ICCJ. Decizia nr. 82/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 82/2011
Dosar nr. 8517/1/2010
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea de restituire a cauţiunii formulată de SC M.C. România SRL Otopeni în dosarul nr. 29004/3/2008, având ca obiect cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 7231 alin. (3) teza I C. proc. civ., prevăd că se eliberează cauţiunea la data soluţionării irevocabile a fondului cauzei, iar în pricina dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile arătate,litigiul de fond nefiind încă judecat.
Curtea de Apel a constatat că fondul cauzei este reprezentat de acţiunea în anulare a deciziei de impunere nr. 76 din 20 mai 2005 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Sector 6 Bucureşti, acţiune care nu a fost soluţionată irevocabil, prin decizia nr. 2471 din 11 iulie 2008 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor dispunând suspendarea soluţionării contestaţiei, până la terminarea cercetărilor penale privind infracţiunea prevăzută de art. 11, alin. (1) , lit. c) din Legea 87/1994 rep.
De asemenea, instanţa a considerat că restituirea cauţiunii nu poate fi dispusă nici raportat la dispoziţiile art. 7231 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., întrucât în cauză partea interesată, reprezentată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, nu a declarat expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri.
Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs reclamanta SC M.C. România SRL care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prima instanţă a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, în drept invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a susţinut că intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis în sarcina ei o decizie de plată a unor impozite suplimentare, a cărei punere în executare putea afecta activitatea societăţii, astfel că în temeiul prevederilor legale a solicitat suspendarea executării acestui act administrativ-fiscal, constituind în acest sens dosarul nr. 29004/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, după declinarea competenţei de către Tribunalul Bucureşti, cererea de suspendare fiind respinsă prin sentinţa nr. 2574 din 2 octombrie 2008, iar recursul împotriva acestei hotărâri, s-a respins ca nefondat prin decizia nr. 2148 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a învederat că a achitat în totalitate sumele dispuse prin decizia de impunere suplimentară, astfel încât nu se poate reţine că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar fi suferit vreun prejudiciu şi nu s-a opus niciodată restituirii cauţiunii solicitate de ea.
S-a susţinut că societatea a formulat o plângere la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, însă aceasta a fost suspendată pentru a se efectua verificări de către organele de poliţie cu privire la existenţa unor presupuse infracţiuni, iar ordonanţa de neîncepere a urmării penale date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti cu privire la administratorul societăţii, M.E. a fost contestată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi se află în curs de soluţionare la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Recurenta a mai arătat că s-a adresat instanţei cu o acţiune prin care a solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice de a-i soluţiona contestaţia administrativă, cerere ce a format obiectul dosarului nr. 344/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, care a respins acţiunea, soluţia devenind irevocabilă.
S-a concluzionat că, în condiţiile în care contestaţia sa nu s-a soluţionat de organul administrativ şi nu a ajuns în instanţă, iar cererea de suspendare a fost respinsă în mod irevocabil, este nelegală reţinerea în continuare a cauţiunii depuse în scopul soluţionării cererii de suspendare a executării.
Intimata-pârâtă deşi legal citată nu a depus întâmpinare şi nu a trimis reprezentant în instanţă.
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta-reclamantă a consemnat o cauţiune în valoare de 29.628 lei prin recipisa de consemnare – ordin de plată nr. 1412 din 26 septembrie 2009 emisă de Banca S.P. România - Agenţia Bucureşti Alba Iulia în scopul soluţionării favorabile a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 76 din 28 mai 2008 emisă de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în sarcina ei pentru obligaţii fiscale în cuantum 3.004,053 lei, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei nr. 2574 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 29004/3/2008 ataşat prezentei cauze.
Prin sentinţa menţionată anterior cererea de suspendare a fost respinsă, soluţia devenind irevocabilă ca urmare a respingerii recursului reclamantei, prin decizia nr. 2148 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta-reclamantă a contestat pe cale administrativă titlul fiscal, însă în legătură cu contestaţia sa nu s-a pronunţat o hotărâre pe fond, de către Ministerul Finanţelor Publice, care a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni de către administratorul recurentei, prin sentinţa nr. 1870 din 5 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti respingând acţiunea recurentei privind obligarea Ministerului Finanţelor Publice la soluţionarea contestaţiei.
Prima instanţă a respins cererea recurentei-reclamante de restituire a cauţiunii consemnate invocând prevederile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit acestui text „cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care , prin hotărâre irevocabilă s-a soluţionat fondul cauzei”.
Cauţiunea reprezintă garanţia acoperirii unor eventuale prejudicii care ar putea fi invocate de partea adversă în cazul dispunerii măsurii suspendării executării, dar şi un mijloc procesual care să împiedice formularea unor cereri de suspendare a executării cu rea credinţă, contrar prevederilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ..
În speţă nu este incident acest text de lege – art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. - deoarece recurenta reclamantă a achitat în întregime sumele dispuse prin decizia suplimentară de impunere, iar intimata nu poate invoca existenţa unui prejudiciu.
De altfel, aceeaşi concluzie rezultă şi din modul de soluţionare a cererii de suspendare formulată de recurenta-reclamantă, care a fost irevocabil respinsă de instanţe,astfel că partea adversă nu a fost în nici un fel prejudiciată, situaţie în care restituirea cauţiunii trebuia dispusă fără a se mai verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., mai ales că în speţă fondul cauzei nu s-a soluţionat nici măcar în etapa contestaţiei administrative, din motive neimputabile recurentei-reclamante, care a depus diligenţe pentru a se pronunţa o hotărâre cu privire la contestaţia sa de către organul legal investit cu rezolvarea ei, iar intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu s-a opus niciodată restituirii cauţiunii recurentei-reclamante, obligaţiile restante fiind deja achitate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei şi va modifica în tot Încheierea atacată, în sensul că va admite cererea reclamantei şi va dispune restituirea cauţiunii în valoare de 29.628,00 lei consemnată cu ordinul de plată nr. 1412 din 26 septembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.C. România SRL Otopeni împotriva Încheierii din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea formulată de reclamanta SC M.C. România SRL Otopeni.
Dispune restituirea cauţiunii în sumă de 29.628,00 lei consemnată cu ordinul de plată nr. 1412 din 26 septembrie 2008 pentru SC M.C. România SRL Otopeni
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 73/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 9/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
