ICCJ. Decizia nr. 649/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 649/2011
Dosar nr.4735/1/2010
Şedinţa de la 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în primul ciclu procesual
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C. SA Focşani a solicitat, în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluţionare a contestaţiei reclamantei, Deciziei de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007.
Prin Sentinţa civilă nr. 159 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA Focşani în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a modificat Raportul de inspecţie fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 şi Decizia de impunere fiscală 19583 din 20 noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul menţinerii obligaţiilor bugetare la nivelul sumei de 50,11 RON fond pentru mediu şi 57,77 RON penalităţi, în total 107,88 RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 4382 din 16 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 159 din 28 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a făcut nicio referire concretă la situaţiile prezentate în acţiune, constatând astfel că nu s-au respectat cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care indică, între elementele de conţinut ale hotărârii judecătoreşti, şi expunerea motivelor de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel, în fond după casare
Cu ocazia rejudecării prima instanţă a dispus, la cererea reclamantei, efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească plăţile făcute la Fondul pentru mediu, structura şi cuantumul acestora pentru perioada supusă controlului.
Prin Sentinţa nr. 36 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA Focşani în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a anulat în parte Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluţionare a contestaţiei, precum şi Decizia de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul că a menţinut obligaţiile fiscale ale reclamantei numai la nivelul sumei de 50,11 RON - Fond pentru mediu şi 57,77 RON, penalităţi de întârziere, în total pentru suma de 167,88 RON.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă, rezultă că potrivit obiectului său de activitate, reclamanta avea obligaţia constituirii Fondului pentru mediu în cuantum de 39.103,32 RON, sumă achitată parţial. Pentru neplata acestor sume la termenele scadente, expertul a calculat penalităţi de întârziere în sumă de 1.372,40 RON, stabilind că, în raport de contribuţia datorată şi plăţile efectuate, sumele datorate de reclamantă la data raportului de expertiză sunt de 50,11 RON Fond pentru Mediu şi 57,77 RON penalităţi.
Totodată, a reţinut instanţa de fond că expertul a exprimat aceeaşi opinie şi în răspunsul la obiecţiunile formulate de către pârâtă cu privire la concluziile expertizei contabile, concluzii la care a ajuns ca urmare a analizării tuturor actelor normative incidente în cauză.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 793/2002 de modificare şi completare a Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, veniturile Fondului pentru mediu se constituie şi dintr-o cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente.
Pornind de la această reglementare, societatea reclamantă a considerat că procentul de 3% se aplică numai pentru mărfurile utilizate în ţară, care pot constitui factori poluatori, nu şi pentru cele destinate exportului.
Prima instanţă a apreciat că nu poate fi primită interpretarea autorităţii pârâte, în sensul că prevederile legale menţionate nu fac distincţie între ambalajele comercializate pe piaţa internă şi cele comercializate pe piaţa externă şi ca urmare societatea reclamantă ar avea obligaţia declarării şi plăţii la Fondul pentru mediu a cotei din ambalajele comercializate în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, atât în România cât şi în afara României, întrucât Legea privind Fondul pentru mediu a fost dată pentru protejarea mediului intern şi nu a celui extern.
În acest sens a fost stabilită o cotă de 3% pentru ca eventualii poluatori interni să contribuire la crearea unui fond necesar a fi utilizat de autoritatea pârâtă pentru întreţinerea mediului înconjurător intern iar nu extern.
De altfel, prima instanţă a reţinut că la alin. (3) al aceluiaşi art. 9, se prevede că în cazul colectării şi reciclării deşeurilor prevăzute la alin. (1) lit. d) de către producători şi importatori, nu se va plăti această cotă decât pe diferenţa dintre cantităţile produse sau importate şi cantităţile colectate şi reciclate, neexistând vreo referire la cantităţile de mărfuri exportate, pentru că este evident că acestea nu pot contribui la poluarea mediului intern.
Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că expertul desemnat să efectueze expertiza contabilă dispusă în cauză, în mod corect a avut în vedere la stabilirea cuantumului contribuţiilor datorate de societatea reclamantă la Fondul pentru mediu, excluderea producţiei destinată exportului.
3. Recursul declarat în cauză de către Administraţia Fondului pentru mediu
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal pârâta Administraţia Fondului pentru mediu, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale incidente şi că obligaţia la Fondul pentru mediu reprezentând cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate a fost stabilită în mod legal.
În concret, recurenta arată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea OUG nr. 93/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu nu fac distincţie între ambalajele comercializate de producători pe piaţa internă şi cele comercializate pe piaţa externă, aşa încât este legală includerea în baza de impunere şi a acestora din urmă, reclamanta fiind ţinută să plătească 3% din valoarea tuturor ambalajelor comercializate, indiferent de piaţa de desfacere.
4. Apărările formulate de către SC C. SA
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 ianuarie 2011, intimata SC C. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că deşi prevederea cuprinsă la art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 nu exonerează expres de la plata contribuţiei în discuţie pe exportatorii de ambalaje, totuşi din interpretarea coroborată a tuturor actelor normative incidente, mai ales a dispoziţiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 73/2000, art. 2 şi Anexa nr. 5 din HG nr. 349/2002 rezultă cu claritate intenţia legiuitorului de a se referi numai la piaţa internă, pentru că însăşi raţiunea constituirii Fondului pentru mediu a reprezentat-o protecţia mediului în România.
