ICCJ. Decizia nr. 6168/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Sesizarea instanței de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal, Municipiul Deva prin Primar, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Hunedoara, a solicitat obligarea pârâților la dispunerea, respectiv la suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 "Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor" cu suma de 320.000 RON, respectiv 275.000 RON, sumă necesară finanțării ajutorului social aferent perioadei iulie - decembrie 2009 și 45.000 RON pentru ajutorul de încălzire aferent lunilor noiembrie - decembrie 2009.
în motivarea cererii se arată că potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetele locale, integral din suma defalcată din unele venituri ale bugetului de stat.
Pentru că se înregistrează întârzieri în plata acestui ajutor, reclamanta a înaintat o adresă către D.G.F.P. Hunedoara, la 6 iulie 2009, prin care a solicitat suplimentarea bugetului cu 275.000 RON pentru ajutor social în perioada iulie - decembrie 2009 și 45.000 RON, ajutor pentru încălzire aferent lunilor noiembrie și decembrie 2009, dar s-a revenit la aceeași adresă și în data de 22 septembrie 2009. Pentru că nu a primit nici de această dată un răspuns, s-a adresat instanței.
în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 416/2001 și nr. 273/2006.
Prin sentința nr. 904/CA/2010 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Hunedoara a fost admisă acțiunea, obligate pârâtele la suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 cu suma de 320.000 RON.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Hunedoara împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 1653/2010 din 21 septembrie 2010, a fost casată sentința și trimisă cauza pentru judecare în fond de către instanța competentă - Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și calitatea de pârât o are autoritatea centrală.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 54831/97/2009 la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.
Reclamantul a depus o precizare a acțiunii și a solicitat obligarea și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi până la data plății efective.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 39/F/CA/2011 din 9 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, au fost obligate pârâtele să suplimenteze prevederile subcapitolului 11.02.02 cu suma de 320.000 RON din care 275.000 RON sumă necesară finanțării ajutorului social aferent perioadei iulie - decembrie 2009 și 45.000 RON pentru ajutorul de încălzire aferent lunilor noiembrie - decembrie 2009. A fost respinsă în rest acțiunea reclamantului.
în motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că potrivit art. 8 Teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Analizând conduita pârâtelor cu privire la soluționarea cererile reclamantei, instanța a apreciat că aceasta se încadrează în categoria actelor administrative unilaterale asimilate în condițiile art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 (calificat în această manieră de către instanța de recurs).
Astfel, potrivit dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 57/2009: "Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetele locale, integral din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat".
Prin urmare, obligația stabilită în sarcina pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - de a suporta și, implicit, a suplimenta capitolul privitor la alocarea sumelor necesare plății ajutorului social (față de numărul mare al persoanelor care beneficiază de acest ajutor) este evidentă iar acesta trebuia să dea curs cererii formulată de reclamantă.
S-a arătat că de altfel, pârâta D.G.F.P. Hunedoara a recunoscut obligația care îi incumbă, însă arată că nu a primit niciun răspuns din partea Ministerului Finanțelor. Susținerea sa nu este justificată însă de nici o probă, aceasta nedepunând la dosar dovada demersurilor realizate în sensul soluționării cererii reclamantului, după cum nu a făcut dovada încunoștințării acestuia despre soarta cererilor, deși acest aspect a fost solicitat în mod expres și cu ocazia rejudecării cauzei.
Pe de altă parte, s-a apreciat ca lipsită de relevanță și invocarea adresei din 18 noiembrie 2009 în condițiile în care aceasta vizează o corespondență între Ministerul Administrației și Internelor și D.G.F.P. Hunedoara referitoare la alte sume iar demersurile invocate nu sunt de natură să exonereze pârâtele de obligațiile ce le reveneau în mod direct, în baza legii.
Raportat la cele de mai sus, văzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a considerat întemeiată cererea reclamantului privitoare la suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 și a admis-o, astfel cum a fost formulată.
în ce privește cererea de acordare a penalităților prevăzute de O.G. nr. 92/2003 aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, atâta timp cât ipoteza reglementată de acest act normativ nu este incidentă.
