ICCJ. Decizia nr. 645/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 645/2011
Dosar nr.7215/2/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti de 1 - 7 august 2010, reclamanţii HG, T.G., B.I. şi M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - reprezentat de prim-ministrul Emil Boc, solicitând instanţei suspendarea HG nr. 737 din 21 iulie 2010 (publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010) privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Au arătat reclamanţii că sunt beneficiari ai drepturilor de pensie constituite conferite şi anterioare Legii nr. 119/2010 şi HG nr. 737/2010, respectiv în baza Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil şi navigant din România, cu respectarea în tot a actelor normative în vigoare la data emiterii deciziilor de pensionare în cauză, iar actul normativ atacat, HG nr. 737/2010, în întregul său încalcă ordinea de drept instituită în România, tratatele internaţionale la care România este parte sau a aderat principiile de drept constituţional, drepturile fundamentale ale cetăţenilor români, regulile de interpretare şi aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga legislaţie internă anterioară şi consolidate prin Decizii ale Curţii Constituţionale şi hotărâri ale Curţii Europene.
Au apreciat reclamanţii că actul a cărei suspendare o solicită încalcă, completează şi modifică chiar şi Legea nr. 119/2010, deşi această hotărâre reprezintă Normele de aplicare ale Legii nr. 119/2010.
Au mai precizat reclamanţii că o parte dintre ei au dobândit pensiile de serviciu prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi pe baza legislaţiei în domeniul pensiilor în vigoare la data pronunţării acestora [art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României] şi, conform art. 11 din HG nr. 737/2010, aceste hotărâri judecătoreşti rămân fără efecte juridice, fiind încălcată atât autoritatea de lucru judecat cât şi principiul separaţiei puterilor în stat.
La data de 31 august 2010, reclamanţii au formulat cerere precizatoare şi completatoare a acţiunii, arătând că cererea lor de suspendare, cu caracter de provizoriu şi justificată prin urgenţă, ca măsură de excepţie de la principiul executării din oficiu a actului administrativ, întruneşte condiţiile cumulativ şi imperativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ce priveşte condiţia cazului bine justificat, reclamanţii au arătat că orice act administrativ individual sau normativ nu poate fi emis decât în baza şi cu respectarea legii, iar în cazul HG nr. 737/2010, există clare şi grave indicii care răstoarnă prezumţia de legalitate, în condiţiile în care acesta încalcă ordinea de drept, tratatele internaţionale la care România este parte sau a aderat, principiile de drept constituţionale, drepturile fundamentale ale cetăţenilor romani, regulile de interpretare şi aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga legislaţia internă anterioară şi consolidate prin decizii ale Curţii Constituţionale şi hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.
A fost invocată Decizia nr. 574 din 19 septembrie 2006 a Curţii Constituţionale, decizie pronunţată în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Relativ la cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a precizat că actul normativ atacat este de natură să aducă tuturor categoriilor de pensionari prevăzuţi la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, un prejudiciu material viitor şi previzibil, în condiţiile în care se prevede recalcularea pensiilor în scopul direct (aspectul cauzalităţii) al diminuării cuantumului acestora.
S-a mai opinat că prin HG nr. 737/2010 se urmăreşte exproprierea tuturor categoriilor de pensionari prevăzuţi la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, fără respectarea legii şi cu încălcarea ordinii de drept şi constituţionale.
De asemenea, prin punerea în aplicare a art. 3 alin. (1) din HG nr. 737/2010, se va crea un triplu prejudiciu: 1) pierderea pensiei de serviciu; 2) diminuarea drastică a cuantumului pensiei actuale; 3) diminuarea drastică a pensiei cuvenite în baza Legii nr. 119/2010 coroborate cu Legea nr. 19/2000 ca urmare a atribuirii directe a punctajului greşit calculat cu ani în urmă, respectiv încă de la data deschiderii dreptului la pensie.
Legea nr. 119/2010 nu face nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor realizate după data deschiderii dreptului la pensia de serviciu, ori, prin art. 5 alin. (1) şi (4) din HG nr. 737/2010 se completează/modifică această lege în condiţiile în care, se prevede că: "… la determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale".
S-a mai susţinut că art. 5 alin. (1) şi (4) din hotărârea atacată încalcă art. 16 din Constituţia României privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, iar art. 9 alin. (2) şi (3) din HG nr. 737/2010 completează şi modifică Legea nr. 119/2010 în condiţiile în care, în cuprinsul Legii nr. 119/2010, nu există nicio prevedere cu privire la emiterea a două decizii de pensionare pentru unul şi acelaşi beneficiar al dreptului de pensie.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes.
