ICCJ. Decizia nr. 849/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 849/2011
Dosar nr. 64/59/2010
Şedinţa publică de la 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 19 ianuarie 2010, reclamantul D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, anularea dispoziţiei nr. 142 din 7 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, prin care a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă şi anularea dispoziţiei nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care i-a fost respinsă contestaţia.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 lit. b) din Ordinul Ministrului de Interne şi al Reformei Administrative nr. 400/2004, abatere ce a constat în nerespectarea dispoziţiei verbale de deplasare la o misiune.
Prin dispoziţia nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost respinsă contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de sancţionare, cu motivarea că reclamantul şi-a expus punctul de vedere.
În opinia reclamantului, actele administrative atacate sunt nelegale, în condiţiile în care nu a avut loc o verificare a stării de fapt iar aspectele reţinute sunt neconforme cu realitatea.
În acest sens, a arătat că în actul contestat s-a reţinut faptul că la data de 27 mai 2009 a ignorat ordinul scms. P.A. şi nu a participat la o acţiune de pichetare a Prefecturii Timiş de către organizaţia sindicală S., invocându-se fără temei încălcarea Procedurii PRO-PS/POP 14, privind efectuarea serviciului de patrulare, inclusiv activitatea de patrulare auto [lit. C pct. 5 lit. i)], în condiţiile în care, la acţiunea respectivă nu au fost folosite autoturismele din dotare, neexistând de fapt nici un plan de acţiune.
Reclamantul a mai arătat că în urma discuţiei purtate cu scms P.A. a solicitat date concrete atât cu privire la activitatea ce urma să o desfăşoare, cât şi cu privire la ora începerii acestei acţiuni, la discuţie asistând, de altfel, şi scms. S.C., inspector P.A.L. şi inspector D.D., care au întocmit rapoarte despre această situaţie ce au fost consemnate chiar în materialul probator reţinut.
Cu toate acestea, nu i s-a adus la cunoştinţă, nici în scris şi nici verbal, niciuna din datele solicitate.
Reclamantul a susţinut că a participat la acea acţiune şi a coordonat forţele existente în teren până la finalizarea acţiunii, raportând la dispeceratul secţiei de poliţie despre terminarea activităţilor fără vreun eveniment, precum şi despre numărul de participanţi la această pichetare.
Deşi au fost prezentate toate aceste aspecte, Consiliul de disciplină nu le-a avut în vedere, reclamantul arătând că a participat la acea acţiune, chiar dacă scms. P.A. nu i-a comunicat ora începerii acelui eveniment, în mod intenţionat şi că mustrarea scrisă aplicată nu are nici un suport în realitate.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere faptul dispoziţia nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de instituţia sa nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş în întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că înainte de sancţionarea reclamantului a fost parcursă întreaga procedură a cercetării prealabile şi că aceasta a avut loc cu respectarea drepturilor prevăzute în art. 47 şi 52 aşa cum este reglementată prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Ca atare, reclamantul nu a fost defavorizat cu ocazia cercetării cu atât mai mult cu cât, faţă de acesta, s-a luat măsura aplicării celei mai uşoare sancţiuni prevăzute la art. 58 lit. a) din Legea nr. 360/2002.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 366 din 07 septembrie 2010 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, invocată de acest pârât; a admis acţiunea formulată de reclamantul D.V., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş; a dispus anularea dispoziţiei nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş şi anularea dispoziţiei nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti, fără cheltuieli de judecată.
Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratului General al Poliţiei Române, excepţie invocată de acest pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, instanţa a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere faptul că dispoziţia nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a fost emisă în cadrul procedurii administrative prealabile la care reclamantul a recurs, înţelegând să conteste dispoziţia de sancţionare emisă de organul ierarhic inferior, procedură obligatorie conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Pe fond, prima instanţă a constatat că fapta imputată reclamantului se referă la nerespectarea dispoziţiei verbale a şefului nemijlocit şi neparticiparea la o acţiune de pichetare a Prefecturii Timiş de către Organizaţia Sindicală S., însă, prin raportul motivat privind sancţiunea disciplinară aplicată inspectorului de poliţie D.V. din 21 septembrie 2009, s-a reţinut că aspectele sesizate se referă la faptul că reclamantul a absentat nemotivat de la program în data de 26 mai 2009 şi 27 mai 2009, manifestând neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici.
Astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a invocat atât în cadrul cercetării prealabile, cât şi în faţa instanţei de judecată, faptul că nu i s-a comunicat ora desfăşurării evenimentului de la Prefectura Judeţului Timiş.
