ICCJ. Decizia nr. 942/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 942/2011
Dosar nr. 7442/2/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 7442/2/2008, completată şi precizată la data de 09 octombrie 2009, reclamanţii M.A.N. şi D.S.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) şi G.M., anularea actului administrativ Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în totalitate, atât sub aspectul cuantumului titlului de despăgubire - 9.793.192 lei, cât şi sub aspectul includerii în titlul de despăgubire a pârâtei G.M.; obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită o decizie de înlocuire a Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 în favoarea reclamanţilor din prezenta cauză, în conformitate cu raportul de evaluare înregistrat la 30 octombrie 2008 la A.N.R.P., respectiv un titlu de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul şi 162.826 Euro valoarea construcţiei, emis în lei, suma corespunzătoare în lei urmând a fi determinată în baza cursului de referinţă al Băncii Naţionale a României (B.N.R.) din ziua emiterii deciziei rectificative; obligarea pârâtei A.N.R.P. să emită un titlu de plată corespunzător titlului de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul şi 162.826 Euro valoarea construcţiei, emis în lei, suma corespunzătoare în lei urmând a fi determinată în baza cursului de referinţă al B.N.R. din ziua emiterii deciziei de înlocuire a deciziei nr.4200/05 decembrie 2008 de către C.C.S.D.
A solicitat, totodată obligarea A.N.R.P. să plătească efectiv în numerar suma trecută în titlul de plată.
In motivarea acţiunii completate şi precizate, reclamanţii au arătat că deşi s-a admis contestaţia formulată împotriva primului raport de evaluare, întocmit de expertul G.C., desemnându-se de către A.N.R.P., ca expert evaluator, „S.G.E.T." SA, în mod abuziv, cu toate că acest din urmă expert evaluator se afla, în procedura de execuţie a evaluării, pârâta C.C.S.D. a emis Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 pe baza primului raport de evaluare, pentru suma de 6.276.954 lei.
Ulterior, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), a emis Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008, în sensul modificării art. 1 şi emiterii Titlului de despăgubire în cuantum de 9.793.192 lei în favoarea reclamanţilor din prezenta cauză, dar, în mod eronat, interpretând greşit menţiunile Certificatului de moştenitor nr. 62 din 19.iunie 2008, emis de B.N.P. Asociaţi C.E., C.N.D. şi S.M.S., a inclus în acest titlu de despăgubiri şi pe pârâta G.M.
Reclamanţii au susţinut că se impune îndreptarea erorilor şi rectificarea deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisă de pârâta C.C.S.D. pentru următoarele considerente:
Prin emiterea Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca titlu de despăgubiri în cuantum de 9.793.192 RON se încalcă de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor principiul înscris în art. 4 lit. a) Capitolul I din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plaţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in M.Of., Partea 1, nr. 653 din 22 iulie 2005.
O despăgubire justa si echitabila in raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, în sensul prevederilor legale mai sus enunţate, implică calculul la ziua emiterii deciziei rectificative a cuantumului despăgubirilor in lei RON , prin raportare la cursul RON/EURO, practicat la aceea data de către B.N.R., despăgubirea echitabila fiind cea de 2.492.955 Euro terenul si 162.826 Euro valoarea construcţiei, trecute in Raportul de evaluare întocmit la 30 octombrie 2008 de către expertul evaluator "S.G.E.T." SA.
Orice încălcare a acestui principiu de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, au susţinut reclamanţii, conduce la prejudicierea petenţilor care nu pot accepta suportarea riscului inflaţiei si modificarea defavorabilă a cursului EURO/RON de la data 30 octombrie 2008, data când a fost întocmit Raportul de evaluare de către expertul evaluator "S.G.E.T." S.A., si ziua emiterii deciziei de rectificare a Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor. Reclamanţii au solicitat ca Decizia de rectificare a Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, sa excludă din calitatea de beneficiar al Titlului de despăgubire pe doamna G.M., menţionata eronat in Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008, deoarece aceasta, în calitate de legatara cu titlu particular nu are vocaţie la acest tip de despăgubiri, drepturile acestei persoane fiind limitate exclusiv la bunurile menţionate in Certificatul de moştenitor nr. 62 din 19 iunie 2008 emis de B.N.P. Asociaţi C.E., C.N.D. si S.M.S.
