ICCJ. Decizia nr. 952/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 952/2011
Dosar nr. 1207/57/2009
Şedinţa publică de la 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1207/57/2009, astfel cum a fost precizată, reclamanta Compania Naţională H. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor solicitând:
- anularea deciziei din 03 iulie 2009, a deciziei de impunere din 30 aprilie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din data de 30 aprilie 2009 cu privire la suma de 3.711.243 RON, reprezentând accize aferente cantităţilor de cărbune livrat în perioada 01 ianuarie 2007 şi până la obţinerea autorizaţiei de utilizator final, precum şi majorări de întârziere aferente acestei sume.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a fost supusă unui control privind modul de respectare a prevederilor legale ce reglementează stabilirea, declararea şi plata accizelor în perioada 01 ianuarie 2007-30 septembrie 2008. În urma controlului a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2009 şi a fost emisă decizia de impunere din 30 aprilie 2009 prin care în sarcina reclamantei au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plata, în sumă totală de 10.350.688 RON, din care 6.329.506 RON reprezintă accize şi 4.021.182 RON reprezintă majorări de întârziere.
Contestaţie administrativă s-a formulat numai pentru suma de 3.711.243 RON şi majorările aferente, reclamanta susţinând că nu datorează această sumă întrucât dispoziţiile pct. 58 alin. (4) din H.G. nr. 1861/2006, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, prevăd că beneficiarii scutirilor directe de la plata accizelor prevăzuţi de art. 23, care după data de 01 ianuarie 2007 şi până la data obţinerii autorizaţiei de utilizator final au achiziţionat produse energetice la preturi cu accize pot solicita restituirea accizelor plătite către furnizori.
Reclamanta a precizat că beneficiarii cărbunelui livrat, respectiv SC T. SA Bucureşti şi SC E.D. SA, au obţinut autorizaţia de utilizator final la data de 15 martie 2007 şi, respectiv, 08 martie 2007. Deşi cererile pentru eliberarea autorizaţiilor de utilizator final, precum şi documentaţia prevăzută de lege au fost depuse încă de la începutul lunii ianuarie, autorizaţiile au fost eliberate doar în luna martie 2007, fără a exista vreo culpa a celor două societăţi în această privinţă.
Reclamanta a considerat că nu a prejudiciat în nici un fel bugetul statului prin livrările de cărbune efectuate în scutire de la plata accizelor în perioada ianuarie 2007-martie 2007, beneficiarii săi obţinând autorizaţii de utilizator final şi beneficiind de scutiri directe, iar accizele calculate de către organul de control fiind în fapt necuvenite bugetului de stat.
Reclamanta a susţinut că în mod greşit organele fiscale au reţinut că a solicitat aplicarea dispoziţiilor legale prin analogie. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1861/2006, modificate şi completate prin H.G. nr. 213/2007, restituirea accizelor plătite la furnizori se poate solicita doar de către beneficiarii produselor accizabile, însă, aşa cum rezultă şi din punctul de vedere al Ministerului de Finanţe - Direcţia legislativă în domeniul accizelor, transmis Companiei Naţionale H. SA, cu adresa din 29 iunie 2009, livrările de cărbune efectuate de o companie de extracţie, la preţuri fără accize, în scopuri scutite de accize, pot fi admise în scutire directă pentru cantităţile livrate în perioada 01 ianuarie 2007-02 martie 2007 şi numai de către beneficiarii care deţineau autorizaţii valabile sau au obţinut astfel de autorizaţii în aceeaşi perioadă.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei, precizând faptul că, în conformitate cu prevederile pct. 23.2 de la Titlul VII din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., astfel cum au fost modificate şi completate prin H.G. nr. 1861/2006, o condiţie necesară aplicării scutirii o reprezintă deţinerea autorizaţiei de utilizator final de către operatorii economici utilizatori.
Pârâta a mai precizat că, în situaţiile prevăzute de art. 201 alin. (1) lit. c), d), h) din Legea nr. 571/2003, scutirea se acorda direct cu condiţia ca energia să provină de la operatorii autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, iar produsele energetice să fie aprovizionate direct de la un antrepozit fiscal, de la un operator înregistrat sau de la un importator autorizat de Ministerul Economiei şi Comerţului ori de la un debitor autorizat, în cazul gazului natural. Pentru aplicarea scutirii titularii centralelor de producţie de energie electrică, ale centralelor combinate de energie electrică şi termică, precum şi operatorii economici utilizatori ai produselor energetice prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 vor solicita autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi au sediul autorizaţia de utilizator final pentru produse energetice.
