ICCJ. Decizia nr. 823/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 823/2011
Dosar nr.5718/1/2010
Şedinţa de la 10 februarie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5470 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0198 Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 1064 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. A fost modificată, în tot, sentinţa atacată, pe fond respingându-se ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Ţ.E.N. Totodată, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva aceleaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Ţ.E.N. a arătat că a fost lezată în drepturile sale, întrucât instituţia pârâtă nu a răspuns solicitărilor acesteia, din probele administrate în cauză rezultând însă că la fiecare cerere a recurentei-reclamante instituţia a procedat la transmiterea răspunsului adecvat cu privire la acestea.
În ceea ce priveşte Decizia din 01 iunie 1996, act ce a fost înscris la poziţia 52 din carnetul de muncă, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond nu a considerat un refuz nejustificat necomunicarea acesteia către recurenta-reclamantă, întrucât Serviciul Român de Informaţii nu a fost emitentul acesteia, ci Policlinica Corpului Diplomatic.
Relativ la Ordinul SP II 15 din 01 iunie 1996, având caracter secret, s-a menţionat că acesta poate fi comunicat numai în condiţiile reglementate de Legea nr. 182/2002 şi HG nr. 781/2002.
Referitor la soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul obligării recurentului-pârât la eliberarea unei adeverinţe către Ţ.E.N. cu sumele virate - suma pe fiecare lună de la 01 iulie 1994 la 31 octombrie 2008 la bugetul asigurărilor sociale, respectiv a unei adeverinţe pentru perioada 03 martie 1997 până la 01 septembrie 2003 cu locul de muncă unde şi-a desfăşurat activitatea aceasta şi dacă S.R.I. a declarat locul de muncă în grupa a II-a, Înalta Curte a apreciat că dispoziţiile art. 2, art. 3 şi art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 emis de fostul Minister al Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii precizează locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, iar în raport cu împrejurarea că recurenta-reclamantă a desfăşurat o activitate de registratură medicală într-o anexă a laboratorului, comisia de specialitate a hotărât că aceasta nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi încadrată în grupa a II-a de muncă.
Totodată, locul de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea recurenta-reclamantă nu întrunea criteriile legale prevăzute la art. 2 din HG nr. 261/2001, pentru a fi nominalizat în vederea efectuării determinărilor de noxe profesionale şi, pe cale de consecinţă, comisia de specialitate a hotărât că nu poate beneficia de încadrare în condiţii deosebite de muncă.
Relativ la soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul obligării recurentului-pârât la „eliberarea unei adeverinţe către Ţ.E.N. cu sumele virate - suma pe fiecare lună de la 01 iulie 1994 la 31 octombrie 2008 la bugetul asigurărilor sociale", Înalta Curte a reţinut că Adeverinţele nr. x din 03 martie 2008 şi nr. y din 03 martie 2008 dovedesc plata drepturilor salariale pentru perioada 1 august 1994 - 1 septembrie 2003, virându-se astfel creanţele bugetare aferente acestora.
Înalta Curte a apreciat nefondată susţinerea recurentului Serviciul Român de Informaţii în sensul că Sentinţa nr. 1064 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este lovită de nulitate absolută, cu motivarea că instanţa în mod greşit a pronunţat-o în contradictoriu cu pârâtul G.P.M., în calitatea acestuia de director al Serviciului Român de Informaţii, reţinând că în cauză trebuie respectat principiul disponibilităţii părţilor asupra cadrului juridic al acţiunii.
