ICCJ. Decizia nr. 642/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 642/2011
Dosar nr.2504/2/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 1018 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru capătul de cerere privind restituirea sumelor, pe care l-a respins ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei de interes a Băncii Naţionale a României - B.N.R. în ceea ce priveşte contestarea deciziei pentru sumele de 515.433 RON, 911.433 RON şi a respins contestaţia împotriva acestor sume ca lipsită de interes; a respins excepţia inadmisibilităţii; a respins în rest acţiunea formulată de B.N.R. în contradictoriu cu Agenţia Naţională a Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pe capătul de cerere privind restituirea sumelor, se reţine că această pârâtă nu a încasat şi nici nu are vreo atribuţie potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală (OG nr. 92/2003), ori potrivit Ordinelor nr. 1899/2004 şi nr. 1939/2006 ale Ministerului Finanţelor Publice, astfel că nu există identitate între acest pârât şi persoana care poate fi obligată la restituirea, rambursarea drepturilor vamale de import achitate de B.N.R.
În consecinţă, s-a constatat întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru capătul de cerere privind restituirea sumelor şi a fost respins acest capăt de cerere în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte contestarea deciziilor pentru sumele de 515.433 RON şi 911.433 RON s-a constatat că şi această excepţie este întemeiată, deoarece atâta timp cât prin Decizia nr. 339 din 31 octombrie 2008 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia reclamantei pentru suma de 515.433 RON, reprezentând accesorii aferente taxelor vamale, iar prin Ordinul de plată nr. 100 din 20 ianuarie 2009 i s-a restituit reclamantei această sumă, iar prin Decizia nr. 357 din 31 octombrie 2008 a aceleiaşi autorităţi s-a admis contestaţia reclamantei pentru suma de 911.433 RON, reclamanta nu mai justifică niciun interes actual pentru contestarea deciziilor pe aceste sume.
S-a mai apreciat de către instanţă că nu are nicio relevanţă temeiul reţinut pentru admiterea contestaţiei şi restituirea sumei, atâta timp cât s-a reţinut că reclamanta nu datorează sumele respective, iar cu privire la susţinerea reclamantei, că ar putea fi prejudiciată în cazul în care ar fi respinsă cererea de anulare a deciziilor, s-a considerat că această susţinere nu poate fi reţinută deoarece instanţa se pronunţa şi asupra accesoriilor.
Faţă de cele reţinute, s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei în ceea ce priveşte contestarea deciziilor pentru sumele de 515.433 RON şi 911.433 RON şi a fost respinsă contestaţia împotriva acestor sume ca lipsită de interes.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei se reţine că aspectele invocate de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin întâmpinare ţin de fondul cererii de restituire şi nu de admisibilitatea unei astfel de cereri şi, prin urmare, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Cu privire la fondul cauzei instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat anularea unor decizii emise de Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Biroul Vamal Otopeni Călători (nr. A - X din 9 iulie 2008), şi Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa (nr. S - M/9 iulie 2008, din 15 iulie 2008 şi D - K din 17 iulie 2008), decizii privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, precum şi Deciziilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. X şi Y din 31 octombrie 2008, considerând că nu datora sumele stabilite de organele vamale deoarece produsul importat nu putea fi încadrat, aşa cum au reţinut organele vamale la poziţia tarifară 3920.20, ci la poziţia tarifară 4907.00.30, înscrisă pe declaraţiile vamale de import.
Instanţa a arătat că în niciun caz nu poate fi asimilat produsul importat de reclamantă cu bancnotele de hârtie, că produsul finit nu se poate identifica în niciun caz cu materialele din care acesta este realizat, că în mod evident nu era necesară efectuarea unei expertize pe acest aspect deoarece colile importate erau, potrivit celor susţinute chiar de reclamantă în acţiunea sa, "destinate exclusiv producţiei monetare".
S-a mai reţinut că nu are nicio relevanţă buna sau reaua credinţă a reclamantei, din moment ce actele normative aplicabile, în speţă Decizia nr. 1417/2002 a Direcţiei Generale a Vămilor, erau în vigoare la momentul importului.
În considerentele hotărârii atacate s-a mai arătat că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă fără niciun dubiu că reclamanta nu a importat bancnotele ca produs finit, pe facturile produselor importate (commercial invoice) se menţionează în mod expres codul tarifar 3920.20, precum şi menţiunea, în limba română, bancnote parţial imprimate.
Pentru aceste considerente instanţa a constatat că sunt legale şi temeinice deciziile contestate şi este neîntemeiată acţiunea reclamantei sub acest aspect al încadrării tarifare şi al datorării diferenţelor de taxe vamale şi TVA.
S-a reţinut că nici cu privire la calcularea şi stabilirea majorărilor de întârziere pentru taxele vamale şi TVA nu este întemeiată acţiunea, deoarece în mod corect organele fiscale au reţinut incidenţa art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) din OG nr. 92/2003, iar potrivit art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 datoria vamală ia naştere la momentul acceptării declaraţiei vamale.
Prin urmare s-a arătat că accesoriile se calculează de la momentul în care a luat naştere datoria vamală şi nu de la data emiterii deciziilor de regularizare.