Referitor la susţinerile reclamantei în sensul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor ar fi reţinut în mod greşit că nu îi sunt aplicabile prin analogie prevederile alin. (4) al pct. 47 din H.G. nr. 213/2007 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, modificată prin H.G. nr. 1861/2006, s-a precizat că acestea nu pot fi reţinute întrucât dispoziţiile sunt aplicabile beneficiarilor de produse accizabile şi nu furnizorilor.
SC T. SA - Sucursala E. Paroşeni a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei. A susţinut că în situaţia în care acţiunea reclamantei ar fi respinsă ar însemna ca reclamanta să se îndrepte cu acţiune în pretenţii împotriva sa, ca producător de energie electrica şi termica, în condiţiile în care, potrivit art. 201 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice şi energia electrică utilizată pentru producerea combinată de energie electrică şi termică.
Potrivit intervenientei, din interpretarea coroborată a pct. 58 alin. (4) din H.G. nr. 1861/2006 şi a dispoziţiilor art. 201 alin. (1) lit. d) C. fisc., reiese că operatorii economici autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei care utilizau produse energetice aprovizionate de la companii de extracţie a cărbunelui nu erau obligaţi pentru a beneficia de scutire directă să solicite autorizaţie de utilizatori final, iar Compania Naţională H., în calitate de companie de extracţie a cărbunelui, trebuia să livreze cărbunele în regim de scutire de la plata accizelor.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea cererii de intervenţie ca neîntemeiată, reiterând prin întâmpinare apărările formulate iniţial.
La data de 24 februarie 2010, în cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei şi SC E.D. SA, solicitând ca, după admiterea în principiu a cererii de intervenţie, să se procedeze la admiterea contestaţiei reclamantei şi să se dispună anularea actelor contestate de către aceasta, avându-se în vedere aceleaşi argumente expuse şi în cererea de chemare în judecată.
Intervenienta SC E.D. SA a precizat că reclamanta s-a îndreptat cu acţiune în pretenţii împotriva sa pentru contravaloarea accizelor şi majorărilor de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2007-07 martie 2007, dosarul fiind înregistrat sub nr. 6310/97/2009 la Tribunalul Hunedoara, cu termen la data de 24 martie 2010.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 99/F/CA din 14 aprilie 2010 a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Compania Naţională H. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
A respins cererile de intervenţie în interesul reclamantei formulate de SC T. SA - Sucursala E. Paroşeni şi SC E.D. SA.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin raportul de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2009 şi decizia de impunere din 30 aprilie 2009 în sarcina reclamantei s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 10.350.688 RON reprezentând accize în sumă de 6.329.506 RON şi accesorii aferente în sumă de 4.021.182 RON pentru livrările de cărbune energetic în perioada 01 ianuarie 2007-30 septembrie 2009.
Aceasta întrucât s-a constatat că societatea reclamantă a calculat eronat accize pentru livrările de cărbune unor beneficiari care nu deţineau autorizaţii de utilizatori finali, iar faţă de sumele declarate, de 47.663 RON, a rezultat o diferenţă de 1.829 RON, suma recalculată fiind de 49.492 RON; că societatea reclamantă, din data de 01 ianuarie 2007 şi până la obţinerea autorizaţiei de utilizator final, a livrat cărbune în scutire de la plata accizelor, deşi beneficiarii nu deţineau autorizaţii de utilizator final, astfel ca au fost calculate accize în suma de 3.711.243 RON şi că, în perioada octombrie-decembrie 2007, respective ianuarie-martie 2008, aceasta a livrat cărbune energetic unor societăţi care deţineau autorizaţii de utilizator final, dar au fost depăşite cantităţile prevăzute în respectivele autorizaţii pentru cantităţile livrate în plus, fiind calculate accize în sumă de 2.616.435 RON. Pentru aceste sume, organele fiscale au calculat majorări de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2007-30 aprilie 2009 în valoare de 4.021.182 RON.
Potrivit art. 1752 alin. (1) din Legea nr. 571/2009 privind C. fisc., cărbunele şi coxul vor fi supuse accizelor, iar acciza va deveni exigibilă la momentul livrării acestor produse de către companiile de extracţie şi, respectiv, de producţie.
Art. 201 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ prevede că sunt scutite de la plata accizelor produsele energetic şi energia electrică utilizate pentru producţia combinată de energie electrică şi energie termică, text de lege care prevede la alin. (2) ca modalităţile şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme. În vederea aplicării acestei prevederi legale, a fost adoptată H.G. nr. 1861/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 14/2004, publicat în M. Of. nr. 1044 din 29 decembrie 2006 care a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2007.
