ICCJ. Decizia nr. 800/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 800/2011
Dosar nr.894/64/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamantul M.M. a solicitat Curţii de Apel Braşov obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti să dispună plata celei de-a doua tranşe a compensaţiilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 16 dindin 15 decembrie 2006 a Comisiei Judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 10 RON pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamantul a menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 18(5) lit. c) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.120/2006, plata compensaţiilor stabilite trebuia să se efectueze eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, respectiv 40% în primul an şi 60% în anul următor, dat fiind cuantumul compensaţiilor.
După înregistrarea cererii de plată, pârâta a dispus achitarea primei tranşe, 40% din suma compensaţiilor, astfel că la data de 20 iulie 2007 s-a efectuat viramentul în contul bancar pus la dispoziţie.
Întrucât plata celei de a doua tranşe a compensaţiilor, 60%, nu s-a făcut în termenul stabilit de lege, acesta fiind cu mult depăşit, reclamantul a solicitat instituţiei pârâte, atât telefonic cât şi în scris, să se conformeze, fără însă a primi vreun răspuns. Drept urmare, la data de 30 septembrie 2009 a adresat o ultimă somaţie, la care pârâta a răspuns cu Adresa dindin 23 octombrie 2009 că nu poate dispune plata celei de-a doua tranşe întrucât la dosar mai trebuie depuse documente care să ateste dovada proprietăţii bunurilor pentru care s-au stabilit despăgubirile, adică înscrisurile pe seama cărora s-a emis Hotărârea nr. 16 dindin 15 decembrie 2006 a Comisiei Judeţene Braşov.
Prin Sentinţa civilă nr. 84/F din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea reclamantului M.M., a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti să dispună plata celei de-a doua tranşe a compensaţiilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 16 dindin 15 decembrie 2006 a Comisiei Judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 10 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la împlinirea termenului de 30 de zile după data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri judecătoreşti şi, totodată, a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că din demersul de plată a primei tranşe a compensaţiilor stabilite prin Hotărârea nr. 16/2006 emisă de Comisia Judeţeană Braşov de specialitate se desprinde concluzia, neinfirmată de pârâtă cu probe pertinente şi concludente, că la momentul efectuării plăţii pentru prima tranşă, în luna iulie 2007, pârâta a verificat şi validat întreaga documentaţie anexată hotărârii comisiei judeţene, astfel că hotărârea a intrat în circuitul civil, şi-a produs efectele juridice prevăzute de lege, nu a fost contestată ori revocată de autoritatea publică abilitată de legea specială (Legea nr. 290/2003), fiind aşadar aplicabile la starea de fapt din cauză prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Din interpretarea logică şi sistematică a acestui text de lege rezultă că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral poate revoca actul administrativ emis numai dacă acesta nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. Raţionamentul juridic este valabil pentru orice act administrativ unilateral, cu prerogativa logică a dreptului revocării actului pentru orice autoritate publică de pe verticală de deasupra autorităţii emitente, cum este cazul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor faţă de Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Instanţa a constatat, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, că este întemeiat şi petitul referitor la obligarea instituţiei pârâte la plata unor penalităţi de 10 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, ca sancţiune legală în cazul neplăţii celei de-a doua tranşe legal cerută de către reclamant şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a apreciat că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1.120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Nu există nicio îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Un argument în plus, în sensul celor reţinute îl reprezintă şi faptul că la data de 23 noiembrie 2009, în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a fost adoptată următoarea soluţie de principiu pentru unificarea practicii: „acţiunile având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor acordate prin hotărârea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt de competenţa Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal”.
Soluţia adoptată a fost luată în vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ, de care instanţa este datoare să ţină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat în mod constant că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39 - 40).
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, împotriva Sentinţei civile nr. 84/F din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 798/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 803/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