Instanţa a constatat ca fiind neîntemeiate şi celelalte solicitări din acţiunea reclamantei şi, în baza celor arătate şi al textelor de lege invocate, a art. 218 din OG nr. 92/2003, art. 1, 10 şi 18 din Legea nr. 554/2004, a respins în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri, Banca Naţională a României a formulat recurs, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, cu trimitere şi la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, pentru "următoarele argumente":
- instanţa de fond a respins în mod greşit cererea de efectuare a unei expertize de specialitate;
- instanţa de fond a ignorat că recurenta, la întocmirea declaraţiilor vamale, a fost de bună-credinţă, conformându-se Scrisorii din 9 martie 2001;
- în ceea ce priveşte calcularea accesoriilor, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 223 alin. (2) raportate la art. 100 alin. (1) şi (5) C. vam., din care rezultă în mod evident că majorările de întârziere nu se pot calcula decât de la data emiterii deciziilor de regularizare a drepturilor vamale de import, constatate a nu fi fost plătite la momentul naşterii datoriei vamale, iar nu de la data efectuării importului.
Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au depus întâmpinare, respectiv, concluzii scrise, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond şi deciziile atacate sunt legale şi temeinice.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a reţinut şi în expunerea rezumativă prezentată mai sus, recurenta-reclamantă a atacat în faţa instanţei de fond:
- Decizia nr. 357 din 31 octombrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care contestaţia fiscală fusese respinsă pentru suma de 1.748.954,00 RON reprezentând diferenţe taxe vamale şi TVA, precum şi pentru suma de 1.125.025,00 RON reprezentând accesorii aferente debitului, corespunzătoare unor 12 decizii de regularizare emise la data de 23 iulie 2008 pentru importuri efectuate în perioada 10 februarie 2004 - 25 ianuarie 2006, de către recurenta-reclamantă;
Decizia nr. 359 din 31 octombrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care contestaţia fiscală fusese respinsă pentru suma de 2.531.629,00 RON reprezentând diferenţe taxe vamale şi TVA, precum şi pentru suma de 2.423.996,00 RON reprezentând accesorii aferente debitului, corespunzătoare unor 9 decizii de regularizare emise la data de 17 iulie 2008 pentru importuri efectuate de recurenta-reclamantă în perioada 27 aprilie 2004 - 8 decembrie 2005.
În cauză, este necontestat că, la data efectuării importurilor şi a completării declaraţiilor vamale, produsele importate - bancnote semiimprimate sub forma colilor de polimer, au fost încadrate la poziţia tarifară 4907.00.30 "Bancnote", recurenta-reclamantă invocând că a avut în vedere Scrisoarea din 9 martie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Vămilor.
Organele fiscale au invocat că recurenta-reclamantă era obligată ca, la data efectuării importurilor, să aibă în vedere şi să se conformeze Deciziei nr. 1417/2002 emisă de Direcţia Generală a Vămilor, publicată în M. Of., nr. 835/20.11.2002, care a reglementat aplicarea deciziilor Comitetului Sistemului armonizat referitoare la interpretarea Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor.
Într-adevăr, potrivit pct. 13 din Anexa nr. 2 la Decizia nr. 1417/2002, produsul descris ca "pelicule din polipropilenă orientate bi-axial (BOPP) de tipul celor utilizate în fabricarea bancnotelor ..." se încadrează în clasificarea sistemului armonizat, la poziţia tarifară 3920.20, aşa cum aceasta a fost stabilită de organele vamale, cu ocazia controlului efectuat, în deciziile de regularizare a obligaţiilor vamale suplimentare.
Astfel fiind, recurenta-reclamantă nu poate invoca, cu temei legal, faptul că a fost de bună credinţă conformându-se scrisorii respective, în timp ce în M. Of. al României, Partea I, fusese publicată la data de 20 noiembrie 2002, Decizia nr. 1417/2002, prin care fusese precizată în mod expres noua clasificare tarifară, conformă Sistemului armonizat.
Pe de altă parte, rezultă că, în raport cu problema dedusă judecăţii, interpretarea dispoziţiilor relevante cu privire la încadrarea tarifară a unui produs importat, instanţa de fond a respins în mod corect cererea de administrare a probei constând în efectuarea unei expertize judiciare.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la data la care ar trebui să fie calculate accesoriile în cazul obligaţiilor vamale stabilite în urma unor controale ulterioare, instanţa de recurs reţine că acestea sunt neîntemeiate, instanţa de fond constatând în mod corect că dispoziţiile legale relevante în această problemă sunt prevederile art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi ale art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Într-adevăr, potrivit art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naştere în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză, iar potrivit art. 119 alin. (1) din OG nr. 92/2003, republicată, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează, după acest termen, majorări de întârziere, care, potrivit art. 120 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, se calculează pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Astfel fiind, rezultă că organele fiscale au calculat în mod legal accesoriile, nu de la data emiterii deciziilor de regularizare, ci de la data naşterii datoriei vamale la import, adică de la data acceptării declaraţiei vamale, urmând ca şi această critică să fie înlăturată.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul formulat este nefondat şi va fi respins ca atare, soluţia contestaţiei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Banca Naţională a României împotriva Sentinţei civile nr. 1018 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 640/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 645/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
