ICCJ. Decizia nr. 640/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 640/2011
Dosar nr.42079/3/2009
Şedinţa de la 3 februarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia primei instanţe.
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a solicitat obligarea acestei autorităţi la plata sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25% şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% pentru perioada 2004 - 5 februarie 2009, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului la data plăţii efective.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 21 din 5 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este o instituţie organizată la nivel naţional, din categoria autorităţilor centrale, astfel că cererile formulate împotriva acestuia se soluţionează în prima instanţă de Curtea de apel.
2. Soluţia celei de-a doua instanţe.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2948 din 16 iunie 2010, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul C.C..
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pronunţând această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că determinantă pentru jurisdicţia sub care se plasează litigiul, este calitatea de funcţionar public sau de angajat contractual a reclamantului în perioada pentru care se solicită drepturile.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, în raport de prevederile legale invocate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, lipsa avizului acesteia şi inexistenţa la autoritatea competentă a vreunei înregistrări referitoare la existenţa funcţiilor publice în cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a apreciat că raporturile reclamantului cu pârâtul au fost de muncă şi nu de serviciu.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabileşte competenţa materială de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii, ambele instanţe au reţinut în mod corect că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a cerut obligarea autorităţii publice angajatoare la plata unor drepturi salariale restante din perioada 01 ianuarie 2004 - 05 februarie 2009, constând în suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază şi, respectiv, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente, prima instanţă a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 31 şi următoarele din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în timp ce Curtea de apel a reţinut că reclamantul nu are calitatea de funcţionar public, aplicabile fiind dispoziţiile art. 281 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii.
Într-adevăr, din adresa din 19 iunie 2007 emisă de Agenţia Naţională a funcţionarilor publici şi adresa din 10 iulie 2003 rezultă că în cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nu există funcţii publice, personalul acestei autorităţi a administraţiei publice centrale desfăşurându-şi activitatea în regim juridic contractual.
Astfel fiind, având în vedere că litigiul are ca obiect acordarea unor drepturi salariale pretinse în baza unor raporturi de muncă, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, iar nu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.C. şi pe pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 633/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 642/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