La data de 28 iunie 2010, Ţ.E.N. - prin mandatar Ţ.C. - a solicitat revizuirea Deciziei nr. 5470 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. susţinut de înscrisul intitulat „proces-verbal de predare-primire a Policlinicii Corpului Diplomatic” încheiat la 31 august 1994 între Ministerul Sănătăţii şi Serviciul Român de Informaţii, înscris „ascuns justiţiei de pârâţi atât la fond, cât şi la recurs” şi în posesia căreia revizuenta a intrat la data de 6 iunie 2010, conform Adresei nr. 33 din 6 iunie 2010 a Centrului Naţional pentru organizarea şi asigurarea sistemului informaţional şi informatic în domeniul Sănătăţii Bucureşti din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Temeiul juridic al cererii de revizuire a fost precizat la 6 decembrie 2010 ca fiind art. 322 pct. 5 coroborat cu pct. 2 şi pct. 4 C. proc. civ., apreciindu-se că sunt întrunite şi condiţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de greşeală materială şi aplicarea greşită a legii şi invocându-se şi prevederile art. 31 din Constituţie, care garantează dreptul la obţinerea unor copii de pe unele înscrisuri care sunt menţionate eronat de angajaţii Serviciului Român de Informaţii în carnetul de muncă al revizuentei.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate s-a arătat, în esenţă, că din conţinutul procesului-verbal din 31 august 1994 şi înregistrat la pârâtul Serviciul Român de Informaţii la 30 septembrie 1994 rezultă fără putinţă de tăgadă că acestei autorităţi i-a fost transmisă integral unitatea sanitară Policlinica Corpului Diplomatic (cu activ şi pasiv), a cărei angajată era Ţ.E.N. din anul 1988. Alături de alte înscrisuri existente la dosar, documentul în discuţie demonstrează că Serviciul Român de Informaţii deţine în arhiva sa actele de personal ale cadrelor fostei Policlinici a Corpului Diplomatic care, după intrarea în vigoare a HG nr. 365/1994, şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Policlinicii Serviciului Român de Informaţii.
În aceste condiţii s-a apreciat că era întemeiată cererea din 22 octombrie 2008 pentru comunicarea de copii de pe actele de personal înscrise în carnetul de muncă, cu atât mai mult de pe Decizia din 01 iunie 1996 prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă din 1 februarie 1988 şi în legătură cu care instanţa de fond şi cea de recurs au constatat că nu există un refuz nejustificat din partea pârâtului Serviciul Român de Informaţii.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărei revizuire s-a cerut a fost criticată pentru depăşirea atribuţiilor judecătoreşti prin neglijarea dispoziţiilor legale, respectiv a HG nr. 365/1994, pentru atitudinea vădit părtinitoare manifestată prin însuşirea susţinerilor pârâtului şi prin omisiunea verificării înscrisurilor depuse în dovedirea acţiunii.
S-a solicitat ca, odată cu rejudecarea cauzei, autoritatea pârâtă să fie obligată să depună la dosar actele solicitate prin cererea din 22 octombrie 2008 pentru ca în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa să verifice legalitatea acestora, fiind evident că au fost emise de o unitate (sau de Serviciul Român de Informaţii în numele unei astfel de unităţi) ce nu mai avea personalitate juridică de a mai emite acte de personal începând cu data de 1 iulie 1994, toate acestea conducând la concluzia clară că Decizia de concediere din 01 iunie 1996 este lovită de nulitate absolută.
Revizuenta a precizat, totodată, că abia în luna ianuarie 2010 a aflat că procesul-verbal pe care se sprijină cererea de revizuire nu este clasificat şi la Ministerul Sănătăţii, copia depusă la dosar fiind obţinută cu ocazia litigiului pornit în temeiul Legii nr. 544/2001, astfel că exercitarea căii de atac s-a făcut înlăuntrul termenului prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, Serviciul Român de Informaţii a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, înscrisul indicat nefiind un „înscris nou”, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nefăcându-se dovada existenţei împrejurărilor de forţă majoră care au împiedicat partea să solicite acest document în niciuna din etapele procesuale parcurse. Înscrisul depus de revizuentă s-a apreciat a nu fi de natură a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată cu ocazia judecării recursurilor declarate de ambele părţi împotriva Sentinţei nr. 1064/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 5470 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost exercitată cu respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin raportare la data de 06 iunie 2010, când revizuenta arată că a luat cunoştinţă de înscrisul de care se prevalează în susţinerea acestei căi extraordinare de atac.
Din perspectiva art. 326 alin. (3) C. proc. civ., faţă de temeiul de drept invocat - art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - Înalta Curte reţine că cererea de revizuire este inadmisibilă şi o va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Aşa cum este reglementată de art. 322 - 328 C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, obiectul acesteia, în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., privind hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, sub condiţia de a se sprijini pe unul din motivele expres şi limitativ arătate de art. 322 C. proc. civ.
