ICCJ. Decizia nr. 881/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 881/2011
Dosar nr. 118/32/2010
Şedinţa publică de la 15 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial, pe rolul Tribunalul Bacău, secţia civilă şi precizată, reclamantul D.D.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, obligarea acesteia din urmă la plata obligaţiilor băneşti cuvenite pentru perioada 06 ianuarie 2006-31 august 2007, cu titlu de indemnizaţie de conducere şi coeficient de ierarhizare a funcţiei (diferenţe de 40% - 50% şi respectiv 5.50 - 5.70), actualizate cu indicele inflaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul, în esenţă, a susţinut următoarele:
În perioada 06 ianuarie 2006-31 august 2007, în calitate de locţiitor de comandant la Penitenciarului de Maximă Siguranţă Bacău, în absenţa comandantului unităţii eliberat din funcţie şi apoi: pensionat, a fost împuternicit a îndeplini atribuţiunile acestui conform deciziilor nr. 4 din 06 ianuarie 2006 şi nr. 153 din 10 iulie 2006 ale directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fără însă a beneficia de drepturile corespunzătoare, deşi funcţia era vacantă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia de netimbrare a cererii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 şi de faptul că reclamantul nu poate face dovada lipsei acordului său de a desfăşura activitatea pentru care a fost împuternicit prin deciziile zilnice, ci dimpotrivă, nerefuzând deciziile, în scris şi motivat, şi-a dat acordul cu privire la respectivele împuterniciri, deşi cunoştea care sunt efectele produse de aceste dispoziţii.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin încheierea din 20 iulie 2009 a admis excepţia necompetenţei secţiei civile, invocată din oficiu, având în vedere calitatea de funcţionar public cu statut special a reclamantului şi dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Învestită cu soluţionarea cauzei Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 730 din 30 octombrie 2009 a admis excepţia necompetenţei acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 67 pronunţată în data de 20 mai 2010 şi îndreptată material prin încheierea din data de 14 octombrie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ în privinţa capătului de cerere din completarea la acţiune prin care s-a solicitat recalcularea drepturilor la pensie şi, pe cale de consecinţă, a disjuns acest capăt de cerere de acţiunea principală şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de recalculare a drepturilor de pensie în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Totodată, a respins excepţiile netimbrării acţiunii şi a prescripţiei dreptului la acţiune.
De asemenea, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului, pentru perioada 06 iulie 2006-31 august 2007, drepturile salariale datorate cu titlu de indemnizaţie de conducere şi coeficient de ierarhizare, stabilite ca diferenţe dintre drepturile corespunzătoare şi coeficient de ierarhizare, stabilite ca diferenţe dintre drepturile corespunzătoare funcţiei de comandant penitenciar de maximă siguranţă/director adjunct, şi cele corespunzătoare funcţiei de locţiitor comandant penitenciar/director adjunct,actualizate cu indicele inflaţiei.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind diferenţele de drepturi salariale pentru perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:
Prin precizarea acţiunii, reclamantul a susţinut că solicită maximul coeficientului de salarizare şi al indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de director şi recalcularea drepturilor de pensie.
În apărările formulate, pârâtul a invocat prescripţia dreptului la acţiune în raport de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de solicitarea reclamantului privind calcularea. Pe fondul acţiunii a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Faţă de completarea acţiunii, instanţa, din oficiu a invocat excepţiile necompetenţei materiale a instanţei şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ în privinţa capătului de cerere din completarea la acţiune prin care reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, instanţa a admis-o având în vedere dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 care prevăd că cererea de recalculare a pensiei urmează aceleaşi reguli procedurale privind soluţionarea şi contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare, iar competenţa revine, potrivit art. 172, completelor specializate pentru asigurări sociale la nivelul tribunalelor.
În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare, instanţa a respins-o ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, acţiunea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând că acţiunea a fost formulată la data de 21 ianuarie 2009, respectându-se termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a constat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 138/1999 şi cele ale art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2498/C din 22 octombrie 1999, precum şi împrejurarea de fapt că în perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006 funcţia de comandant al Penitenciarului Bacău nu era vacantă, diferenţele de drepturi salariate solicitate de reclamant nu pot fi acordate nici sub aspectul indemnizaţiei de conducere, nici sub aspectul coeficientului de ierarhizare care făcea parte integrantă din salariul titularului postului.
Instanţa a constat că acţiunea este fondată pentru perioada cuprinsă între 06 iulie 2006 - când funcţia de comandant al penitenciarului a devenit vacantă ca urmare a revocării directorului, iar reclamantul a fost numit, prin decizia nr. 133 din 10 iulie 2006 să îndeplinească atribuţiile de serviciu ale directorului Penitenciarului cu regim de maximă siguranţă Bacău - şi 31 august 2007.
Instanţa a mai constat că în privinţa indemnizaţiei de conducere reclamantul este îndreptăţit a primi diferenţa dintre cuantumul indemnizaţiei pe care a primit-o în calitate de locţiitor de comandant de penitenciar/director adjunct şi cea corespunzătoare funcţiei de comandant penitenciar de maximă siguranţă/director, astfel cum au fost acestea stabilite prin Anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1614/C din 13 iulie 2000, de modificare a Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 2498/C/1999 şi respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2007, Anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 399/C/2007.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantul D.D.A. şi pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
- În motivarea recursului său, reclamantul D.D.A. a criticat în esenţă sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru că instanţa de fond a respins acordarea diferenţelor salariale şi pentru perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006, motivând că indemnizaţia de conducere şi coeficientul de salarizare a funcţiei de director au fost încasate de fostul director.
În acest sens, recurentul a arătat că, nu are cunoştinţă dacă acesta a primit aceste drepturi în perioada menţionată având în vedere caracterul confidenţial al statelor de plată.