În plus, intimata mai insistă asupra împrejurării că partenerii săi externi din Italia, Ungaria, Spania şi Polonia au plătit în ţările lor de origine taxele pentru mediu şi nu există nicio raţiune pentru o dublă impunere, mai ales în contextul existenţei acordurilor pentru evitarea acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs, a apărărilor formulate de intimată, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă SC C. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 prin care recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu i-a respins contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 19583 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 19582, ambele emise la data de 20 noiembrie 2007.
Prin aceste acte administrativ-fiscale s-a reţinut în sarcina intimatei un debit total de 556.694 RON, din care obligaţii de plată la Fondul pentru mediu - 227.535 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 329.159 RON (calculate până la data de 1 noiembrie 2007), reprezentând contribuţia de 3% din valoarea ambalajelor comercializate în perioada 1 iulie 2002 - 31 decembrie 2003.
În esenţă, problema de drept supusă dezlegării vizează stabilirea sferei de aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, în forma în vigoare în perioada verificată, text care avea următorul cuprins: „art. 8 (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:
d) o cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente.”
Pornind de la imprecizia textului citat, care nu indică piaţa internă şi/sau piaţa externă ca fiind locul de comercializare al ambalajelor, autoritatea recurentă a ajuns la concluzia că procentul menţionat trebuie aplicat ambelor categorii, adică atât ambalajelor comercializate pe piaţa internă cât şi celor destinate exportului.
Prima instanţă a motivat convingător că interpretarea autorităţii este greşită iar argumentele fondului nu au fost combătute decât prin invocarea regulii de interpretare „ubi lex non distinguit (...)”, susţinându-se că în lipsa unei distincţii legale între piaţa internă şi piaţa externă a ambalajelor, nici interpretul nu o poate realiza.
Acest raţionament este total străin de corpul reglementării din care face parte textul citat.
Astfel, din chiar art. 1 al Legii nr. 73/2000 rezultă că scopul înfiinţării Fondului pentru mediu îl reprezintă „susţinerea şi realizarea cu prioritate a proiectelor cuprinse în Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului (...)”.
De asemenea, fondul constituit ca efect al aplicării regulii „poluatorul plăteşte” are destinaţia stabilită prin art. 10 şi 11 din lege, urmărindu-se echilibrarea, la nivel naţional, a raportului dintre factorii poluatori şi agenţii protectivi, fiind evident că ambalajele exportate nu au aptitudinea de a polua mediul intern.
La aceeaşi concluzie, a excluderii ambalajelor exportate de la aplicarea contribuţiei de 3%, se ajunge şi prin efectul art. 8 alin. (3) din lege, întrucât, într-adevăr, numai în acest mod se poate justifica plata cotei de contribuţie doar pentru diferenţa dintre cantităţile produse sau importate şi cantităţile colectate şi reciclate.
Relevante din perspectiva examinată sunt şi dispoziţiile HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, care, la art. 2 stabilesc că:
„Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe piaţă, indiferent de materialul din care au fost realizate şi de modul lor de utilizare în activităţile economice, comerciale, în gospodăriile populaţiei sau în orice alte activităţi, precum şi toate deşeurile de ambalaje care nu mai corespund scopului pentru care au fost fabricate, indiferent de modul de generare, de recuperare, de depozitare, de reciclare sau de valorificare”.
Mai mult, în Anexa nr. 5 a acestui act normativ este definită „cantitatea de ambalaje introduse pe piaţă” ca reprezentând suma dintre producţia de ambalaje goale şi importuri (ambalaje goale + ambalaje pline) din care se scad exporturile (ambalaje goale + ambalaje pline).
Conchizând, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul fondului, că actele administrativ-fiscale sunt nelegale întrucât recurenta a stabilit o cotă de contribuţie de 3% şi din valoarea ambalajelor exportate, care nu trebuia inclusă în baza de impunere.
De altfel, evoluţia normativă a confirmat această interpretare, atât OUG nr. 86/2003 cât şi Legea nr. 105/2006 stabilind expres că obligaţia de a plăti contribuţia la Fondul pentru mediu se aplică pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională.
De asemenea, soluţia pronunţată în prezentul recurs nu se îndepărtează de la jurisprudenţa Înaltei Curţi în această materie, relevată, de exemplu, în Decizia nr. 5500 din 2 decembrie 2009.
În fine, este justă şi apărarea intimatei referitoare la împrejurarea că toţi cocontractanţii săi externi din Ungaria, Italia, Polonia şi Spania au plătit în ţările lor de origine taxa de mediu corespunzătoare ambalajelor pe care le-au importat (dovezile la dosar fond) şi, în contextul existenţei de acorduri bilaterale pentru evitarea dublei impuneri cu toate aceste state, înlăturarea obligaţiei de plată a contribuţiei respective de către intimată se impune şi din această perspectivă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei nr. 36 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 648/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 650/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
