ICCJ. Decizia nr. 4775/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4775/2011
Dosar nr. 718/59/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Arad, anularea hotărârii din 26 februarie 2010 emisă de către pârâtă, prin care i s-a respins ca nefondată cererea de stabilire a calităţii de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, precum şi obligarea acesteia să-i stabilească calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că cererea sa pentru stabilirea calităţii de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 a fost respinsă în mod nejustificat de către pârâtă pe motivul ca nu ar face dovada cu înscrisuri oficiale a situaţiei invocate, declaraţiile martorilor fiind contradictorii în ce priveşte data pretinsă de începere a refugiului, respectiv iunie 1941.
Reclamantul a mai susţinut că sora sa, care s-a refugiat în aceiaşi zi cu el, beneficiază de prevederile legii, în baza declaraţiilor acelorlaşi martori.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului N.I., şi, în consecinţă, a anulat hotărârea din 26 februarie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Arad şi a obligat-o pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a apreciat, în esenţă, că sunt credibile declaraţiile martorilor cu privire la motivul refugiului familiei reclamantului, respectiv persecuţia politică, şi că, din coroborarea acestora, rezultă că reclamantul a fost nevoit să se refugieze de pe raza satului de domiciliu în perioada iunie 1941-august 1944.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Arad, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe neconcludente şi a subliniat neconcordanţe existente între declaraţiile martorilor, înscrisurile şi susţinerile intimatului-reclamant.
A mai arătat că sentinţa recurată nu stabileşte perioada în care reclamantul ar fi fost refugiat, astfel încât nu se poate calcula indemnizaţia lunară cuvenită în temeiul art. 2 din O.G. nr. 105/1999.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menţionate trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Înalta Curte constată că, în speţă, intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Or, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerinţele prevăzute de lege, sunt concludente şi pertinente.
În speţă, au fost depuse declaraţiile autentificate ale martorilor T.T., C.A., O.I. şi N.P., trei dintre aceştia beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, şi s-a administrat proba testimonială în cadrul căreia au fost audiaţi martorii O.I. şi N.P.
Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidenţă faptul că reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinţii şi fraţii săi, să se refugieze în satul S., comuna S., judeţul Cluj, în luna iunie 1941, revenind în satul său natal, R., judeţul Cluj, în cursul lunii august 1944, motivul refugiului fiind persecuţiile din motive etnice, fără a rezulta neconcordanţele susţinute de către recurenta-pârâtă.
Totodată, atât din susţinerile intimatului-reclamant, cât şi din martorilor, rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi localitate, beneficiind de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.
Astfel, rezultând cu prisosinţă atât persecuţia la care intimatul-reclamant a fost supus, cât şi perioada refugiului acestuia, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanţă a admis acţiunea acestuia, în condiţiile în care, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul-intimat este îndreptăţit să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului, respectiv iunie 1941-august 1944, perioadă pe care recurenta are datoria de a o lua în considerare la stabilirea drepturilor aferente.
2. Soluţia instanţei de recurs
Pentru aceste motive, neexistând motive de reformare a sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către Casa Judeţeană de Pensii Arad împotriva sentinţei civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 952/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1300/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