Regimul juridic al dobânzilor, în această materie este reglementat de art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., text conform căruia pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Or așa cum rezultă în mod evident, reclamantul nu are calitatea de contribuabil în acest raport juridic, care la rândul său nu are natura juridică de drept fiscal, sens în care textul mai sus citat nu poate fi incident.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.
în motivele de recurs se arată că, în mod greșit instanța de fond a reținut că la adresele din 6 iulie 2009 și din 22 septembrie 2009 D.G.F.P. Hunedoara nu ar fi comunicat nici un răspuns deoarece la 24 iulie 2009 și la 28 decembrie 2009 s-a comunicat faptul că suplimentarea bugetelor locale pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la unitățile administrativ-teritoriale se aprobă prin acte normative de rectificare bugetară.
în vederea soluționării solicitării Primăriei Municipiului Deva, D.G.F.P. Hunedoara, la data de 25 septembrie 2009, a solicitat Ministerului Finanțelor Publice și ulterior, Ministerului Administrației și Internelor, aprobarea suplimentării bugetului cu suma de 20.687 RON pe anul 2009.
Ministerul Administrației și Internelor a comunicat că și Consiliul Județean Hunedoara și Instituția Prefectului Hunedoara au înaintat un proiect de hotărâre pentru alocarea sumei de 2.320 RON din Fondul de rezervă bugetară pe anul 2009 pentru echilibrarea bugetelor locale, adresă care trebuia luată în considerare pentru că ea face dovada că D.G.F.P. Hunedoara a întreprins demersuri pentru a soluționa cererile Primăriei Deva.
S-a criticat și faptul că instanța de fond a reținut că D.G.F.P. Hunedoara a recunoscut obligația care îi incumbă pentru că în întâmpinare s-a recunoscut că nu există posibilitatea de a soluționa cererea, ceea ce nu echivalează cu o recunoaștere a obligației.
Recurenta apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât s-a dispus obligarea instituțiilor pârâte fără a ține seama că pentru o asemenea suplimentare este necesară elaborarea unor acte normative prin care să se rectifice prevederile bugetare, iar în aceste condiții instanța și-a arogat atribuții legislative, ceea ce contravine normelor de drept, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-au depus la dosar înscrisuri cu privire la răspunsurile comunicate de D.G.F.P. Hunedoara.
Intimatul Municipiul Deva a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.
4. Soluția instanței de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând obligarea Ministerului Finanțelor Publice și D.G.F.P. Hunedoara la suplimentarea unui subcapitol din prevederile bugetare cu sume necesare pentru plata ajutorului social și ajutorului pentru încălzire.
Mai întâi, trebuie precizat că cererea nu a avut ca temei de drept nici un art. din Legea nr. 554/2004, ci Legea nr. 416/2001 și Legea nr. 279/2006.
Instanța de fond a soluționat cauza apreciind că în speță este în discuție un act administrativ asimilat în condițiile art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 "calificat în această manieră de instanța de recurs".
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim este asimilat actului administrativ unilateral, iar conform art. 2 alin. (1) lit. i) din același act normativ, "refuzul nejustificat de a soluționa o cerere" este exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
Reclamantul a chemat în judecată atât Ministerul Finanțelor Publice cât și D.G.F.P. Hunedoara, dar, așa cum chiar acesta recunoaște în cererea adresată instanței de fond, a solicitat suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 prin două adrese (din 6 iulie 2009 și din 22 septembrie 2009) către D.G.F.P. Hunedoara.
Cu toate că instanța de fond invocă dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 nu a făcut referire la nici un refuz explicit prin care Ministerul Finanțelor Publice să fi comunicat Municipiului Deva de ce nu se dă curs solicitării acestora.
în fața instanței de recurs s-au depus mai multe înscrisuri din care rezultă că la solicitările înregistrate sub nr. 20505/2009 și nr. 28029/2009 s-a comunicat un răspuns către reclamant de către D.G.F.P. Hunedoara prin care i s-a comunicat faptul că suplimentările pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate se aprobă prin acte normative de rectificare bugetară și că solicitările au fost înaintate Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor.