În cauză a fost formulată cererea de intervenţie în interesul pârâtului de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţie Sociale, cererea ce a fost admisă în principiu la termenul din 14 septembrie 2010, faţă de împrejurarea că intervenientul este iniţiatorului hotărârii de guvern.
Prin Sentinţa civilă nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile netimbrării, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes ca neîntemeiate. A fost respinsă de asemenea acţiunea formulată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţiile invocate, că acţiunea a fost timbrată la termenul din 14 septembrie 2010 cu taxa de timbru de 8 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON, iar în susţinerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes pârâtul a invocat chestiuni care ţin de fondul cauzei, respectiv că reclamanţii nu fac dovada dreptului pretins şi a vătămării.
Pe fond, prima instanţă a constatat, în aplicarea art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită prima dintre condiţiile legale pentru suspendarea executării actului, apreciind că împrejurările invocate de reclamanţi nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Totodată, s-a apreciat, metodologia aprobată prin HG nu completează sau modifică Legea nr. 119/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (4) din HG nr. 737/2010 fiind în concordanţă cu dispoziţiile legii.
Nu au fost reţinute motivele invocate referitoare la nelegalitatea art. 9 alin. (2) din HG nr. 737/2010 "În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), casele teritoriale de pensii emit atât Decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii speciale, cât şi Decizia de recalculare a acesteia", faţă de prevederile alin. (3) "Decizia prin care se stabileşte pensia de serviciu nu produce efecte sub aspectul acordării cuantumului pensiei rezultat din aplicarea prevederilor legii speciale".
Relativ la prevederea art. 11 din HG nr. 737/2010, prima instanţă a reţinut că hotărârile judecătoreşti anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 au fost date în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul pronunţării, iar odată ce cadrul legal suferă modificări prin voinţa legiuitorului, legea nouă este pe deplin aplicabilă. În cazul în care legea nouă este dată cu încălcarea drepturilor recunoscute constituţional, aceasta poate face obiectul controlului de constituţionalitate, la cererea părţilor interesate.
A concluzionat instanţa fondului că art. 11 nu stabileşte aşadar o regulă ce aduce atingere principiului puterii de lucru judecat ci dă expresie unui principiu care era aplicabil.
Împotriva Sentinţei civilă nr. 3504 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs în termen legal reclamanţii HG, T.G., B.I. şi M.M., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii reclamanţilor şi a dispunerii suspendării HG nr. 737 din 21 iulie 2010 (publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010) privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunţarea instanţei de fond.
Reclamanţii şi-au întemeiat recursul, în primul rând, pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocându-se faptul că judecătorul fondului nu şi-a motivat soluţia dată. Din simpla lecturare a considerentelor, s-a arătat, se observă inexistenţa motivelor care au dus la concluzia neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, nefinalizarea raţionamentului juridic în susţinerea afirmaţiei începută la fiecare alineat din pagina 6 din sentinţă şi însăşi lipsa argumentelor care au contribuit la fundamentarea convingerii intime a instanţei în respingerea cererii reclamanţilor. Prin urmare, au concluzionat recurenţii că lipsesc cu desăvârşire, argumentele în drept şi în fapt care să fundamenteze hotărârea pronunţată, instanţa de fond nefăcând nicio referire în motivarea sa la niciun act comunitar şi nici măcar la Constituţia României sau la vreun alt act normativ intern.
Apoi, reclamanţii şi-au întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Recurenţii au învederat că prin cererea lor au invocat şi demonstrat în tot: (1) îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de suspendare în raport de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente şi existenţa plângerii prealabile; (2) elemente de fapt şi de drept în realizarea cercetării sumare a aparenţei dreptului pe calea cererii de suspendare; (3) caracterul provizoriu al măsurii solicitate, respectiv suspendarea executării (actului) hotărârii de guvern până la pronunţarea instanţei de fond. Referitor la condiţia cazului bine justificat, s-a evocat că există indicii clare şi grave care răstoarnă prezumţia de legalitate, în condiţiile în care, în întregul său, actul administrativ atacat încalcă ordinea de drept instituită în România; tratatele internaţionale la care România este parte sau a aderat; principiile de drept constituţional; drepturile fundamentale ale cetăţenilor români; regulile de interpretare şi aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga legislaţie internă anterioară şi consolidate prin Decizii ale Curţii Constituţionale şi Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Or, prin HG nr. 737 din 21 iulie 2010 se încalcă prevederile art. 17, art. 25 şi art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Directiva nr. 86/378/CEE astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 96/97/CEE, art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 parag. 1 şi 2 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 alin. (3) şi (5), art. 4, art. 15 alin. (2), art. 16, art. 20 alin. (2), art. 47 alin. (2), art. 47 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (3), art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, legi organice în vigoare şi la această dată (cum ar fi Statutul personalului aeronautic civil navigant din aviaţia civilă din România adoptat prin Legea nr. 223/2007 intrată în vigoare în august 2007, Legea nr. 19/2000, republicată).