Totodată, reclamanţii au solicitat ca după emiterea „Titlului de despăgubire" de către C.C.S.D., A.N.R.P. să se emită "Titlul de plată", corespunzător "Titlului de despăgubire" pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul si 162.826 Euro valoarea construcţiei, emis în lei RON, suma corespunzătoare în lei RON urmând a fi determinată in baza cursului de referinţa al Băncii Naţionale a României din ziua emiterii deciziei rectificative de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) şi să plătească efectiv în numerar suma trecuta in "Titlul de plată" conform art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D. au formulat, fiecare în parte, întâmpinare la acţiunea precizată şi completată.
Pârâta A.N.R.P. a invocat, prin întâmpinarea depusă la dosar, excepţiile lipsei capacităţii sale procesuale (pe motiv că nu are personalitate juridică, susţinând că, astfel, nu are capacitatea de a sta în faţa instanţei de contencios administrativ), lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la petitele 1 şi 2 din cererea precizatoare, lipsei procedurii prealabile cu privire la contestaţia formulată de către reclamantă la Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi prematurităţii petitului 3 din cererea introductivă, referitor la solicitarea de achitare a valorii despăgubirilor (pe motiv că reclamanţii nu au titlu de plată).
Pe fondul cauzei, a solicitat respingere acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, pe de o parte, a fost emisă Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2008, prin care s-a rectificat Decizia nr. 4200/2008 în sensul eliminării din această din urmă decizie a pârâtei G.M., iar pe de altă parte, solicitarea de actualizare a despăgubirilor nu are temei legal.
Pârâta C.C.S.D. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere referitor la achitarea cuantumului despăgubirilor, pe motiv că nu are atribuţii cu privire la acest aspect, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtele au depus la dosar, în copie, deciziile contestate, precum şi Decizia nr. 5958/2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4479 din 23 decembrie 2009 a respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale, lipsei calităţii procesuale pasive, prematurităţii şi lipsei procedurii prealabile.
A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii D.S.V. şi M.A.N., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii (A.N.R.P.), şi G.M.
A obligat pârâta A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, conform art. 181 alin. (3) lit. b) şi art. 184 din Secţiunea 1, Capitolul S^Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată, şi la plata sumei înscrise în titlul de plată, conform art. 184 în referire la art. 182 lit. a) şi c) din acelaşi act normativ, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective în raport cu data întocmirii raportului de evaluare (29 octombrie 2008). A respins în rest acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
I. Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei A.N.R.P., Curtea a reţinut că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă pentru capacitatea de a sta în instanţă, aspectul dacă emitentul actului administrativ are sau nu personalitate juridică, esenţiale fiind atribuţiile autorităţii sau instituţiei publice în emiterea actului administrativ în discuţie, fiind vorba de o capacitate specială de drept public.
Or, cum în speţă sunt necontestate atribuţiile A.N.R.P. de a emite, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, titlurile de plată şi de achitare a despăgubirilor în numerar, rezultă că aceasta are capacitatea de a sta în cauză în faţa instanţei de contencios administrativ.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată atât de pârâta A.N.R.P., în privinţa capetelor 1 şi 2 din cererea precizatoare, cât şi de pârâta C.C.S.D., referitor la solicitarea reclamanţilor de achitare a cuantumului despăgubirilor, Curtea a constatat că prin acţiunea completată şi precizată reclamanţii au solicitat ca fiecare pârâtă să fie obligată, în mod corect, doar în raport cu atribuţiile conferite fiecăreia de lege, iar nu să îndeplinească împreună atribuţiile pretins nerealizate.
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile în privinţa contestaţiei formulate de către reclamantă la Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa a constatat, pe de o parte, că reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că solicită anularea Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 (emisă după introducerea acţiunii prezente) de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008, iar pe de altă parte, că reclamanţii au depus la dosar plângerea înregistrată la pârâta A.N.R.P. sub nr. 794282 din 23 martie 2009, prin care a criticat, în esenţă, ambele decizii menţionate. Referitor la excepţia prematurităţii formulării capătului de cerere privind obligarea la acordarea despăgubirilor, pe motiv că naşterea dreptului de a primi despăgubirile este condiţionată de emiterea titlului de plată, iar reclamanţii nu deţin un astfel de titlu, Curtea a constatat că prin acţiunea completată şi precizată, reclamanţii au invocat, în esenţă, tocmai nelegalitatea neemiterii titlului de plată, situaţie în care nu se poate considera, ab initio, că dreptul de a primi despăgubirile nu s-a născut, impunându-se analizarea pe fond a acestei pretenţii.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că acţiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 247/2005, astfel cum îi arată şi denumirea, are drept raţiune reforma în domeniile proprietăţii şi justiţie, în special soluţionarea cu celeritate a cauzelor, astfel că după întocmirea raportului de evaluare nu a existat nici un impediment legal, ba dimpotrivă, pentru parcurgerea, de îndată, a etapelor privind emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire a titlului de plată şi/sau a titlului de conversie şi acordarea efectivă a despăgubirilor, în condiţiile legii.