A reţinut instanţa de fond ca potrivit pct. 23.2 alin. (1) din Titlul VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 1861/2006, în situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. c), d) şi h) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă direct cu condiţia ca energia electrică să provină de la operatorii economici autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, iar produsele energetice să fie aprovizionate direct de la un antrepozit fiscal, de la un operator înregistrat sau de la un importator autorizat de Ministrul Economiei şi Comerţului ori de la un distribuitor autorizat, in cazul gazului natural. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi punct, pentru aplicarea scutirii, titularii centralelor de producţie de energie electrică, ale centralelor combinate de energie electrică şi termică, precum şi operatorii economici utilizatori ai produselor prevăzute de art. 201 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 vor solicita autorităţii fiscale teritoriale din raza căreia îşi au sediul, autorizaţii de utilizator final pentru produsele energetice.
S-a statuat că din prevederile legale precizate mai sus rezultă că începând cu data de 01 ianuarie 2007 pentru a se aplica scutirea de la plata accizelor este necesar ca beneficiarii produselor energetice să deţină autorizaţii de utilizator final pentru produse energetice.
Instanţa de fond a mai reţinut că într-adevăr la data de 02 februarie 2007 a fost publicată în M. Of. nr. 153, H.G. nr. 213 din 28 februarie 2007 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, iar potrivit pct. 34 al acestei hotărâri, alin. (1)-(7), (14), (18), (19) ale pct. 23.2 au suportat modificări, însă, pentru aplicarea scutirii de la plata accizelor a fost păstrată condiţia deţinerii autorizaţiei de utilizator final pentru produse energetice de către titularii centralelor de producţie de energie electrică, ai centralelor combinate de energie electrică şi termică, precum şi de operatorii economici utilizatori ai produselor prevăzute de art. 201 alin. (1) lit. h) C. fisc.
Astfel că, a apreciat prima instanţa, susţinerile intervenientelor referitoare la faptul că obligaţia obţinerii autorizaţiei de utilizator final pentru produsele energetice subzista doar începând cu data de 02 martie 2007, iar reclamanta în calitate de companie de extracţie a cărbunelui avea obligaţia de a solicita ca opozabilă tot de la acea dată autorizaţia de utilizator final sunt neîntemeiate.
S-a reţinut că pentru aplicarea scutirii directe de la plata accizelor era necesar, atât înainte, cât şi după adoptarea H.G. nr. 213/2007, ca beneficiarii de produse energetice să facă dovada deţinerii autorizaţiei de utilizator final. Or, în condiţiile în care reclamanta a livrat, în perioada de 01 iulie 2007-15 martie 2007 şi, respectiv 08 martie 2007, cărbune energetic în scutire directă de accize unor beneficiari care nu deţineau autorizaţie de utilizator final, în mod corect, organele fiscale au procedat la stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a accizelor aferente acestor livrări şi a majorărilor aferente.
În fine, prima instanţa a stabilit că împrejurarea potrivit căreia intervenienţii au depus documentaţia pentru a obţine autorizaţia de utilizator final la data de 16 ianuarie 2007 şi, respectiv, la data de 05 ianuarie 2007, autorizaţiile de utilizator final fiind emise la data de 15 martie 2007 şi, respectiv, la data de 08 martie 2007, nu constituie un argument temeinic pentru a considera că reclamanta nu avea obligaţia de a calcula şi colecta accizele aferente produselor livrate şi nici că această obligaţie nu ar mai subzista în prezent.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca nici susţinerile reclamantei referitoare la faptul ca bugetului de stat nu i-au fost aduse prejudicii şi nici cele referitoare la existenţa posibilităţii pentru beneficiarii scutirilor directe ca, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (7) din H.G. nr. 2313/2007, să solicite restituirea accizelor plătite către furnizori, nu pot fi reţinute ca întemeiate, deoarece prin pct. 23.2 alin. (19) şi urm. din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin H.G. nr. 213/2007, care reglementează procedura restituirii accizelor, se urmăreşte a se verifica inclusiv dacă autorizaţiile de utilizator final au fost emise cu respectarea prevederilor legale.
II. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 99/F/CA din 14 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia au formulat recurs reclamanta Compania Naţională H. SA Petroşani şi intervenientele în interesul reclamantei SC E.D. SA şi SC T. SA - Sucursala E. Paroşeni.