Prin actul administrativ atacat se încalcă, s-a învederat, însăşi Legea nr. 119/2010, în condiţiile în care prin hotărârea de guvern s-a modificat şi completat legea în executarea căreia a fost emisă. Or, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, HG nr. 737/2010 ar fi trebuit să prevadă numai metodologia de recalculare şi nu dispoziţii peste/contrare Legii nr. 119/2010. Cu titlu de exemplu, s-a precizat că: a) Legea nr. 119/2010 nu face nicio distincţie cu privire la "recalcularea" pensiei de serviciu: însă, prin art. 3 alin. (1) din hotărârea de guvern atacată se completează/modifică Legea nr. 119/2010 în condiţiile în care se prevede că recalcularea se realizează numai pentru anumite categorii de persoane iar pentru altele recalcularea este echivalentă cu atribuirea directă a punctajului calculat la data stabilirii pensiei de serviciu, respectiv cu 5, 10 sau chiar cu mai mulţi ani în urmă; b) Legea nr. 119/2010 nu face nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor realizate după data deschiderii dreptului la pensia de serviciu; or, prin art. 5 alin. (1), (2) şi (4) din hotărârea de guvern atacată, se completează/modifică Legea nr. 119/2010, atâta timp cât se prevede că "… la determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale ..."; c) În cuprinsul Legii nr. 119/2010 nu există nicio prevedere cu privire la emiterea a două decizii de pensionare pentru unul şi acelaşi beneficiar al dreptului la pensie; însă prin art. 9 alin. (2) şi (3) din HG nr. 737/2010 se completează şi modifică Legea nr. 119/2010, în condiţiile în care se prevede emiterea a două decizii de pensionare pentru unul şi acelaşi beneficiar al dreptului la pensie; în plus, prin aceleaşi dispoziţii se încalcă art. 25 şi art. 34 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aflată în vigoare de la 1 decembrie 2009, cu privire la dreptul persoanelor în vârsta de a duce o viaţa independentă şi demnă şi la dreptul la securitate şi asistenţă socială, precum şi art. 1 parag. 1 şi 2 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; d) Legea nr. 119/2010 nu cuprinde nicio prevedere în sensul nerespectării hotărârilor judecătoreşti: ori, prin art. 11 din actul administrativ normativ atacat se completează/modifică Legea nr. 119/2010, în condiţiile în care se prevede că "pensiile de serviciu care au făcut obiectul unor cauze soluţionate prin hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 şi de prezenta hotărâre"; se încalcă astfel prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului în corelaţie cu art. 11 din Constituţia României.
În analiza condiţiei prevenirii pagubei iminente recurenţii au plecat de la noţiunea dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 şi au învederat că hotărârea de guvern atacată este de natură să aducă reclamanţilor un prejudiciu material viitor şi previzibil, în condiţiile în care prin hotărârea de guvern atacată se prevede recalcularea pensiilor în scopul direct (aspectul cauzalităţii) al diminuării cuantumului acestora. Prin hotărârea atacată Guvernul României are în vedere recalcularea unor drepturi de pensie anterioare, legal constituite şi acordate, indiferent de data naşterii dreptului la pensie şi de legislaţia în vigoare la acea dată. Hotărârea de guvern atacată nu poate desfiinţa un drept câştigat, în condiţiile în care dreptul la pensie este recunoscut şi garantat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind vorba de un evident caz de abuz de drept săvârşit de către Guvernul României împotriva reclamanţilor şi a tuturor pensionarilor cu pensii de serviciu din România. Prin HG nr. 737 din 21 iulie 2010 se urmăreşte, s-a mai arătat de recurenţi, exproprierea tuturor categoriilor de pensionari prevăzuţi la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, fără respectarea legii şi cu încălcarea ordinii de drept şi constituţionale ce ar trebui să opereze pe teritoriul statului român. În mod evident, au precizat reclamanţii, au interesul să solicite suspendarea actului administrativ atacat în condiţiile în care recalcularea urmărită prin HG nr. 737/2010 determină în mod direct (legătură de cauzalitate directă) suprimarea efectivă a dreptului la pensia de serviciu şi afectarea definitivă şi iremediabilă a drepturilor de pensie în privinţa cuantumului acesteia, cu încălcarea în tot a principiilor şi drepturilor constituţionale şi a întregii legislaţii în domeniul pensiilor. Recurenţii au relevat, de asemenea, că au interesul legitim şi actual să îşi protejeze dreptul la pensie, întrucât: fac parte din categoria personalului aeronautic civil navigant profesionist din România, iar cuantumul pensiei acestora ar trebui să reprezinte un raport direct al condiţiilor deosebite de desfăşurare a activităţii lor anterioare şi a asumării riscurilor sporite privind viaţa, integritatea lor fizică şi sănătatea (suprasolicitarea psihică şi nervoasă, stresul, zgomotul intens şi de lungă durată, pericolul, nocivităţile, radiaţiile solare şi radiaţiile cosmice, substanţele chimice toxice, acceleraţiile şi vibraţiile); au suferit privaţiunile deosebite în ceea ce priveşte viaţa de familie (lipsa de la evenimentele deosebite din familie, de sărbători, lipsa din viaţa copiilor), imposibilitatea exercitării drepturilor legitime (dreptul la vot dacă se suprapune peste orarul curselor).