In schimb, din culpa pârâtei C.C.S.D a fost emisă Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 cu ignorarea procedurii care a condus la întocmirea raportului de evaluare din data de 29 octombrie 2008, culpă recunoscută prin emiterea, în mod benevol, a deciziilor de rectificare, având nr. 4200 din 05 decembrie 2008 şi nr. 5958 din 03 septembrie 2009.
In acest mod, din culpa instituţiilor Statului Român a trecut mai bine de un an de la emiterea raportului de evaluare fără ca aceasta să fie urmată de emiterea legală a titlului de despăgubire, a titlului de plată (având în vedere opţiunea neechivocă a reclamanţilor pentru acordarea de despăgubiri în numerar) şi a titlului de conversie, precum şi acordarea de despăgubiri în numerar corelativ titlului de plată.
In această situaţie, a apreciat prima instanţă, având în vedere trecerea unei perioade de timp relativ lungi de la data întocmirii raportului de evaluare, se impune actualizarea sumei ce trebuie cuprinsă, în mod legal, în titlul de plată, întrucât, pe de o parte, interpretarea de ansamblu a dispoziţiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plăţii, iar pe de altă parte, art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată şi completată, consacră, în contextul indicat anterior, principiul actualizării cu indicele de inflaţie a sumelor cuvenite cu titlu de despăgubire pentru imobilele preluate în mod abuziv, atunci când există o perioadă relativ lungă de timp între momentul stabilirii sumelor şi momentul plăţii.
Curtea a procedat la actualizarea doar a sumelor ce trebuie cuprinse în mod legal în titlul de plată, întrucât în caz contrar, a reţinut instanţa de fond, ar fi depăşit obiectul acţiunii precizate şi completate, în sensul că ar fi dat ce nu s-a cerut, în condiţiile în care, prin cererea precizatoare (filele 140 - 141), reclamanţii au solicitat şi actualizarea sumelor din titlul de despăgubire doar în urma rectificării Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 a pârâtei C.C.S.D. or, această din urmă decizie a fost rectificată prin Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, fără ca Decizia ultimă să fie, la rândul ei, contestată de către reclamanţi, situaţie în care cadrul procesual conturat chiar de reclamantă nu permite actualizarea sumelor din titlul de despăgubire prin intermediul Deciziei nr. 5958 din 03 septembrie 2009, care nu a fost atacată.
A mai reţinut prima instanţă că cererea reclamanţilor de actualizare a sumelor ce trebuie cuprinse în titlul de plată este întemeiată doar în parte, legea permiţând efectuarea ei doar în raport cu indicele de inflaţie, neexistând temei legal ca actualizarea să se realizeze în baza cursului de referinţă al B.N.R.
De asemenea, nu are temei legal solicitarea reclamanţilor ca întreaga sumă cuprinsă în titlul de despăgubire să fie trecută în titlul de plată, având în vedere dispoziţiile imperative ale Secţiunii 1 din Capitolul 51 Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată, secţiune care reglementează modalităţile de valorificare a titlului de despăgubire şi care, în situaţia reclamanţilor, potrivit art. 185 alin. (1), prevede aplicarea art. 184 şi art. 181 din cadrul ei.