În motivarea căii de atac, recurentele au arătat că sentinţa recurată este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În opinia recurentelor, în raport de interpretarea coroborată a dispoziţiilor pct. 58 alin. (4) din H.G. nr. 1861/2006, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 şi ale art. 201 alin. (1) lit. d) C. fisc., până la data de 02 martie 2007, livrările de cărbune efectuate de recurenta-reclamantă în perioada ianuarie-martie 2007 către cele două interveniente-recurente, în calitate de beneficiare, atunci când acesta este utilizat pentru producţia combinată de energie electrică şi termică, erau scutite de la plata accizelor, iar suma de 3.699.144,79 RON reţinută de organul fiscal de control ca reprezentând accize aferente cantităţilor de cărbune livrat acestora şi majorările de întârziere nu sunt datorate bugetului de stat.
De asemenea, se menţionează că anterior datei de 02 martie 2007, aplicarea scutirii directe nu era condiţionată de deţinerea autorizaţiei de utilizator final pentru produsele energetice aprovizionate de la companiile de extracţie.
Obligaţia obţinerii autorizaţiei de utilizator final în vederea aplicării scutirii directe şi pentru produsele energetice aprovizionate de la companiile de extracţie a fost introdusă prin H.G. nr. 213/2007, care a intrat în vigoare la data de 02 martie 2007, iar după această dată toţi cei 5 beneficiari ai Companiei Naţionale H. SA Petroşani au obţinut autorizaţii de utilizator final conform înscrisurilor depuse la dosar.
Recurentele-interveniente reiterează argumentele în susţinerea tezei potrivit căreia acestea nu au culpă cu privire la emiterea autorizaţiei de utilizator final după data de 02 martie 2007 întrucât, deşi au solicitat eliberarea acestei autorizaţii în luna ianuarie 2007 nu au obţinut-o decât după data menţionată, respectiv 08 martie 2007 pentru SC E.D. SA şi 15 martie 2007 pentru SC T. SA.
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind ca temeinică şi legală sentinţa recurată în raport de dispoziţiile legale incidente, combătând criticile recurentelor potrivit argumentelor expuse şi cu ocazia judecării în fond a cauzei.
III. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursurile în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază vă acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse.
Atât la judecata în fond, cât şi în recurs nu este contestat faptul că recurenta-reclamantă a formulat acţiune la instanţa de contencios administrativ împotriva deciziei de impunere din 30 aprilie 2009 doar pentru suma de 3.711.243 RON reprezentând accize aferente cantităţilor de cărbune energetic livrat în perioada 01 ianuarie 2007-30 septembrie 2008 către beneficiari precum SC E.D. SA, SC T.B. SA – Sucursala E. Paroşeni, Şcoala generală nr. 2, Spitalul de psihiatrie G., Liceul Teoretic G., fără ca aceştia să deţină autorizaţie de utilizator final.
Potrivit celor menţionate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs, suma de 12.098,21 RON reprezentând accize aferente cantităţilor de cărbune livrat Spitalului de psihiatrie G., Şcolii generale nr. 2 U. şi Liceului Teoretic G., cuprinsă în suma de 3.711.243 RON, imputată prin actele administrative fiscale contestate, a fost încasată de la aceşti beneficiari şi apoi virată bugetului de stat.
Prin urmare, obiectul contestaţiei priveşte suma de 3.699.144,79 RON imputată ca fiind datorată bugetului de stat, astfel cum susţine şi recurenta-reclamantă în cererea de recurs.
Necontestat este faptul că în perioada menţionată, recurenta-reclamantă a livrat cărbune energetic cod NC 2701 intervenientelor, care au ca obiect de activitate producerea combinată de energie electrică şi termică, în regim de scutire directă de la plata accizelor.
Recurentele consimt că, începând cu data de 02 martie 2007, odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 213/2007, se năştea obligaţia pentru centralele de producţie combinată de energie electrică şi termică (printre care se numără şi recurentele-interveniente) care se aprovizionau cu produse energetice (cărbune energetic) de la companii de extracţie a cărbunelui (în speţă recurenta-reclamantă), de a deţine autorizaţie de utilizator final pentru a putea beneficia de scutirea directă de la plata accizelor pentru produse energetice.
Problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluţia în cauza dedusă judecăţii este dată în perioada 01 ianuarie 2007-15 martie 2007 cărbunele energetic este scutit de la plata accizelor atunci când este furnizat, livrat de companii de extracţie şi apoi utilizat de centrale de producţie combinată de energie electrică şi termică, în calitate de beneficiari, care nu deţin autorizaţie de utilizator final.
Dispoziţiile legale incidente în această problemă, în perioada analizată, prevăd, după cum urmează:
- începând cu data de 01 ianuarie 2007, în conformitate cu prevederile art. 162 lit. g) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare „accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import: (...) g) produse energetice din care fac parte, potrivit art. 175 alin. (3) pct. h) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, şi produsele cărbune şi cocs cu codurile NC 2701, 2702 şi 2704”.
