ICCJ. Decizia nr. 1034/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1034/2011
Dosar nr. 9468/2/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.G.D. a chemat în judecată pârâta C.N.P.D.A.S., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a Ordinului nr. 4665/2009 al preşedintelui C.N.P.D.A.S., act administrativ prin care i s-a imputat suma de 3.346 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, în perioada în care se afla în delegaţie în interes de serviciu.
Reclamantul a arătat că este funcţionar public în cadrul C.N.P.D.A.S. din anul 2001, iar prin ordinul contestat i s-a imputat suma de 3.346 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, în perioada în care se afla în delegaţie în interes de serviciu. Reclamantul a susţinut că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât actul prezintă o aparenţă de nelegalitate, cât timp nu cuprinde menţionarea perioadelor la care se face referire şi nici actul în baza căruia auditorii publici externi ai Curţii de Conturi au stabilit un prejudiciu.
Susţine reclamantul că nelegalitatea ordinului derivă şi din împrejurarea că pentru perioada din luna noiembrie 2008 pentru care i s-a imputat suma respectivă se afla în delegaţie din dispoziţia conducerii instituţiei pârâte, în baza unor ordine de deplasare, semnate şi aprobate, delegarea realizându-se în scopul susţinerii unui curs de formare profesională cu tema „Executarea silită a debitelor", iar legislaţia în vigoare nu prevede că funcţionarul public nu beneficiază de drepturile salariale pe perioada cât se află în delegaţie trimis de conducerea instituţiei. Mai mult, reclamantul susţine că în perioada respectivă a asigurat coordonarea şi a Direcţiei din cadrul C.N.P.A.S. pe care o conducea, întrucât aproape zilnic făcea naveta din locaţia unde se desfăşura cursul în Bucureşti. Tot în susţinerea cazului bine justificat, reclamantul invocă nelegalitatea controlului efectuat de echipa de auditori din cadrul Curţii de Conturi, control ce a stat apoi la baza emiterii ordinului contestat în cauză, atât prin prisma necompetenţei acestei echipe, cât şi prin aceea a neacordării dreptului de a formula obiecţiuni la actul de control.
Sub aspectul pagubei iminente, reclamantul a susţinut ca executarea actului administrativ ar crea un prejudiciu material în patrimoniul său, prin reţinerea din drepturile salariale lunare a unor sume de bani, pretins datorate.
Reclamantul a indicat că a îndeplinit procedura prealabilă prin notificarea nr. 30090 din 08 octombrie 2009.
Pârâta C.N.P.D.A.S. a formulat întâmpinare, invocând în principal excepţia prematurităţii acţiunii, excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 27 noiembrie 2009. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, pârâta a susţinut că nu subzistă aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, întrucât acesta a fost emis în conformitate cu prevederile legale aplicabile ale art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 şi ale art. 64 din Legea nr. 94/1992, precum şi în considerarea unei situaţii concrete determinate, fiind emis în baza Deciziei nr. 2/V din 30 iulie 2009 a Curţii de Conturi, prin care s-a constatat că instituţia pârâtă a achitat sume de bani reprezentând salarii necuvenite şi a decontat cheltuieli de cazare, transport şi/sau diurnă necuvenite unor salariaţi, printre care se află şi reclamantul, care au susţinut în calitate de lectori - în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu I.N.A. - cursuri de perfecţionare a personalului de specialitate din cadrul C.N.P.A.S. şi unităţile subordonate.