Curtea a mai apreciat că având în vedere regulile statornicite prin art. 185 din Secţiunea 1 indicată mai sus, faptul că titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, precum şi opţiunea reclamanţilor de a primi despăgubiri în numerar, rezultă, fără echivoc, pe de o parte, că reclamanţii nu pot primi, potrivit legii în vigoare, o despăgubire în numerar mai mare de 500.000 lei, iar pe de altă parte, că titlul de plată trebuie emis conform art. 18Al alin. (3) lit. b) şi art. l8A4 din Secţiunea 1, respectiv pentru suma maximă permisă de lege, de 500.000 lei. Totodată, plata sumei ce se va înscrie în titlul de plată trebuie efectuată conform art. 18A4 în referire la art. 18A2 lit. a) şi c) din aceeaşi secţiune, dar şi în aplicarea prevederilor speciale ale art. l8A5 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
De asemenea prima instanţă a mai constatat că Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009 a pârâtei C.C.S.D. respectă, cu o excepţie, manifestarea de voinţă a reclamanţilor exprimată prin plângerea înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 794282 din 23 martie 2009; plângere prin care nu s-a solicitat expres revocarea deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008, ci doar emiterea unei noi decizii prin care să se înlăture erorile cuprinse în aceasta, astfel că, pe de o parte, întrucât autoritatea administrativă s-a conformat, sub acest aspect, solicitărilor reclamanţilor, iar pe de altă parte, aceştia nu au contestat Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, nu mai există posibilitatea anulării Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008, în situaţia în care aceasta nu mai este în fiinţă la această dată, în forma în care a fost emisă, fiind rectificată prin Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, iar aceasta din urmă nu a fost contestată în termen legal (ci doar după rămânerea în pronunţare) pentru a se pune în discuţie actualizarea restului despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat atât reclamanţii M.A.N. şi D.S.V. cât şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii reclamanţii au criticat sentinţa sub aspectul obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite o decizie de înlocuire a Deciziei nr. 5958 din 3 septembrie 2009, în conformitate cu Raportul de evaluare înregistrat la A.N.P.R. la data de 30 octombrie 2008, respectiv să emită un „titlu de despăgubire" pentru valoarea de 2.429.955 Euro terenul şi 162.826. Euro valoarea construcţiei, emis în lei Ron, suma corespunzătoare în lei Ron urmând a fi determinată în baza cursului de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua emiterii deciziei rectificative şi de asemenea sub aspectul obligării Autorităţii Naţionale pentru restituirea Proprietăţilor să emită un „titlu de plată"conform celor precizate mai sus şi să plătească efectiv în numerar suma trecută în titlu de plată.
Au susţinut că sub acest aspect hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. pen. cu trimitere la prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi cu referire la Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
A arătat că o justă despăgubire prin luarea în calcul a practicii jurisdicţionale interne şi internaţionale implică calculul despăgubirilor prin raportare la cursul Ron/Euro, despăgubirea echitabilă fiind aceea de 2.492.955 Euro terenul şi 162.826 Euro construcţia.
A invocat cauza Katz contra României şi a susţinut că prin Hotărârea dată la data de 20 ianuarie 2009, în această cauză Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinu că „Statul trebuie să îmbunătăţească procedurile reglementate de legile reparatorii în aşa fel încât să devină realmente proceduri coerente, rapide şi previzibile, inclusiv cu metoda de alegere a dosarelor care sunt trimise comisiei centrale".
Au mai susţinut, totodată că C.E.D.O a mai arătat că Statul Român trebuie să ia asemenea măsuri pentru a înlătura obstacolele juridice care împiedică vechii proprietari să obţină fie restituirea bunurilor fie o despăgubire rapidă şi adecvată a prejudiciului suferit.
Prin recursul său Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut, în esenţă, că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1), 181 din Legea nr. 247 - Titlul VII şi a prevederilor art. 181 din HG nr. 128/2008 întrucât reclamanţii nu au formulat şi înregistrat la A.N.R.P. - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, cererea de opţiune în vederea valorificării deciziei de despăgubire emisă de C.C.S.D.
Cu privire la obligaţia de actualizare cu indicele de inflaţie la data plăţii, recurenta a precizat că legislaţia română în materie nu prevede reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală.
I. In ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, Înalta Curte reţine că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii au solicitat obligarea la emiterea unei decizii în conformitate cu raportul de evaluare întocmit de S.G.E.T., actualizarea valorii exprimată în moneda RON stabilită de raportul de evaluare în moneda EURO conform cursului RON/EURO al B.N.R de la data la care urmează să fie emisă Decizia pentru plata despăgubirilor stabilite de lege.
