ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 70/2011
Dosar nr. 380/59/2010
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prima instanţă.
Prin sentinţa nr. 210 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă cererea reclamantei U.C.M. Reşiţa SA formulată în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în sensul că a fost suspendată executarea notei de constatare nr. 1045041 din 21 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că prin nota de constatare nr. 1045041 din 26 ianuarie 2010 întocmită de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constatat „pierderea” înlesnirilor la plată acordate reclamantei prin ordinul comun A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întrucât societatea reclamantă nu a achitat până la data de 20 decembrie 2009 obligaţiile fiscale curente, cu termene de plată scadente după data de 1 septembrie 2009.
Ca o consecinţă a pierderii înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun menţionat anterior, în sarcina societăţii reclamante s-au calculat sumele care trebuiau să facă obiectul scutirii, în cuantum total de 168.179.147 lei, precum şi restul de plată din debitele eşalonate, în cuantum de 2.648.843 lei.
Instanţa de fond a reţinut că împotriva notei de constatare reclamanta a formulat contestaţie, urmând procedura specială prevăzută de art. 205 şi urm. C. proc. fisc.
Analizând condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru suspendarea actului administrativ fiscal. Astfel, s-a reţinut că suma datorată de reclamantă în temeiul actului a cărui suspendare se solicită este semnificativă, fiind îndeplinită astfel condiţia pagubei iminente.
Cu privire la cazul bine justificat, instanţa a reţinut că rezultă din împrejurările legate de starea de fapt şi de drept existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ, constatându-se îndeplinită şi această condiţie.
II. Instanţa de recurs
a. Motivele de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că hotărârea s-a pronunţat cu aplicarea greşită a legii, în drept invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a susţinut că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ pentru a se dispune suspendarea executării notei de constatare întocmită de ea şi înregistrată sub nr. 1045041 din 26 ianuarie 2010, prima instanţă reţinând eronat că exista în cauză „un caz bine justificat” pe motiv că intimata-reclamantă era îndreptăţită la amânarea obligaţiilor fiscale pentru o perioadă de 6 luni.
Recurenta a învederat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, până la anularea lui de către instanţa judecătorească, în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5191/2005, suspendarea executării actului administrativ reprezentând o situaţie de excepţie, aşa cum s-a reţinut şi în decizia nr. 257/2006 a Curţii Constituţionale.
Recurenta a mai arătat că nu s-a dovedit existenţa unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă motivând greşit faptul că executarea imediată a deciziei ar avea drept rezultat imposibilitatea desfăşurării în continuare a activităţii intimatei-reclamante, întrucât acesteia nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili.
S-a mai susţinut că începerea executării silite nu dovedeşte iminenţa producerii unui prejudiciu, în acest sens pronunţându-se decizia nr. 550/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practica instanţei supreme fiind unitară, în sensul că suspendarea executării unui act administrativ fiscal nu se poate dispune decât dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Intimata deşi legal citată nu a depus întâmpinare şi nu a trimis reprezentant în instanţă.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată şi legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
b. Situaţia de fapt:
Intimata-reclamantă U.C.M. Reşiţa a fost privatizată în anul 2003, ca urmare a perfectării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între actualul A.V.A.S. şi Consorţiul format din Asociaţia salariaţilor uzinei constructoare de maşini Reşiţa şi I.N.E.T. - AG Elveţia, cu această ocazie părţile convenind ca intimata-reclamantă să beneficieze de facilităţi fiscale care au fost stabilite prin O.G. nr. 45/2004, concretizate prin Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice .
Potrivit acestor acte normative intimata-reclamantă a beneficiat de eşalonarea la plată pe 5 ani, cu 6 luni perioadă de graţie, a obligaţiilor bugetare, cu reţinere la sursă, restante la 31 decembrie 2003, în valoare de 11.481.826 RON, de scutirea, în întregime, la plată a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2003 în valoare de 56.246.741 RON, odată cu achitarea ultimei rate din eşalonările acordate şi de scutirea de plată, în aceleaşi condiţii, a accesoriilor de orice fel a obligaţiilor bugetare restante la sfârşitul anul 2003, în valoare de 114.160.603 RON.
Prin nota de constatare nr. 1045041 din 26 ianuarie 2010, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat pierderea înlesnirilor la plată acordate intimatei prin ordinul comun, deoarece aceasta nu a achitat, până la data de 20 decembrie 2009, obligaţiile fiscale curente, cu termene de plată scadente după 1 septembrie 2009.