în adresa din 11 ianuarie 2010 emisă de D.G.F.P. Hunedoara s-a precizat chiar faptul că Ministerului Finanțelor Publice ar fi solicitat D.G.F.P. Hunedoara să se adreseze cu cererile de suplimentare unităților administrativ-teritoriale către Ministerul Administrației și Internelor pentru că acest minister analizează propunerile formulate de unitățile administrativ-teritoriale în vederea elaborării unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
în condițiile în care reclamantul nu și-a întemeiat în drept acțiunea adresată instanței de fond pe vreo dispoziție din Legea nr. 554/2004 dar pentru că instanța de fond a considerat incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. i) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) din același act normativ, instanța de recurs va analiza dacă suntem sau nu în prezența unui refuz nejustificat din partea celor două autorități, respectiv D.G.F.P. Hunedoara și Ministerul Finanțelor Publice de a soluționa cererile adresate privind suplimentarea unui subcapitol din prevederile bugetare.
înainte de a analiza caracterul justificat sau nejustificat al refuzului, trebuie să precizăm că atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice sunt cele prevăzute în art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și în art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, iar direcțiile generale ale finanțelor publice județene (așa cum este și D.G.F.P. Hunedoara) sunt instituții publice cu personalitate juridică ce funcționează în subordinea A.N.A.F., potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., iar aceste ultime instituții nu au atribuții legate de elaborarea bugetului de stat sau de rectificările bugetare.
Referitor la "refuzul" de soluționare al cererilor adresate D.G.F.P. Hunedoara se constată că nu suntem în prezența unui refuz nejustificat deoarece, mai întâi, această instituție publică nu are atribuții legate de suplimentarea prevederilor unor capitole din bugetele alocate unor ordonatori de credite, așa cum cere reclamantul Municipiul Deva.
în al doilea rând, cererile adresate de reclamant pentru suplimentarea bugetului pe anul 2009 pentru anumite subcapitole au fost înaintate Ministerului Finanțelor Publice (conform adreselor depuse în fața instanței) sau Ministerului Administrației și Internelor și chiar au comunicat răspuns în acest sens către reclamant, precizând că suplimentarea nu se poate face decât prin acte normative de rectificare bugetară.
în privința refuzului Ministerul Finanțelor Publice de a suplimenta bugetul reclamantului pe anul 2009 la un subcapitol, instanța de fond a considerat că Ministerul Finanțelor Publice îi revine obligația potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 de a suporta și implicit, de a suplimenta capitolul privitor la alocarea sumelor necesare plății ajutorului social, însă aceste susțineri nu țin seama nici de dispozițiile legale invocate și nici de alte prevederi legale incidente în cauză.
Este adevărat că potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare, "Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetele locale, integral din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat".
însă, în raport de prevederile Legii nr. 500/2002 și în H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice, care este un organ de specializare al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și administrează finanțele publice, are atribuții legate de elaborarea proiectului de buget de stat, al legii bugetului de stat, dar și a legilor de rectificare a bugetului de stat și este autoritatea publică ce repartizează pe trimestre veniturile și cheltuielile bugetare așa cum sunt prevăzute în legea bugetului de stat pe anul respectiv.
Faptul că Ministerul Finanțelor Publice are aceste atribuții și este cel care urmărește execuția bugetului de stat nu înseamnă că el este cel care poate suplimenta plata unor sume ce au fost alocate în cadrul unor capitole sau subcapitole bugetare pentru anumiți ordonatori de credite pentru că veniturile și cheltuielile bugetare se aprobă prin legea bugetului de stat care este anuală și care pot fi rectificate, tot prin lege, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Ministerul Finanțelor Publice administrează bugetul de stat și repartizează, potrivit legii bugetului de stat, ordonatorilor de credite sumele ce pot fi cheltuite într-un an, iar în cazul în care sumele sunt insuficiente este necesară o lege de rectificare a bugetului, dar legea este adoptată de Parlament, chiar dacă proiectul legii poate fi inițiat de acest minister.
Reclamantul Municipiul Deva a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la suplimentarea unui subcapitol al bugetului alocat pe anul 2009, iar instanța de fond a obligat la aceasta fără a analiza dacă Ministerul Finanțelor Publice poate face acest lucru în lipsa unor legi de rectificare bugetară, astfel că hotărârea instanței de fond a fost dată cu interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, a fost admis recursul, a fost modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru că nu s-a dovedit refuzul nejustificat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 845/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6142/2011. Contencios → |
|---|