La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2009, prin cererea precizatoare, reclamanţii au solicitat anularea actului administrativ Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 şi obligarea pârâtei Comisiei centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie de înlocuire a Deciziei nr. 4200/2008 în favoarea reclamanţilor, pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul şi 162.826 Euro valoarea construcţiei, emis în lei, urmând a fi determinată în baza cursului de referinţă al B.N.R din ziua emiterii deciziei rectificative.
A mai solicitat totodată,obligarea pârâtei A.N.R.P să emită titlul de plată corespunzător titlului de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul şi 162.826 Euro valoarea construcţiei.
Prin cererea de recurs formulată, însă recurenţii reclamanţi solicită obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de înlocuire a Deciziei 5958 din 3 septembrie 2009, în condiţiile în care, la judecata în fond, reclamanţii nu au contestat această din urmă decizie, iar potrivit art. 294 C. proc. civ. coroborat cu art. 316 din acelaşi cod, în recurs nu se pot face alte cereri noi.
Pe de altă parte nu pot fi reţinute nici susţinerile reclamanţilor referitoare la solicitarea de calculare a valorii actualizate leu/Euro din anul emiterii deciziei.
In mod corect Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 4200/2008, a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la valoarea stabilită în raportul de evaluare efectuat în cauză, nr. 20901/CC, valoare stabilită în lei, din care au fost scăzute despăgubirile încasate la momentul preluării abuzive, actualizate cu indicele de inflaţie.
Valoarea estimată prin raportul de evaluare este valoarea de piaţă, aşa cum este definită de Comitetul Internaţional pentru Standarde de Evaluare şi Grupul European al Asociaţiilor de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere.
Dispoziţiile pct. 16.14 din Normele de aplicare a Titlului VII, din Legea nr. 247/2005, stipulează că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Prin urmare solicitarea reclamantului de emitere a titlului de despăgubire în Euro, la cursul leu/Euro de la data emiterii deciziei este neîntemeiată, întrucât măsurile reparatorii au fost stabilite, prin raportul de expertiză în moneda naţională iar nu în moneda indicată de reclamant.
In altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate şi motivele de recurs privitoare la nerespectarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României, a Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi a celorlalte prevederi din Tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte.
Într-adevăr, art. 11 alin. (2) din Constituţia României prevede că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
In plus, art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, motiv pentru care, dacă există o neconcordanţă între prevederile acesteia şi legislaţia internă, judecătorul naţional are obligaţia de a aplica normele Europene.
In baza acestor temeiuri constituţionale, şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg este direct aplicabilă în sistemul normativ român.
Recurenţii au considerat că autorităţile pârâte au încălcat prevederile constituţionale anterior enunţate, precum şi pe cele din CEDO, prin aplicarea normelor existente în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007, cu privire la procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire.
In opinia recurenţilor, raportului juridic dedus judecăţii îi erau aplicabile soluţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului în mai multe cauze, cu referire la nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea.
Indiscutabil, instanţa Europeană a conturat o practică în acest sens, dar aceasta nu este relevantă în soluţionarea problemei de drept deduse judecăţii în prezenta cauză.
In concret, trebuie amintit faptul că instanţa Europeană a menţionat, in cauza Braniowski c/Pologne, că în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane, prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere de apreciere, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri; Curtea de la Strasbourg a subliniat faptul că alegerea acestor măsuri poate presupune diminuarea indemnizării pentru privarea de proprietăţi sau restituirea de bunuri de o valoare inferioară, însă, ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO este ca nivelul indemnizării să fie rezonabil cu valoarea bunului în discuţie.
Înalta Curte apreciază că aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor categorii largi de foşti proprietari, de natură a avea consecinţe economice evidente asupra statului.
Măsurile stabilite prin Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreţionare a statului în ceea ce priveşte alegerea modalităţii de garantare a drepturilor patrimoniale şi a termenului necesar pentru aplicarea acestor măsuri.
După cum am relevat anterior, statul român, aflat în situaţia de a reglementa măsuri reparatorii pentru bunurile imobile preluate în mod abuziv de fostul regim comunist, a ales, între alte modalităţi de despăgubire, pe aceea de a plăti o sumă de maxim 500.000 lei, iar pentru ceea ce depăşeşte această sumă titularul să primească acţiuni la Fondul Proprietatea, situaţie reglementată de art. 181 din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007.