Urmare a pierderii înlesnirilor la plată, au fost calculate în sarcina intimatei-debitoare sumele ce trebuiau să facă obiectul scutirii, în cuantum de 168.179.147 lei, precum şi restul de plată din debitele eşalonate, în cuantum de 2.648.843 lei.
c. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Prin dispoziţiile art. 215, Titlul IX , cap. III C. proc. fisc. aprobat prin O.G nr. 92/2003 s-a reglementat posibilitatea contestării actelor administrativ – fiscale şi procedura aplicabilă.
Textul art. 215 C. proc. fic. prevede că formularea contestaţiei pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, însă alin. (2) dispune că orice contribuabil poate solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu obligaţia achitării unei cauţiuni.
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi după consemnarea cauţiunii stabilite de instanţă.
Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere nr. 753/2010 emisă de recurentă în sarcina intimatei.
Astfel, intimata – reclamantă a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative, în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 205 C. proc. fisc., întrucât a înregistrat la sediul recurentei contestaţia nr. 974 din 17 iunie 2010 (număr înregistrare la sediul recurentei 33404 din 17 iunie 2010) filele 7,18 dosar fond şi a achitat cauţiunea stabilită de instanţă în sarcina sa, în valoarea 116.051,20 lei, potrivit recipisei de consemnare CEC BANK seria TA nr. 927967/1/1646853 din 9 iulie 2010 şi OP 120 din 9 iulie 2010 (filele 70,71 dosar fond), aşa cum prevăd dispoziţiile art. 215 C. proc. fisc.
Intimata – reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, deoarece pierderea facilităţilor fiscale de către intimată nu putea fi dispusă decât în urma unor verificări a plăţilor efectuate de aceasta, în condiţiile în care s-ar constata, cu ocazia soluţionării în fond a cauzei,că intimata-reclamantă era îndreptăţită să beneficieze de amânarea la plată obligaţiile fiscale scadente pentru o perioadă de 6 luni, conform O.U.G. nr. 92/2009, act normativ adoptat în contextul actualei crize economico-financiare în scopul asigurării lichidităţilor necesare operatorilor economici pentru derularea activităţii curente.
Intimata-reclamantă a invocat împrejurarea că Normele de aplicare a acestui act normativ aprobate prin OMFP nr. 2321/2009, prevăd că amânarea la plată reglementată de O.U.G. nr. 92/2009 priveşte obligaţiile neachitate, născute după 30 septembrie 2008, până în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, ori ea a solicitat acordarea amânării la plată a obligaţiilor neachitate la 31 decembrie 2009 în valoare de 18.443.327 RON cu cererea înregistrată la sediul recurentei sub nr. 54 din 19 februarie 2010, arătându-se că recurenta nu putea proceda la constatarea pierderii înlesnirilor la plată, atâta timp cât solicitarea intimatei de amânarea obligaţiilor restante nu a fost soluţionată.
Toate aceste aspecte,privind aplicabilitatea,în cazul intimatei,a termenelor de graţie acordate prin O.U.G. nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, reprezintă probleme de fond, dar sunt de natură să creeze o serioasă îndoială cu privire la starea de fapt şi de drept stabilită de recurentă prin nota de constatare ce formează obiectul prezentului litigiu, astfel încât în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză există „un caz bine justificat”, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, care, împreună cu celelalte condiţii prevăzute de lege este de natură să ducă la suspendarea actului administrativ fiscal emis de recurenta-pârâtă.
De asemenea, în mod judicios s-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia unei „pagube iminente” prevăzută de art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, deoarece punerea în executare a notei de constatare nr. 1405041/2010 emisă de recurentă ar conduce în mod cert la un prejudiciu iminent în patrimoniul intimatei, prin încasarea sumelor de valoare considerabilă constatate ca datorate de aceasta din urmă,ceea ce ar perturba grav şi previzibil activitatea intimatei U.C.M. Reşiţa,cere este una dintre cele mai reprezentative companii a industriei grele din România, în prezent cu 4000 salariaţi, adică 35%din populaţia salariată în industrie a municipiului şi 15% din populaţia ocupată a oraşului.
Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri, care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia.
Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităţilor administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanţele cauzei şi de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de nota de constatare nr. 1045041 din 26 ianuarie 2010 întocmită de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este de natură a crea pagube serioase societăţii intimate, care pot avea consecinţe grave în patrimoniul acesteia din urmă.
d. Soluţia instanţei de recurs
Cum sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu există niciunul din cazurile de reformare prevăzute de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti împotriva sentinţei nr. 210 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 69/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 73/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
