ICCJ. Decizia nr. 650/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 650/2011
Dosar nr.231/35/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a făcut dovada persecuţiei suferite din motive etnice în perioada martie 1942 - martie 1945. În acest sens, a arătat că s-a născut la data de 8 octombrie 1943, în oraşul Stalin - Braşovul de azi, în timp ce părinţii săi C.F. şi F.C. se aflau în Braşov ca şi refugiaţi români din Ungaria, care domnea peste Ardeal în 1941 - 1944, sub dictatul de la Viena. Astfel, a făcut dovada cu Extrasul din 13 ianuarie 2003, eliberat de Direcţia judeţeană Bihor a Arhivelor naţionale că tatăl său C.F. a fost refugiat român din Ungaria, cu nr. fişei X, în Indexul cu evidenţa refugiaţilor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii pentru nerespectarea termenului de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 164/CA din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, ca fiind tardiv introdusă.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a adresat la data 11 septembrie 2006 pentru stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, autorităţii pârâte care, prin Hotărârea 12878 din 29 septembrie 2006, i-a respins cererea, apreciind că nu a făcut dovada unei persecuţii etnice aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
În speţă, reclamantul nu a formulat contestaţie împotriva Hotărârii 12878 din 29 septembrie 2006 a Casei Judeţene de Pensii Bihor, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 189/2000, ci în data de 02 februarie 2010 a formulat o nouă cerere cu acelaşi conţinut, solicitând stabilirea calităţii de refugiat în baza actelor depuse în anul 2006, iar prin Adresa de răspuns din 2 februarie 2010 Casa de pensii i-a comunicat reclamantului faptul că a fost clasată cererea sa, întrucât are deja o hotărâre de respingere.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut că îndeplineşte condiţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât a făcut dovada persecuţiilor etnice suferite în perioada martie 1942 - martie 1945, considerând că este îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de acest act normativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Obiectul dedus judecăţii îl constituie obligarea autorităţii pârâte la recunoaşterea calităţii reclamantului de beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca urmare a persecuţiilor etnice suferite în perioada martie 1942 - martie 1945, întrucât pârâta refuză să-i recunoască această calitate, în baza actelor depuse în anul 2006.
Deşi în data de 02 februarie 2010 s-a adresat cu o nouă cerere în acest sens, aceasta a fost clasată, cu motivarea că exista deja o hotărâre de respingere.
În conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 296/2009, persoanele îndreptăţite potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins acţiunile prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pot introduce cereri noi la casele judeţene de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
Analizând actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanţă a fost în eroare când a calificat cererea reclamantului ca fiind contestaţie împotriva Hotărârii nr. 12878 emise de către autoritatea pârâtă în anul 2006, întrucât, în speţă, reclamantul a formulat o nouă cerere, în temeiul Legii nr. 296/2009.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului vizează refuzul autorităţii pârâte, de a-i soluţiona noua cerere formulată la data de 02 februarie 2010, refuz asimilat actului administrativ conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.G. împotriva Sentinţei nr. 164/CA din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 651/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