O asemenea măsură nu contravine CEDO şi Protocolului nr. 1 la Convenţie pentru că statul a aplicat acelaşi regim juridic tuturor persoanelor aflate în situaţii identice şi s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului.
La aprecierea asupra compatibilităţii legislaţiei naţionale cu normele Convenţiei, Înalta Curte are în vedere şi un alt criteriu, propriu jurisprudenţei Curţii Europene, anume acela al proporţionalităţii măsurii, al echilibrului care trebuie să existe între protecţia dreptului individual de proprietate şi exigenţele apărării unor interese generale (cauza Saggio c/Italie).
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Înalta Curte constată că acest recurs este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanţă, în mod nelegal a procedat, prin hotărârea criticată la obligarea pârâtei A.N.R.P., la emiterea titlului de plată, conform art. 181 alin. (3) lit. b) şi art. 184 din Secţiunea 1, Capitolul S Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată, şi la plata sumei înscrise în titlul de plată, conform art. 184 în referire la art. 182 lit. a) şi c) din acelaşi act normativ, cu actualizarea sumei în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Conform art. 131 - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, „Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum şi activităţile necesare îndeplinirii prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar".
Potrivit art. 18 alin. (1)- Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi / sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată."
Deci, în raport cu aceste prevederi, procedura emiterii titlului de plată impune existenţa titlului de despăgubire şi a opţiunii persoanei îndreptăţite la emiterea unui astfel de titlu.
Necontestat este faptul că urmare a parcurgerii procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzută de art. 16 - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurenţilor - reclamanţi li s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, titlul de despăgubire.
Cu toate acestea recurenţii reclamanţi nu au făcut dovada exprimării opţiunii pentru emiterea titlului de plată, neindicând numărul şi data înregistrării acesteia la autoritatea pârâtă, ulterior emiterii titlului de despăgubire, pentru ca, în raport cu aceasta să fie evaluată atitudinea şi implicit refuzul nejustificat al pârâtei în îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din dispoziţiile art. 18 şi art. 131, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
In raport cu situaţia actuală soluţia primei instanţe este nelegală, întrucât etapa emiterii titlului de plată şi a achitării despăgubirilor în numerar este ulterioară emiterii titlului de despăgubire, fiind condiţionată de existenţa acestuia din urmă şi a opţiunii persoanei îndreptăţite, or recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei privind opţiunea.
Înalta Curte reţine că legiuitorul a stabilit, în art. 3 lit. h) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007, faptul că titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei; sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranşe, pe parcursul a doi ani, calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurenţa sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depăşeşte această sumă; sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăţi într-o singură tranşă; despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranşă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranşă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferenţa între cuantumul total al despăgubirilor în numerar şi suma de 250.000 lei.
În raport cu cele anterior precizate, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi nu au urmat procedura reglementată de dispoziţiile legale anterior citate, în sensul că nu şi-au exprimat opţiunea, motiv pentru care nu a fost emis nici titlu de plată şi nici titlu de conversie. Pe cale de consecinţă, recurenţii-reclamanţi nu poate solicita la acest moment acordarea de despăgubiri în numerar, în temeiul titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Şi sub aspectul actualizării, în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, a titlului de plată, soluţia primei instanţe este greşită.
In cauza dedusă judecăţii, incidente sunt dispoziţiile legii speciale, respectiv, Legea nr. 247/2005, care reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu au putut fi restituite în natură, iar nu prevederile art. 1073 şi art. 1088 C. civ.
Potrivit art. 182 alin. (1) lit. a) din Titlul VII menţionat, dacă titularul titlului de despăgubire optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, aceasta i se va transfera în cont în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare.
În consecinţă, acţiunea formulată de reclamanţi a fost greşit admisă în condiţiile în care nu există temei legal în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/ 2005 cu modificările şi completările ulterioare, pentru actualizarea valorii consemnate în titlul de despăgubire, în mod definitiv, în baza căruia, ulterior, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite titlu de plată. Distinct de argumentele vizând nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte constată că, de altfel emiterea titlurilor de plata, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a OUG nr. 62/2010, potrivit art. III din acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs va respinge recursul declarat de recurenţii reclamanţi ca nefondat şi va admite recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 4479 din 23 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de M.A.N. şi de D.S.V. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 634/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1011/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
