâtă la data de 14 iunie 2010, ce poartă acelaşi număr cu cea emisă la data de 6 octombrie 2010, a fost dată de organul fiscal doar pentru îndreptarea unei erori de calcul, pe care însuşi emitentul o califică ca fiind o eroare materială.
Aşadar, actul aflat în discuţie nu poate fi calificat ca fiind un act fiscal nou, diferit în raport de Decizia de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, decât din punct de vedere formal, întrucât, în fapt, ca şi conţinut referitor la obligaţiile fiscale constatate fiind unul şi acelaşi act fiscal corectat din punct de vedere al unui calcul matematic.
În consecinţă, sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 28 septembrie 2011, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei nr. 5129 din 15 septembrie 2011, în sensul menţionării, în mod corect, a datei emiterii deciziei de impunere cu privire la care s-a constatat suspendarea de drept, respectiv 14 iunie 2011.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii cererii de menţinere a formelor de executare în ceea ce priveşte Decizia de impunere nr. 26 din 14 iunie 2011.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine faptul că, în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 304 C. proc. civ., hotărârea atacată este nelegală atâta timp cât s-a pronunţat asupra altui act administrativ care nu face obiectul prezentei cauze.
În plus, faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, chiar şi Decizia de impunere considerată de instanţa de fond ca fiind suspendată de drept nu-şi mai produce efectul suspendării şi trebuie pusă în aplicare.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă constatarea suspendării de drept a Deciziei de impunere nr. 26 din 15 septembrie 2011 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei, în baza art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Temeiul de drept al acestei decizii îl constituie art. 48 C. proCod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede posibilitatea organului fiscal de a îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului.
Într-adevăr, după cum însăşi autoritatea vamală menţionează în cuprinsul adresei nr. 14323 din 15 iunie 2011, noua decizie de impunere nu este rezultatul unui nou control dispus de autorităţile vamale sau de organul administrativ de soluţionare a contestaţiei, ci priveşte acelaşi control efectuat în cursul anului 2010.
Motivele de fapt şi de drept invocate în cuprinsul celor două Decizii de impunere (nr. 26 din 06 octombrie 2011 şi nr. 26 din 15 septembrie 2011) sunt identice, iar sumele stabilite suplimentar prin cea de-a doua decizie de impunere nu sunt rezultatul constatării unor aspecte fiscale noi ci, după cum susţine chiar autoritatea vamală, rezultatul adunării corecte a sumelor stabilite prin prima decizie de impunere.
În opinia Înaltei Curţi, este corectă interpretarea primei instanţe în sensul că sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit căruia, în ipoteza în care se emite un nou act administrativ ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept.
Astfel, judecătorul fondului a dat eficienţă intenţiei legiuitorului de a preveni şi chiar de a sancţiona abuzul autorităţilor administraţiei publice care, prin emiterea unui nou act administrativ, ar putea înlătura efectele unei hotărâri judecătoreşti de suspendare a executării actului administrativ.
Faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, critica recurentei potrivit căreia sentinţa atacată este nelegală atâta timp cât s-a pronunţat asupra altui act administrativ ce nu face obiectul acestei cauze, este nefondată.
Mai precis, prin încălcarea principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans s-ar ajunge la situaţia prejudiciabilă pentru societatea intimată în care, dintr-o eroare a organului vamal, care a adunat incorect sumele stabilite prin Decizia de impunere, să se înlăture efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care a fost dispusă suspendarea unui act administrativ fiscal.
De altfel, aceasta este şi intenţia recurentei-pârâte, respectiv de a lipsi de eficienţă juridică Sentinţa nr. 1121 din 15 februarie 2011 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, soluţie care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2462 din 3 mai 2011.
Mai mult decât atât, se cuvine a menţiona şi faptul că, prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 28 septembrie 2011, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei nr. 5129 din 15 septembrie 2011, în sensul menţionării, în mod corect, a datei emiterii deciziei de impunere cu privire la care s-a constatat suspendarea de drept, respectiv 14 iunie 2011.
În altă ordine de idei, dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, invocate de recurentă, nu sunt aplicabile în speţa de faţă, întrucât acestea reglementează o altă situaţie juridică.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 5129 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6120/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6131/2011. Contencios → |
|---|