În speţă, cerinţa existenţei unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs care evocă fondul este îndeplinită, căci prin Decizia nr. 5470/2009, Înalta Curte a modificat în tot Sentinţa nr. 1064/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe fond respingându-se ca neîntemeiată acţiunea formulată de Ţ.E.N., ce a avut ca obiect obligarea pârâţilor Serviciul Român de Informaţii şi a directorului Serviciului Român de Informaţii să elibereze copii de pe actele unilaterale menţionate în cererea din 22 octombrie 2008.
Revizuenta s-a prevalat de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., potrivit căruia „dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, (…)”, indicând ca înscris nou procesul-verbal de predare-primire a Policlinicii Corpului Diplomatic încheiat la 31 august 1994 între Ministerul Sănătăţii şi Serviciul Român de Informaţii.
Doctrina juridică în materie a stabilit în mod clar că sensul sintagmei „înscris doveditor” implică mai multe exigenţe, printre care şi aceea ca actul respectiv să fie prezentat de parte, care va face totodată dovada împiedicării de a-l fi invocat în judecata încheiată prin hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că el a fost reţinut de partea potrivnică, fie pentru că a existat o împrejurare mai presus de voinţa sa.
În speţă nu s-au produs dovezi că procesul-verbal indicat ar fi fost reţinut de partea potrivnică (Serviciul Român de Informaţii) voluntar sau involuntar şi cum aprecierea împrejurării „mai presus de voinţa părţilor” aparţine suveran instanţei, Înalta Curte remarcă faptul că împrejurarea că revizuenta a aflat că înscrisul în discuţie nu este clasificat şi la Ministerul Sănătăţii - de unde l-a obţinut la 06 iunie 2010 - nu se circumscrie sintagmei cuprinse în teza I a pct. 5 al art. 322 C. proc. civ.
O altă exigenţă impusă de legiuitor pentru „înscrisul doveditor” la care se referă motivul de revizuire în discuţie este aceea ca actul nou, dacă ar fi fost invocat în faţa instanţei de fond, trebuie să fi fost de natură să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată.
Înalta Curte observă că nici această cerinţă implicită nu este îndeplinită în cauză, având în vedere obiectul acţiunii formulate, anume de a se constata refuzul nejustificat al pârâţilor de a comunica reclamantei copii ale documentelor precizate în cererea din 22 octombrie 2008 şi înregistrată la pârât la 30 octombrie 2008.
Nefiind îndeplinite toate elementele intrinseci de admisibilitate a cererii de revizuire pentru motivul arătat de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., anume ca partea care invocă un înscris să fi fost împiedicată să-l prezinte din împrejurări mai presus de voinţa sa şi înscrisul să fie doveditor, respectiv determinant pentru soluţia în litigiul al cărui obiect a fost menţionat deja, fiind evident că nu a vizat verificarea legalităţii unor acte administrative, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă, după cum în literatură şi jurisprudenţa în materie s-a statuat.
Deşi temeiul cererii de revizuire a fost precizat indicându-se şi dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 4 C. proc. civ., nu s-au prezentat argumentele pe care revizuenta se sprijină pentru a fi atrasă incidenţa acestor două motive de revizuire.
În plus, trimiterea la dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. („când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”) este neadecvată deoarece textul indicat constituie motiv pentru exercitarea unei alte căi extraordinare de atac, anume contestaţia în anulare.
Se observă, totodată, că celelalte aspecte subliniate în cuprinsul cererii de revizuire privesc în marea lor majoritate pretinsa nelegalitate a Deciziei din 01 iunie 1996, în baza căreia s-au făcut înscrisuri în carnetul de muncă al reclamantei, iar acestea exced preocupării instanţei de contencios administrativ şi cu atât mai mult al instanţei învestite cu o cerere de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în materia contenciosului administrativ, cu un obiect precis definit, aşa cum s-a arătat şi mai înainte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Ţ.E.N., prin procurator Ţ.C., împotriva Deciziei nr. 5470 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 819/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 825/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
