ICCJ. Decizia nr. 6172/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6172/2011
Dosar nr. 263/42/2010
Şedinţa publică de la 20 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 12.108,28 lei cu titlu de chirie restantă în derularea contractului nr. A-65/08 ianuarie 2002 şi a sumei de 84.362,11 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, datorate la perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în baza contractului nr. A-65 din 08 ianuarie 2002 a închiriat pârâtei un imobil în suprafaţă construită de 1.638 m.p. situat în Buzău, aceasta obligându-se conform actelor adiţionale succesive nr. 1 din 17 februarie 2004, nr. 2 din 17 februarie 2005 şi nr. 3 din 06 aprilie 2006 să-i plătească etapizat o chirie lunară de câte 760,17 euro, 3.450 lei şi respectiv 3.910 lei pentru construcţii, precum şi o chirie majorată de 484,52 lei pentru obiectele de inventar, mijloacele fixe şi materialele puse la dispoziţie.
Reclamantul a mai susţinut că, deşi pârâta a folosit efectiv imobilul dar şi celelalte bunuri închiriate, aceasta nu a achitat integral chiria stabilită de comun acord, rămânând o diferenţă de plată în sumă de 12.108,28 lei la perioada 01 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2006, la care se adaugă penalităţi de întârziere în sumă de 84.362,11 lei, calculate în temeiul art. 23 din contract, astfel cum rezultă din situaţia anexată cererii.
Prin nota de precizări depusă la fila 82 dosar, însoţită de actele justificative ataşate la filele 84-127 dosar, reclamantul şi-a majorat câtimea pretenţiilor de la suma de 96.470,30 lei la suma de 117.363,10 lei.
b) Sentinţa şi considerentele Judecătoriei Buzău
Prin Sentinţa nr. 1520 din 04 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Buzău, s-a admis acţiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 117.363,10 lei cu titlu de chirie şi penalităţi de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, invocând prevederile art. 969, art. 970, art. 1073 şi art. 1082 C. civ., instanţa fondului a reţinut că pârâta datorează reclamantului suma de 117.363,10 lei cu titlu de chirie şi penalităţi de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, astfel cum au fost calculate în baza contractului nr. A-65 din 08 ianuarie 2002, cu cele 3 acte adiţionale din 17 februarie 2004, din 17 februarie 2005 şi din 06 aprilie 2006.
c) Apelul declarat de pârâtă
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, în temeiul art. 282 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit motivelor de apel depuse la dosar conform art. 287 din acelaşi cod.
d) Decizia Tribunalului Buzău
Prin Decizia nr. 106 din 17 februarie 2010, Tribunalul Buzău a admis recursul declarat de pârâta SC S. SRL, a casat Sentinţa nr. 1520 din 04 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 76/200/2009 şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de Contencios Administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 263/42/2010.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, şi contractele încheiate cu autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. În cauza dedusă judecăţii, contractul de închiriere nr. A-65 din 08 ianuarie 2002, încheiat între reclamant, autoritate publică, în calitate de locator şi societatea pârâtă, în calitate de locatar, are drept obiect punerea în valoare a unui imobil proprietate publică.
Tribunalul a concluzionat că, în raport de natura contractului de închiriere, act administrativ, dar şi de calitatea reclamantului, organ central al administraţiei publice, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii revine în primă instanţă Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
e) Sentinţa şi considerentele Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 272 din 13 decembrie 2010 s-a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtă şi s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de Ministerul Apărării – Direcţia Legislaţie şi Asistenţă Juridică, în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL Buzău. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 9.260 lei cheltuieli de judecată către pârâtă din care 500 lei onorariu expert şi 8.760 lei, onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această decizie, prima instanţă a reţinut că excepţia tardivităţii este neîntemeiată, întrucât termenul de prescripţie a fost întrerupt, pârâta prin adresa nr. 1196/2007 recunoscând existenţa creanţei, cursul prescripţiei s-a întrerupt, împrejurare recunoscută de însuşi reclamant, prin reprezentant legal.
Pe fond, s-a apreciat că între părţi s-a încheiat un contract administrativ şi nu unul comercial, Legea nr. 469/2002 făcând referire la contractele comerciale încheiate între agenţii economici şi nu la cele de natură administrativă.
Pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, prima instanţă a considerat că pârâta nu numai că nu datorează această sumă reclamantei, dar a dovedit că s-a achitat în plus suma de 5532 lei, chirie pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006. S-a mai reţinut din concluziile expertizei, împrejurarea că, perioadele pentru care s-au calculat penalităţile şi contravaloarea chiriei, nu coincid cu aceea pentru care părţile s-au mai judecat într-o cauză similară, tot la Curtea de Apel Ploieşti, dosarul nr. 527/42/2008 în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 190 din 26 septembrie 2008.
