ICCJ. Decizia nr. 705/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.705/2011
Dosar nr. 3588/85/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale constatarea nulităţii Ordinului nr. 1017 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă prin care reclamanta a fost revocată din funcţia de director coordonator la Casei Judeţene de Pensii Sibiu şi prin care a încetat contractul de management; reintegrarea sa în funcţia de director coordonator menţionată; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale şi a prestaţiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit de la momentul încetării contractului de management până la reîncadrarea în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Ordinul prin care a fost eliberată din funcţia de director coordonator adjunct al Casei Judeţene de Pensii Sibiu este nelegal şi netemeinic, întrucât este emis în baza OUG nr. 105/2009 care a preluat în integralitate dispoziţiile OUG nr. 37/2009 declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 emisă de Curtea Constituţională.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepţiile netimbrării şi prematurităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui C.N.PA.S.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 81/F/CA din 23 martie 2010, Curtea de Apel Alba – Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile netimbrării şi prematurităţii acţiunii invocate de pârâta C.N.P.A.S. cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui C.N.P.A.S.; a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M., a anulat Ordinul nr. 1017 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă şi a dispus obligarea acesteia să plătească reclamantei drepturile băneşti cuvenite în temeiul art. 4 lit. a) şi b) din Contractul de Management anexat Ordinului nr. 1250 din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, începând cu data 14 octombrie 2009 până la data de 01 martie 2010; a respins cererea de reintegrarea în funcţia de director coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Sibiu şi a respins în rest acţiunea reclamantei.
Cu privire la excepţia netimbrării acţiunii, s-a reţinut că aceasta este nefondată întrucât vizează raporturile de muncă, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Şi în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii s-a reţinut că este nefondată, întrucât la data sesizării instanţei era emis răspunsul la plângerea prealabilă.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui C.N.P.A.S., s-a apreciat că a rămas fără obiect având în vedere precizarea de acţiune a reclamantei în care a arătat că înţelege să cheme în judecată autoritatea publică în numele căreia a fost emis actul şi nu preşedintele în nume propriu.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că având în vedere că actul normativ în baza căruia au fost emise ordinele atacate a fost declarat neconstituţional, rezultă că actele emise în baza acestora sunt nelegale.
Referitor la solicitarea de reintegrare a reclamantei în funcţia deţinută anterior, instanţa a constatat că aceasta nu poate fi soluţionată în mod favorabil întrucât reclamanta nu mai poate fi reintegrată pe o funcţie care nu mai există.
În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată atâta timp cât revocarea sa din funcţie s-a realizat în mod nelegal.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 81/F/CA din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi B.M.
Recursul Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Se critică soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece modificarea raportului de serviciu al reclamantei cu C.J.P. Sibiu s-a realizat în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, iar faptul că aceasta a fost abrogată prin OUG nr. 105/1999 şi declarată neconstituţională de Curtea Constituţională nu are nicio relevanţă întrucât la momentul modificării raportului de serviciu dintre părţi au fost respectate aceste dispoziţii legale, imperative, ce erau în vigoare la acel moment.
Solicitarea reclamantei cu privire la repunerea sa în funcţia publică de conducere este apreciată neîntemeiată pentru că postul de director coordonator s-a desfiinţat conform dispoziţiilor imperative ale OUG nr. 37/2009, iar eliberarea din funcţia publică era obligatorie şi în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.
Cu privire la plata unei despăgubiri egale cu salariile încasate s-a solicitat să se constate că lipsirea reclamantei de plata drepturilor salariale este o consecinţă legală a eliberării acesteia din funcţia publică.
S-a solicitat admiterea recursului şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul reclamantei B.M.
Se arată că instanţa de fond în mod nelegal a respins cererea de reintegrare a reclamantei în funcţia de director coordonator, întrucât la această dată funcţia există în organigrama şi statul de funcţii al C.J.P. Sibiu.
4. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 1250 din 25 mai 2009, recurenta-reclamantă B.M. a fost numită în funcţia de Director Coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Sibiu ordin emis în temeiul prevederilor art. III alin. (3), (4), (5), (6) – (10) şi (12) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Ordinul nr. 1017 din 13 octombrie 2009, emis în temeiul dispoziţiilor art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, s-a dispus revocarea din funcţie a recurentei-reclamante.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
In cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă a OUG nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
In ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
În speţă, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată de asemenea neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarat neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantei într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control a priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 atunci când se face o analiză a efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă).
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta B.M. se apreciază că acesta este nefondat, întrucât instanţa de fond în mod just a respins cererea de reintegrare în funcţia de director coordonator, Ordinul de numire nemaifiind aplicabil, deoarece şi acesta a fost emis în temeiul unui act normativ declarat ulterior neconstituţional.
Faţă de cele expuse anterior, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul declarat de C.N.P.A.S., urmând ca recursul reclamantei B.M. să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinţei nr. 8l/F/CA din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul respingerii în tot a acţiunii formulată de reclamanta B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 700/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 706/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