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs formulate în cauză sunt nefondate, întrucât instanţa de fond a analizat corect susţinerile părţilor şi actele prezentate în raport cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele ale legii speciale care reglementează drepturile persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime au fost vătămate de către o autoritate publică prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
Prima instanţă a stabilit în mod corect că nu este îndeplinită prima dintre condiţiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat, anume cea a cazului bine justificat, întrucât deşi este evident că susţinerile reclamanţilor-recurenţi priveau exclusiv fondul litigiului, în limitele stabilite pentru această etapă procesuală de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a analizat şi a respins motivat criticile acestora referitoare la pretinsa nelegalitate a actului administrativ contestat. Din acest punct de vedere se impune a fi observat că, faţă de cadrul procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării, prima instanţă nu putea să prejudicieze fondul litigiului, aşa încât invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nejustificată. Or, instanţa de fond avea posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu putea fi prejudecat fondul litigiului. De aceea, având în vedere că, în general, atât legalitatea subiectivă cât şi cea obiectivă a unui act administrativ cu executare imediată sau prin operaţiuni determinate ca număr sau durată se apreciază la momentul emiterii sale şi că, în speţă HG nr. 737/2010 a fost publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010, este evident că dispoziţiile acestui act normativ sunt temeinice şi legale, fiind rezultatul prerogativei Executivului, astfel cum a fost stabilită de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 119/2010, act normativ care până la această dată nu a fost declarat neconstituţional. Aşa fiind, instanţa de fond a stabilit în mod judicios că împrejurările din cazul de faţă nu erau de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii HG nr. 737/2010, prin care a fost organizată executarea normelor cu forţă juridică superioară cuprinse în Legea nr. 119/2010, în vigoare la data soluţionării cererii de suspendare.
Contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi, prin cererea de suspendare nu au fost prezentate acele dovezi de nelegalitate evidentă cerute de legiuitor pentru existenţa cazului bine justificat, iar instanţa de fond nu se putea substitui acestora, cu atât mai puţin să se pronunţe asupra constituţionalităţii măsurilor dispuse prin Legea nr. 119/2010. Recalcularea pensiilor reclamanţilor s-a făcut prin efectul Legii nr. 119/2010 şi este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. I din acest act normativ, iar nu facultativă, instanţa neavând competenţa de a crea, de a abroga sau de a modifica dispoziţiile unei legi, devenind astfel un legislator pozitiv, întrucât ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a ţării este Parlamentul României. Pentru aceleaşi considerente, nu putea fi admis nici ca prin interpretarea normelor juridice instanţa de fond să fi adăugat consecinţe contrare legii. Ori, este evident că la termenele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, măsura recalculării pensiilor stabilite pe baza legislaţiei anterioare, care au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, trebuia să-şi producă efectele.
Recalcularea pensiilor de serviciu ale recurenţilor-reclamanţi, stabilite în baza legilor cu caracter special (care nu echivalează nici pe departe cu suprimarea acestui drept) şi posibilitatea diminuării cuantumului drepturilor de pensie, ca efect al Legii nr. 119/2010, nu puteau justifica suspendarea executării HG nr. 737/2010 în temeiul textului art. 14 din Legea nr. 554/2004, legislaţia specială prevăzând posibilitatea restituirii sumelor cuvenite şi neîncasate, în situaţia desfiinţării actului administrativ. În acest sens, a precizat intimatul Guvernul României că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, "procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, deşi instanţa de fond nici nu s-a pronunţat asupra existenţei celei de-a doua condiţii stabilită prin dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la iminenţa prejudiciului, considerând inutilă şi această analiză, s-a solicitat, de către intimatul Guvernul României, a se observa că actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat fusese executat material, recurenţilor-reclamanţi fiindu-le comunicate anterior pronunţării sentinţei deciziile de recalculare, astfel că nu se mai putea dispune suspendarea executării acestuia.