Însă, din analiza rapoartelor aflate la dosarul cauzei nu rezultă că ar fi fost indicată reclamantului ora la care să fie prezent la acţiunea de pichetare a Prefecturii Timiş de către Organizaţia Sindicală S., astfel că nu se poate reţine în sarcina acestuia faptul că nu a participat la această acţiune şi că ar fi lipsit nemotivat, întrucât s-ar încălca inclusiv dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, dispoziţii ce prevăd imperativ că „stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi”, cât şi cele ale art. 59 alin. (8) din acelaşi act normativ.
Prima instanţă a constatat că aceste dispoziţii nu au fost respectate în speţă, întrucât, în data de 27 mai 2009, orele 13.00, reclamantul a avut probleme medicale, aspect ce reiese din adresa din 14 iulie 2009 emisă de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţe Timişoara, din care rezultă că acesta figurează în registrul de consultaţii U.P.U. din 27 mai 2009, ora 13.10, aspect ce trebuia avut în vedere de către pârâţi atunci când au aplicat sancţiunea reclamantului.
Faptele prevăzute la art. 57 din Legea nr. 360/2002 constituie abateri disciplinare, numai dacă au fost comise cu „vinovăţie”, însă, în speţă, instanţa a apreciat că vinovăţia reclamantului nu poate fi reţinută, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu a reieşit că acesta a lipsit nemotivat, că a refuzat să se prezinte la acţiunea de pichetare, sau că a cunoscut ora efectivă când a avut loc această acţiune şi a ignorat-o.
3. Recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul susţine că instanţa de fond a analizat superficial materialul probator administrat, în special declaraţiile date de agenţii T.M. şi R.V. din ziua de 27 mai 2009, din care rezultă cu claritate că în dimineaţa zilei respective li s-a comunicat faptul că între orele 11-13.00 trebuie să fie prezenţi, împreună cu reclamantul, la Prefectura Timiş.
Ca urmare, afirmă recurentul, sancţiunea aplicată pentru neexecutarea misiunii din data de 27 mai 2009, de „mustrare scrisă”, cea mai uşoară în sistemul Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, este legală şi se impune a fi menţinută.
De asemenea, în cuprinsul memoriului de recurs mai sunt citate şi comentate toate dispoziţiile legale aplicabile, indicate în dispoziţia de sancţionare, reiterându-se practic apărările formulate la judecata în primă instanţă.
4. Apărările intimatului D.V.
Intimatul D.V. nu a formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 10 februarie 2011 a solicitat în principal respingerea recursului ca tardiv formulat şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
Excepţia invocată a fost soluţionată de Înalta Curte în şedinţa publică de judecată, motivarea fiind expusă în practicaua prezentei decizii.
Pe fondul recursului, intimatul a arătat că probele au fost judicios interpretate de Curtea de apel şi că din rapoartele colegilor care au fost de faţă la discuţia despre miting: S.C., P.A.L. şi D.D. nu rezultă că i s-a adus la cunoştinţă intervalul orar în care urma să se desfăşoare pichetarea Prefecturii Timiş. De asemenea rapoartele invocate de recurent „au fost luate incomplet intenţionat”.
Cât priveşte temeiul legal al sancţionării sale, intimatul susţine că dispoziţiile legale invocate au fost copiate la întâmplare şi nu au nici o legătură cu faptele imputate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant D.V. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect verificarea legalităţii sancţiunii disciplinare „mustrare scrisă”, ce i-a fost aplicată prin dispoziţia nr. 142 din 07 septembrie 2009 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş şi menţinută prin dispoziţia nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a Inspectoratului General al Poliţiei Române, de respingere a contestaţiei administrative formulate.
În primul act administrativ indicat, dispoziţia nr. 142 din 07 septembrie 2009 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş s-a reţinut că „în data de 27 mai 2009 ofiţerul a fost nominalizat de către Şeful de birou, împreună cu 2 agenţi din cadrul Secţiei nr. 1 să participe la misiunea de asigurare a măsurilor de ordine cu ocazia acţiunii în pichetare a Prefecturii Timiş de către Organizaţia Sindicală S. Timişoara, dar ofiţerul nu a respectat dispoziţia verbală a şefului de birou şi nu a participat la această misiune”.
Fapta menţionată a fost socotită abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 12 lit. b) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, respectiv „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege”.