La pronunţarea soluţiei, Curtea de apel, a avut în vedere prevederile Legii nr. 469/2002 coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004.
2. Instanţa de recurs.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale.
a) Motivele de recurs.
Recurentul-reclamant a arătat că hotărârea instanţei de fond conţine motive contradictorii, astfel, pe de o parte s-a reţinut că în discuţie se află un contract administrativ, iar Legea nr. 469/2002 face referire la contractele comerciale încheiate între agenţii economici şi nu la cele de natură administrativă, iar pe de altă parte că acţiunea s-a respins în conformitate cu prevederile Legii nr. 469/2002, ceea ce demonstrează fără echivoc contrarietatea motivării.
S-a precizat că s-a încheiat contractul în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi H.G. nr. 68/2000 şi că la data încheierii contractului Legea nr. 469/2002 nu era adoptată, astfel că s-a nesocotit principiul neretroactivităţii legii.
S-a menţionat că pârâta-intimată nu a achitat la termenul scadent chiria stabilită prin contract şi ulterior, prin actele adiţionale.
A susţinut recurenta că penalităţile au fost calculate de expert prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 469/2002 fără a se avea în vedere prevederile art. 23 din contract, prin care părţile au convenit modul de calcul al penalităţilor de întârziere.
S-a mai precizat că expertul nu a ţinut seama de chiria datorată pentru obiectele de inventar, astfel că întreg calculul chiriei restante este afectat.
b) Analiza motivelor de recurs.
Înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a acţiunii şi probelor cauzei, reţine:
Prin acţiune, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a chemat în judecată pârâta SC S. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 96.470,39 lei reprezentând cheltuieli şi penalităţi de întârziere, datorate în baza contractului de închiriere, pentru un spaţiu cu destinaţia restaurant, în suprafaţă de 1638 m.p.
Din analiza sentinţei primei instanţe se constată că aceasta conţine o motivare contradictorie şi neelocventă.
Astfel, deşi se arată că Legea nr. 469/2002 nu este aplicabilă contractelor administrative, totuşi instanţa reţine incidenţa acestei legi, însuşindu-se punctul de vedere al expertului.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 469/2002, prevederile acestei legi se aplică tuturor contractelor pentru realizarea actelor de comerţ de către agenţii economici comercianţi.
Ori, Ministerul Apărării Naţionale nu este agent economic comerciant, bunul care a format obiectul închirierii fiind proprietate publică, aşa cum s-a reţinut expres în Decizia nr. 106/2010 a Tribunalului Buzău.
În aceste condiţii, dispoziţiile Legii nr. 469/2002 nu se aplică în cazul contractului administrativ.
Chiar în situaţia în care s-ar fi considerat că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002 şi în cazul contractelor administrative, totuşi instanţa trebuia să observe că prin contract, respectiv art. 23, părţile au determinat cuantumul penalităţilor, iar potrivit art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, totalul penalităţilor pentru decontare nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Din sentinţă rezultă că instanţa de fond a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, din al cărei conţinut se stabileşte că s-au calculat penalităţile prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 şi nu prevederilor contractuale.
Prin obiecţiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză, se arată că penalităţile s-au calculat greşit, că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002, că expertul a efectuat greşit calculele şi perioadele aflate în litigiu.
Instanţa de fond nu a analizat acţiunea în limitele sesizării şi nu a observat că expertul a efectuat calculul cu nesocotirea prevederilor art. 23 din contract, că spre exemplu s-a stins o datorie de 4.621 lei, chirie plătită pentru utilaje, în perioada 8 martie 2002 – 31 decembrie 2003.
Astfel, s-a efectuat practic o compensare de către expert a chiriei datorate pentru spaţiu, cu alte plăţi, fără să existe o cerere de învestire a instanţei în acest sens.
Având în vedere cele expuse mai sus, urmează a se casa sentinţa primei instanţe pentru ca în rejudecare să se analizeze acţiunea reclamantului, prin prisma actelor prezentate şi în limitele cererilor formulate de părţi.
Pentru verificarea calculului penalităţilor, se va dispune efectuarea unei noi expertize sau refacerea expertizei efectuate în primul ciclu procesual, în raport de prevederile art. 23 din contract, având în vedere că Legea nr. 469/2002 nu se aplică în situaţia contractelor administrative şi nici nu s-a cerut anularea acestei clauze contractuale.
c) Soluţia instanţei de recurs.
În baza art. 312 şi 314 C. proc. civ., se va casa sentinţa primei instanţe cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale – Direcţia Legislaţie şi Asistenţă Juridică împotriva Sentinţei nr. 272 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6163/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6177/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
