ICCJ. Decizia nr. 6129/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta C.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat obligarea pârâtului prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la transmiterea dosarului reclamantei către evaluator sau societatea de evaluare desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în Municipiul Brașov, strada Z., județul Brașov, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligarea pârâtului, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire a reclamantei în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru același imobil, conform dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și obligarea pârâtului prin aceeași Comisie la plata unei penalități în sumă de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la îndeplinirea obligațiilor, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, s-a arătat că prin dispoziția nr. PP/2006 emisă de Primarul Municipiului Brașov a fost stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul situat în Brașov, strada Z., înscris în CF nr. A Brașov în prezent CF nr. R Brașov.
Dosarul aferent dispoziției menționate susține reclamanta, a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin adresa din 06 septembrie 2006 și a fost înregistrat sub nr. 28596/CC/2006, urmând a fi soluționat potrivit procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, însă, deși dosarul se află de 4 ani în instrumentarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, această instituție nu a transmis nici până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, dosarul, în vederea întocmirii raportului de evaluare și nu a emis titlul de despăgubire reclamantei, potrivit art. 16 alin. (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
S-a mai arătat că, notificarea pentru restituire în baza Legii nr. 10/2000 a fost depusă în anul 2001, astfel că procedura administrativă durează de mai mult de 9 ani. Cererea reclamantei trebuia să primească o rezolvare într-un termen rezonabil, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având incidență și în procedura desfășurată în faza administrativă a rezolvării cererii. Totodată, pasivitatea comisiei centrale reprezintă, în opinia reclamantei, un refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 177/F din 5 noiembrie 2012 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la transmiterea dosarului acesteia către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului, în condițiile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, a dispus respingerea restului pretențiilor solicitate privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și la plata valorii penalităților.
Pentru a pronunța această sentință - instanța a reținut că emiterea adresei către Primăria Brașov nu are legătură cu etapa controlului de legalitate a respingerii cererii de restituire în natură și pe de altă parte, că termenul rezonabil la care se referă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde și durata procedurilor administrative.
De asemenea, s-a mai reținut că aceste etape prevăzute de lege în procedura administrativă a stabilirii și acordării despăgubirilor sunt succesive și implică realizarea lor una câte una, astfel că acordarea titlului de despăgubire este condiționată de realizarea evaluării și stabilirea cuantumului despăgubirilor. După realizarea evaluării, Comisia este obligată de lege să procedeze la emiterea titlului de despăgubire, urmând ca eventuala nerespectare a dispozițiilor legale și a duratei rezonabile a emiterii titlului să facă obiectul analizei ulterioare a instanței.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că, în speță, s-a depășit termenul rezonabil și că emiterea adresei de completare nu are legătură cu etapa controlului de legalitate a respingerii cererii de restituire în natură.
Astfel, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor. Prin urmare, susține recurenta, instanța ar fi trebuit să țină seama că decizia nr. 2815/2008 nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, stabilind astfel o modalitate de soluționare convenabilă pentru toți.
Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la plata de 100 RON cu titlu de despăgubiri pe zi de întârziere a executării sentinței, de la data pronunțării hotărârii, recurenta susține că termenul de executare este foarte scurt, având în vedere că este vorba de o procedură administrativă complexă.
Pe de altă parte, s-a susținut că instanța ignoră prevederile art. 20 alin. (2) și pe cele ale art. 24 alin. (1) Teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Recursul este fondat doar pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
în ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita admitere a capătului de cerere privind obligarea pârâtului prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a transmite dosarul către evaluator sau societatea de evaluare sub sancțiunea unei amenzi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării deciziei s-a reținut că acesta este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanța obligă o autoritate administrativă să emită un act administrativ se poate stabili și plata unei penalități.
Penalitățile au caracterul unei sancțiuni și ca urmare, la aplicarea acestora trebuie să se aibă în vedere circumstanțele cauzei și ansamblul atribuțiilor autorității.
în cazul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta este învestită cu emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire pentru toate imobilele din țară care intră sub incidența Legii nr. 247/2005, situație în care în mod obiectiv există dificultăți de soluționare a cererilor.
Având în vedere că textul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu conține o normă imperativă și în raport de activitatea pârâtei, nu se impunea acordarea penalităților de întârziere.
Se reține și că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii prin hotărârea criticată, apare ca neîntemeiată.
Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speță să emită decizia de acordare a despăgubirilor, este nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii.
Față de considerentele susmenționate, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul și a modificat în parte sentința atacată în sensul că înlătură aplicarea penalităților de 100 RON pe zi de întârziere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6138/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6118/2011. Contencios → |
|---|