Deşi potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, pentru aplicarea „mustrării scrise” nu este necesară consultarea consiliilor de disciplină, totuşi, în speţă, aceasta s-a realizat, prin încheierea din 25 august 2009, consiliul de disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş votând, în unanimitate, pentru sancţionarea disciplinară a inspectorului de poliţie D.V., sancţiunea propusă fiind aceea care s-a şi aplicat în final, adică „mustrare scrisă”.
Prima instanţă a considerat că intimatul D.V. nu trebuie să răspundă disciplinar pentru că fapta imputată a fost săvârşită fără vinovăţie, în contextul în care el nu a cunoscut ora la care se desfăşura acţiunea din ziua de 27 mai 2009.
Înalta Curte nu împărtăşeşte acest punct de vedere, iar concluzia instanţei de recurs se bazează pe probele administrate la prima instanţă care au fost superficial analizate.
Astfel, la dosarul de fond se găsesc rapoartele din 27 mai 2009, întocmite de către agenţii T.M. şi R.V., ceilalţi doi poliţişti desemnaţi să participe la acţiunea respectivă, din care rezultă cu claritate că au fost instruiţi de către Şeful Biroului Poliţie Urbană ca „sub îndrumarea ofiţerului coordonator inspector principal D.V. să participăm la măsuri de ordine cu ocazia pichetării Prefecturii de către angajaţii E., manifestare autorizată între orele 11.00-13.00”.
De asemenea, din rapoartele întocmite de alte trei persoane, inspectorii P.I.A. şi D.D., precum şi de scms. S.C., aflate la dosarul de fond, persoane care au fost de faţă la momentul la care intimatul-reclamant a fost încunoştiinţat de către şeful său ierarhic în legătură cu misiunea în discuţie, rezultă că i s-a comunicat „locul şi ora desfăşurării misiunii din data de 27 mai 2009” şi că „a răspuns că se va deplasa la ora stabilită în acea locaţie”.
Toate aceste declaraţii conferă consistenţă şi susţin sub aspect probator ambele dispoziţii atacate de către intimatul-reclamant.
De altfel afirmaţia acestuia că nu a cunoscut intervalul orar în care s-a desfăşurat acţiunea sindicală este şi neverosimilă, din moment ce, totuşi , s-a prezentat în locaţia respectivă la ora 11.40, s-a interesat dacă sunt probleme, a plecat, după care a revenit la ora 12.15, cu zece minute înainte de terminarea efectivă a mitingului, împrejurări relevate de cei doi agenţi, T.M. şi R.V., anterior menţionaţi.
În raport de apărarea intimatului-reclamant examinată în considerentele precedente, împrejurarea că, în aceeaşi zi, la ora 13.10, s-a prezentat la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţe Timişoara unde a fost consultat la U.P.U., nu este relevantă. Cu alte cuvinte, nu s-a invocat starea de boală ca impediment în participarea la evenimentul în discuţie, deci acest considerent al fondului trebuie înlăturat.
În fine, intimatul a reiterat în recurs un element de nelegalitate extrinsecă a actului administrativ sancţionator, constând în aceea că trimite la dispoziţii legale care nu au nicio legătură cu fapta analizată, ci cu o alta, petrecută la data de 26 mai 2009, cu privire la care însă nu a fost cercetat disciplinar şi, ca urmare, nu s-a apărat.
Într-adevăr, atât în dispoziţia nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, cât şi în dispoziţia nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a Inspectoratului General al Poliţiei Române sunt indicate mai multe prevederi normative care nu au legătură cu fapta pentru care a fost sancţionat, comisă la data de 27 mai 2009, ci cu o alta, anterioară, ce privea nerespectarea unor reguli în patrularea auto. Această constatare nu are însă nicio înrâurire asupra legalităţii sancţiunii disciplinare examinate, care, cum s-a arătat, este corect redată în fapt şi încadrată în drept.
În plus, Înalta Curte are în vedere că s-au respectat criteriile de individualizare prevăzute la art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, avându-se în vedere caracterul şi gravitatea faptei, gradul de vinovăţie stabilit de cercetarea disciplinară, precum şi circumstanţele concrete ale persoanei intimatului-reclamant. Aşa se explică aplicarea celei mai uşoare sancţiuni: mustrare scrisă, care, potrivit art. 17 lit. a) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor constă în „reproşul oficial adresat, în scris, poliţistului vinovat”.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, modificându-se soluţia primei instanţe numai în ceea ce priveşte fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 366 din 07 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamant ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 846/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 850/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