Pârâta a prezentat, in extenso, modul în care a fost stabilit debitul imputat reclamantului, în sumă de 3.346 lei şi a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 4665 din 04 septembrie 2009.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1046 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea precizatoare formulată de reclamantul R.G.D. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 4665/2009 emis de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa cazului bine justificat, instanţa a reţinut că aparenţa de nelegalitate a actului derivă din nejustificarea în fapt şi în drept a măsurii de imputare a sumei de 3.346 lei, atâta timp cât în perioada în care s-au desfăşurat cursurile de pregătire reclamantul a îndeplinit şi atribuţiile ce-i reveneau în cadrul serviciului, semnând corespondenţa şi documentaţia aferentă atribuţiilor sale de serviciu. S-a mai reţinut că reclamantului nu i-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece nu i s-a acordat posibilitatea de a contesta stabilirea unui prejudiciu de către auditorii publici externi ai Curţii de Conturi şi nu a fost menţionat temeiul juridic potrivit căruia, pe perioada cât este trimis în delegaţie de conducerea instituţiei, funcţionarul public nu ar beneficia de drepturile salariale aferente raportului său de serviciu, dacă şi-a exercitat în această perioada şi atribuţiile legale ce îi reveneau.
Totodată, instanţa a avut în vedere şi faptul că, din actele dosarului, rezultă că reclamantul a fost pontat la serviciu pentru respectiva perioadă, iar în declaraţia dată de organizatoarea cursului, d-na M.C., se menţionează că „lectorii şi-au exercitat în această perioadă şi atribuţiile de serviciu", acest element fiind suficient pentru a ridica o îndoială în privinţa legalităţii actului.
Prima instanţă a reţinut şi împrejurarea că, în Ordinul nr. 4665/2009, nu este indicat un temei juridic şi nici nu este stabilită natura mobilităţii în cadrul raportului de serviciu, în condiţiile art. 87 din Legea nr. 188/1999 (în forma în vigoare la data desfăşurării cursurilor respective), pentru a se putea stabili în concret aplicabilitatea sau nu a prevederilor art. 88 alin. (4) din aceeaşi lege (în forma în vigoare la data desfăşurării cursurilor respective), ce dispun că: „Pe timpul delegării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare".
În privinţa pagubei iminente, instanţa a apreciat asupra efectului executării actului contestat, şi anume recuperarea de la reclamant a sumei de 3.346 lei, prejudiciul fiind unul material, viitor şi previzibil.
La pronunţarea soluţiei, instanţa a avut în vedere şi prevederile Recomandării nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului de Miniştri ai Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în terme legal, a declarat recurs pârâta C.N.P.D.A.S.
Invocând ca temei legal al motivelor de recurs formulate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că sentinţa primei instanţe a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 54/2004, republicată, în cauză nefiind întrunite cumulativ cele două cerinţe expres prevăzute, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Autoritatea recurentă a susţinut că Ordinul nr. 4665/2009 a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare astfel căse bucură de prezumţia de legalitate, nefiind demonstrate motivele de natură a crea o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat.
În contextul unei detaliate prezentări a împrejurărilor de fapt ce au condus la emiterea Ordinului nr. 4665/2009, recurenta a susţinut că în mod legal i-a fost reţinută reclamantului suma de 3.346 lei cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit în cadrul programelor de formare profesională.
În fine, recurenta a apreciat că nici cerinţa pagubei iminente produse, pretinsă de reclamant nu a fost îndeplinită, în condiţiile în care suma imputată acestuia a fost încasată necuvenit, fiind aferentă perioadelor în care a desfăşurat activităţi remunerate în calitate de lector.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistenţa unui caz bine justificat, motivat de susţinerea în sensul că Ordinul nr. 4665/2009 a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi având la bază Decizia emisă de Curtea de Conturi nu sunt de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reţinând existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat faţă de lipsa unei justificări în fapt şi în drept a imputării sumei, în contextul demonstrării, prima facie, a împrejurării că în aceeaşi perioadă reclamantul şi-a exercitat şi atribuţiile de serviciu.
Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod just a stabilit că şi cerinţa pagubei iminente este întrunită în situaţia concretă a intimatului-reclamant, prejudiciul constatat prin actul atacat fiind unul material, viitor şi previzibil.
De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, la care de altfel a făcut referire şi instanţa de fond, astfel de măsuri de protecţie provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
În consecinţă, apreciind că nici una din criticile formulate de recurenta-pârâtă, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiată, Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentiţei civile nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1026/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1055/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
