ICCJ. Decizia nr. 803/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 803/2011
Dosar nr.4465/2/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3456 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâţii Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ. şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 11/2466 dindin 26 martie 2010 şi a actelor administrative subsecvente emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, până la soluţionarea cererii de suspendare formulate prin acţiunea principală.
La data de 08 iunie 2010, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită suspendarea actului administrativ atacat în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul face o amplă motivare a neregulilor săvârşite cu ocazia efectuării controlului din data de 10 februarie 2010 de ofiţerii D.G.I.P.I., control finalizat cu revocarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat nivel „strict secret", împrejurare ce a stat la baza emiterii Ordinului ministrului administraţiei şi internelor de eliberare din funcţia de director-general adjunct la Direcţia Generală Resurse Umane şi punerea la dispoziţia conducerii ministrului pe o perioadă de 6 luni.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că doar invocarea acestor nelegalităţi nu poate constitui „un caz bine justificat", ci doar existenţa unor aspecte de vădită nelegalitate şi caracter abuziv a actului a căror suspendare se solicită, iar aspectele învederate de reclamant nu pot fi verificate în cadrul unei proceduri sumare cum este cea prevăzută de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, fiind necesară administrarea unui probatoriu complex specific soluţionării pe fond a cauzei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul B.C. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a art. 14 din Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat în motivele de recurs că prima instanţă nu a ţinut cont de probatoriile aflate la dosar, respectiv de neregulile săvârşite cu ocazia efectuării controlului din data de 10 februarie 2010, control finalizat cu emiterea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor, de eliberare din funcţie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, reclamantul poate cere suspendarea executării actului administrativ, instanţei de contencios administrativ competente.
Pentru ca această măsură să opereze, legea impune două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ - paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Desigur, cazul bine justificat impune o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, ştiut fiind că actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate.
În speţă, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 11/2466/2010 şi a Deciziei O.R.N.I.S.S. seria B nr. 16/68563.
El însă nu a făcut dovezi concludente care să conducă instanţa de fond la concluzia că actele în litigiu au măcar aparenţa de nelegalitate, ci doar a emis simple afirmaţii fără forţă probantă. Corect prima instanţă a stabilit că aceste aspecte arătate de recurent, se vor proba amplu cu ocazia soluţionării fondului, neputând fi elucidate pe baza unei proceduri sumare cum este cea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Nici paguba iminentă nu poate fi reţinută ca o condiţie îndeplinită de către recurent, întrucât diminuarea drepturilor salariale nu reprezintă un prejudiciu viitor şi previzibil, atâta vreme cât acesta a solicitat pe fond anularea actelor administrative în discuţie.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de B.C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C., împotriva Sentinţei civile nr. 3456 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 804/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