- În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor a arătat în esenţă că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele:
- Desemnarea reclamantului prin decizia zilnică pe unitate nr. 133 din 10 iulie 2006 să îndeplinească temporar, atribuţiile de serviciu corespunzătoare funcţiei de conducere, nu este echivalentă cu împuternicirea reglementată de Legea nr. 293/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Decizia zilnică pe unitate nu implică stabilirea de drepturi salariale ci numai decizia de personal care stabileşte expres acest lucru şi poartă ştampila de control financiar.
- În mod greşit instanţa de fond a dispus acordarea unui nou coeficient reclamantului întrucât acest lucru se poate face fie prin numirea sau împuternicirea potrivit actelor normative arătate mai sus, fie prin avansarea în funcţie de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 18/C/2009.
- De asemenea, a arătat recurentul că, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public cu statut special este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală.
Ştiind că desemnarea sa să îndeplinească anumite atribuţii în baza unei decizii pe zi pe unitate nu este generatoare de drepturi băneşti, reclamantul a avut posibilitatea legală să refuze îndeplinirea dispoziţiilor primite în acest mod, lucru pe care nu l-a făcut.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041-304 C. proc. civ.
Analizând cererile de recurs, normele incidente în cauză, prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, se reţine că potrivit art. 6 din Regulamentul privind acordarea indemnizaţiei de comandă în temeiul art. 12 din Legea nr. 138/1999 – „privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii” (Regulament aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2498/C din 22 octombrie 1999). Ofiţerii împuterniciţi să asigure îndeplinirea unor funcţii de comandă (şefi, locţiitori comandanţi) primesc indemnizaţia de comandă pentru funcţiile respective numai dacă posturile pe care le girează sunt vacante, deci nu şi în cazul în care titularii lipsesc temporar”.
Având în vedere că în perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006 funcţia de comandant al Penitenciarului Bacău nu era vacantă, reclamantul recurent nu putea beneficia de indemnizaţia de comandă sau de coeficientul de ierarhizare. Toate aceste drepturi au fost plătite pentru aceeaşi perioadă fostului comandant al Penitenciarului Bacău - dl. P.C.M., care a fost revocat din funcţie în conformitate cu Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1687/C din 06 iulie 2006 începând cu data de 06 iulie 2006.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Justiţie - Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Prin deciziile zilnice pe unitate nr. 416 din 06 ianuarie 2006 şi nr. 153 din 10 iulie 2006, reclamantul recurent a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile de serviciu ale directorului Penitenciarului cu regim de maximă siguranţă Bacău.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - „ Numirea şi eliberarea din funcţie, precum şi celelalte modificări ale raporturilor de serviciu pentru funcţiile de director general, director general adjunct şi director în sistemul administraţiei penitenciare se dispun prin ordin al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti. Pentru celelalte funcţii de conducere, precum şi pentru funcţiile de execuţie din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile de penitenciare, se dispun, după caz, prin decizie a directorului general sau a directorilor unităţilor de penitenciare, potrivit competenţelor legale”.
Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - „ Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţii de conducere în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi. Împuternicirea pe funcţie se poate face pentru o perioadă de maximum 6 luni şi se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competenţelor, cu încă 6 luni. Ofiţerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcţia în care sunt împuterniciţi şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei respective. Ofiţerii împuterniciţi îşi menţin salariile pentru funcţia îndeplinită şi indemnizaţiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcţiei pe care sunt împuterniciţi.”
Înalta Curte apreciază că în raport de prevederile legale arătate mai sus, desemnarea reclamantului prin decizia zilnică de unitate să îndeplinească temporar atribuţiile corespunzătoare funcţiei de director penitenciar, are caracterul unei împuterniciri într-o funcţie de conducere prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - şi beneficiază, în consecinţă, de salariul şi indemnizaţia de conducere pentru funcţia respectivă.
Cum cele două dispoziţii zilnice pe unitate – au avut o durată de aplicare câte 6 luni, din 6 în 6 luni, este clar că acestea nu se pot analiza – ca fiind zilnice ci echivalează cu o împuternicire pentru funcţie de conducere.
Împrejurarea că în fapt reclamantului recurent nu i s-a emis o decizie de către serviciul personal cu ştampila de control financiar, privind drepturile băneşti nu este culpa acestuia.
În acest sens este şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 64/2004 – care arată că „ Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, împuterniciţi să asigure îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor prevăzute cu indemnizaţii de conducere, beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcţia în care sunt împuterniciţi şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei respective” şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 – „Ofiţerii împuterniciţi să asigure îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor de comandanţi sau şefi şi locţiitori ai acestora, şefi de serviciu sau de secţie şi şefi de birou, precum şi funcţiile asimilate acestora beneficiază pe perioada respectivă de solda funcţiilor în care sunt împuterniciţi şi, după caz, de indemnizaţia de comandă a funcţiilor respective”.
Nu se poate apăra recurentul pârât cu susţinerea potrivit căreia recurentul reclamant putea refuza îndeplinirea dispoziţiilor primite, nefiind contrare dispoziţiilor legale arătate mai sus.
În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (1) lit. a), d) şi i) din Legea nr. 293/2004 – „- Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are următoarele obligaţii:
a) să cunoască şi să respecte principiile generale prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi, precum şi să apere valorile democraţiei;
d) să execute, cu profesionalism şi în termenul stabilit, toate atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului, precum şi dispoziţiile date de conducătorii ierarhici ;
i) să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.”
În raport de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale prin raportate la situaţia de fapt şi în consecinţă în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul D.D.A. şi pârâtul Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 67 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 850/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 915/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