- potrivit dispoziţiilor art. 1752 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Cărbunele şi cocsul vor fi supuse accizelor, iar acciza va deveni exigibilă la momentul livrării acestor produse de către companiile de extracţie şi respectiv, de producţie”.
Prin urmare, in raport de aceste dispoziţii, cărbunele energetic este supus accizei ce devine exigibilă la momentul livrării.
De la regula privind plata accizelor pentru cărbunele energetic, legiuitorul a prevăzut şi excepţii, însă, cu îndeplinirea anumitor condiţii.
Astfel, cărbunele energetic este scutit de la plata accizelor atunci când este utilizat pentru producţia combinată de energie electrică şi termică, potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) lit. d), alin. (1), a art. 201 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, şi în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 cu modificările şi completările ulterioare care prevăd că: „(1) Sunt scutite de la plata accizelor (...) d) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia combinata de energie electrica şi energie termică”.
În conformitate cu prevederile pct. 23.2 de la Titlul VII din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., astfel cum au fost modificate şi completate prin H.G. nr. 1861/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2007, o condiţie necesară aplicării scutirii o reprezintă deţinerea autorizaţiei de utilizator final de către operatorii economici utilizatori: „(1) În situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. c), d) şi h) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă direct cu condiţia ca energia electrică sa provină de la operatori economici autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, iar produsele energetice să fie aprovizionate direct de la un antrepozit fiscal, de la un operator înregistrat sau de la un importator autorizat de Ministerul Economiei şi Comerţului ori de la un distribuitor autorizat în cazul gazului natural. (2) Pentru aplicarea scutirii, titularii centralelor de producţie de energie electrică, ale centralelor combinate de energie electrică şi termică, precum şi operatorii economici utilizatori ai produselor energetice prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, vor solicita autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi au sediul, autorizaţii de utilizator final pentru produse energetice”.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile legale menţionate anterior, pentru a beneficia de scutirea directă de la plata accizelor a produselor accizabile, respectiv a cărbunelui energetic, începând cu 01 ianuarie 2007, trebuia făcută dovada deţinerii autorizaţiei de utilizator final de către recurentele-interveniente la momentul livrării produsului de către recurenta-reclamantă în calitate de furnizor.
Susţinerile recurentei-reclamante privind faptul că îi sunt aplicabile „prin analogie” prevederile alin. (4) al pct. 47 din H.G. nr. 213/2007 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, modificată prin H.G. nr. 1861/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, nu pot fi reţinute. Aceste dispoziţii sunt aplicabile beneficiarilor produselor accizabile şi nu furnizorilor, fapt ce rezultă cu evidenţă din cuprinsul acestor dispoziţii care prevăd că: „Beneficiarii scutirilor directe de la plata accizelor prevăzuţi la pct. 23, care după data de 01 ianuarie 2007 şi până la data obţinerii autorizaţiei de utilizator final au achiziţionat produse energetice la preturi cu accize, pot solicita restituirea accizelor plătite către furnizori. De asemenea, pot solicita restituirea accizelor şi operatorii economici care au achiziţionat după data de 01 ianuarie 2007 produse energetice la preturi cu accize pe care le-au livrat la preturi fără accize, până la obţinerea autorizaţiei de utilizator final de către beneficiarul scutirii”.
Nu prezintă relevanţă că intervenientele, beneficiare ale cărbunelui energetic livrat au obţinut autorizaţii de utilizator final, la data de 15 martie 2007 (SC T. SA Bucureşti) şi respectiv 08 martie 2007 (SC E.D. SA), fiind evident faptul că la momentul livrării acestea nu deţineau autorizaţii valabile pentru ca aceste livrări să poată fi admise cu scutire directă de accize.
Astfel, organul de control a procedat în mod legal la calculul accizelor în sumă totală de 3.711.243 RON aferente cantităţilor de cărbune energetic livrat de recurenta-reclamantă în perioada 01 ianuarie 2007 până la obţinerea autorizaţiei de utilizator final de către beneficiari, acest aspect fiind reţinut în mod corect de instanţa de fond în motivarea soluţiei pronunţate, fiind, de asemenea, necontestată situaţia potrivit căreia din această sumă a fost virată bugetului de stat suma de 12.098,21 RON.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Compania Naţională H. SA Petroşani, SC E.D. SA şi SC T. SA - Sucursala E. Paroşeni împotriva sentinţei civile nr. 99/F/CA din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4774/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4775/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