În concluzie, intimatul Guvernul României a solicitat instanţei de recurs să constate că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat nu este susceptibil de a fi nelegal (neexistând niciun element care să aducă nici măcar o umbră de îndoială asupra legalităţii acestuia şi conformităţii cu Legea nr. 119/2010) şi nici nu creează prin el însuşi un prejudiciu ireparabil recurenţilor-reclamanţi, cu atât mai puţin până la pronunţarea instanţei asupra cererii) de anulare a acestuia.
Întâmpinare a depus, în recurs, şi intimatul intervenient Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin care s-a solicitat respingerea ca nefondată a căii extraordinare de atac, cu motivarea că este legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, prin care s-a constatat corect că "împrejurările invocate de reclamanţi privind condiţiile speciale de muncă care au impus restricţii şi privaţiuni deosebite, deşi incontestabile, nu pot fi avute în vedere la pronunţarea suspendării actului administrativ, acestea făcând obiectul analizei oportunităţii actului normativ, de competenţa exclusivă a legiuitorului".
Recursul este nefondat.
S-a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, că rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, că măsura de excepţie a suspendării executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii expres prevăzute de lege: existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, şi iminenţa producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege. Sintagma de "cazuri bine justificate" semnifică, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar expresia "pagubă iminentă" desemnează prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată realizează doar o examinare sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării. În principiu, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei şi pot fi analizate numai în cadrul soluţionării acţiunii în anularea actului.
Se constată că recurenţii-reclamanţi au invocat, în esenţă, ca fiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, motive de neconstituţionalitate, de nelegalitate, de încălcare a principiilor şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor consacrate de dreptul convenţional şi din dreptul comunitar şi de tratatele şi pactele internaţionale ratificate de România în această materie.
Este de reţinut, în primul rând, că încălcarea principiului legalităţii în dreptul administrativ şi a principiului priorităţii dreptului comunitar sau a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor pot fi analizate numai cu ocazia judecării fondului pricinii. Instanţa de contencios administrativ are, neîndoielnic, competenţa verificării respectării de către actele administrative a supremaţiei Constituţiei, a legilor, principiilor şi drepturilor fundamentale consacrate de actul juridic fundamental al ţării, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei, întrucât argumentele invocate de reclamanţi ţin de însăşi legalitatea actului administrativ normativ contestat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea, prin HG nr. 737/2010, a unor prevederi din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în sensul că prin actul administrativ a cărei suspendare s-a solicitat s-a modificat şi completat actul normativ cu forţă juridică superioară în executarea căruia a fost emis, se apreciază că motivele concrete invocate de reclamanţii-recurenţi nu reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Într-adevăr, urmare efectuării unei examinări sumare, aparente, a conţinutului textelor art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), (2) şi (4), art. 9 alin. (2) şi (3) şi art. 11 din HG nr. 737/2010 cu dispoziţiile generale ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu se desprinde, cu evidenţă, concluzia nerespectării de către executiv a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, astfel că nu se poate reţine nici existenţa unei îndoieli serioase, temeinic fundamentate, cu privire la legalitatea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010.
Sunt nerelevante, privitor la îndeplinirea condiţiei prevenirii pagubei iminente, aspectele arătate în cuprinsul motivelor de recurs, dat fiind că prima condiţie s-a constatat, prin sentinţa recurată şi prin considerentele instanţei de recurs, a nu fi îndeplinită, iar pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ este obligatorie, cum s-a mai învederat, întrunirea cumulativă a celor două condiţii impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2001 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În fine, nu este întemeiat nici motivul de recurs constând în nemotivarea de către judecătorul fondului a soluţiei date cererii prin care reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ. Instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedând la arătarea, într-un mod sintetic dar suficient, a considerentelor de fapt şi de drept care au fundamentat concluzia neîntrunirii în cauză a condiţiei cazului bine justificat, condiţie obligatorie pentru a se putea dispune admiterea cererii reclamanţilor şi suspendarea executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ contestat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanţii HG, T.G., B.I. şi M.M. împotriva Sentinţei civile nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de HG, T.G., B.I. şi M.M. împotriva Sentinţei civile nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 642/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 648/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
