ICCJ. Decizia nr. 69/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 69/2011
Dosar nr. 237/59/2010
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 218 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC D.F. SRL Arad în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară Arad, în sensul că s-a dispus suspendarea executării procesului verbal de control nr. 10005 din 14 ianuarie 2010 întocmit de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea contenciosului administrativ pentru suspendarea executării actului atacat.
Astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a formulat plângerea prealabilă, pe care a adresat-o autorităţii emitente a actului atacat, a depus cauţiunea prevăzută de dispoziţiile din Codul de procedură fiscală şi a făcut dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Instanţa de fond a constatat că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat, întrucât deşi nu a fost emisă o decizie de impunere pentru reclamantă, autoritatea pârâtă a pus în executare actul atacat.
De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că suma stabilită prin procesul-verbal menţionat, reprezintă un prejudiciu material viitor şi previzibil, astfel încât executarea sumei reţinute ca fiind datorată, ar crea un prejudiciu iminent societăţii reclamante.
2. Motivele de recurs înfăţişate de pârâta Garda Financiară Arad
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs Garda Financiară Arad.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu greşita aplicare a legii, în considerarea următoarelor critici dezvoltate:
- cererea de suspendare a executării procesului verbal nr. 10005 din 14 ianuarie 2010 se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă întrucât în sensul Legii nr. 554/2004, republicată, un astfel de act încheiat de Garda Financiară nu este un act administrativ întrucât nu produce efecte juridice în raport cu persoana vătămată, după cum au reţinut în jurisprudenţa lor atât Curtea Constituţională cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- în subsidiar, în ipoteza în care se apreciază că notele de constatare au totuşi natura juridică a unor acte administrative, este de reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actelor menţionate de societatea reclamantă, nefiind administrate în cauză probe pe acest aspect.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi faţă de prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu greşita aplicare a legii.
Drept urmare, ca o consecinţă a admiterii recursului, se va modifica sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare executare, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în considerarea celor în continuare arătate.
Actele şi lucrările dosarului atestă că prin cererea de chemare în judecată a recurentei–pârâte Garda Financiară Arad, reclamanta-intimată SC D.F. SRL a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, suspendarea executării procesului verbal încheiat de autoritatea pârâtă la data de 14 ianuarie 2010, înregistrat sub nr. 10005.
Din cuprinsul acestui act de control al cărui obiectiv l-a constituit modul de evidenţiere în contabilitate a achiziţiilor intracomunitare efectuate în perioada 2007-trim.III 2009, rezultă fără dubiu, potrivit menţiunilor inserate în Cap. IV intitulat „Măsuri Dispuse” că organul constatator a dispus ca un exemplar al procesului verbal să fie înaintat organului fiscal teritorial în vederea stabilirii integrale a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat al statului, iar un alt exemplar să fie înaintat organelor de cercetare penală pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unor infracţiuni.
Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei vizând stabilirea eronată de către prima instanţă a naturii juridice a actului a cărui suspendare de executare s-a solicitat.
Procesul verbal în discuţie nu întruneşte cerinţele legale prevăzute de Legea nr. 554/2004, republicată pentru a fi calificat ca fiind un act administrativ fiscal, fiind numai un act preparatoriu, pe baza căruia organele abilitate urmează a stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabilului şi/sau penale, după caz.
Aşa fiind, actele constatatoare ale unor situaţii de fapt, după cum este şi cazul procesului-verbal în discuţie, nu produc în mod direct efecte juridice în raport cu persoana vătămată.
Natura juridică administrativă a actului dedus judecăţii este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ ce se impunea a fi examinată de prima instanţă şi în cadrul procedurii prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Deşi procedura suspendării executării actului administrativ se caracterizează prin natura sa sumară, în sensul că se verifică numai aparenţa dreptului nu poate fi acceptată ideea că judecătorul cererii de suspendare nu este pe deplin îndrituit a examina şi determina natura juridică a actului în litigiu.
O astfel de interpretare se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată potrivit cu care se poate solicita numai suspendarea executării actului administrativ unilateral şi corespunde de altfel jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cristalizate în această materie.
Neprocedând în acest mod prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare şi interpretare a legii, ce se impune a fi modificată în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată ca inadmisibilă.
Se va admite aşadar recursul de faţă şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi a art. 312 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica sentinţa atacată în sensul arătat şi pentru considerentele expuse, situaţie în raport de care nu se mai impune examinarea criticilor înfăţişate de recurenta-pârâtă, vizând îndeplinirea celorlalte cerinţe legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Garda Financiară Arad împotriva sentinţei nr. 218 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în tot în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC D.F. SRL Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6076/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
