ICCJ. Decizia nr. 1092/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1092/2012
Dosar nr. 4863/2/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 iunie 2010, reclamantul V.D. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând obligarea acesteia să emită titlul de despăgubire privind Dispoziţia Primarului Municipiului Bucureşti nr. 9565/2006 prin care s-a răspuns la notificarea sa nr. 211/2001 şi care face obiectul Dosarului nr. 44175/CC aflat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Aceste despăgubiri privesc imobilul proprietatea defunctei sale mame, V.Ş., imobil situat în Bucureşti, str. E.C., sector 4.
În motivare, reclamantul a arătat că prin notificarea sa înregistrată la 21 decembrie 2009 a solicitat pârâtei să emită titlul de despăgubire pentru măsurile reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 315 mp şi construcţia compusă din parter cu 8 camere + 3 bucătării în curte şi 3 camere la etaj, despăgubiri dispuse prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 9565/2009.
Deşi dosarul a fost depus la Secretariatul Comisiei Centrale la 18 mai 2009, conform documentelor comunicate de Prefectura Bucureşti nici până la această dată pârâta nu a emis titlul de despăgubire, motiv pentru care a formulat prezenta cerere.
La 17 ianuarie 2011, reclamantul şi-a precizat cererea în sensul că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La 21 februarie 2011, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin Sentinţa civilă nr. 3422 din 13 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a respins cererea formulată de reclamantul V.D., faţă de pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A admis cererea formulată de reclamantul V.D. faţă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Obligă pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, str. C.V., sector 4, prevăzut în Dispoziţia nr. 9565/2008, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a constatat că pârâta este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care, în privinţa aplicării Legii nr. 10/2001, are atribuţii ce ţin de etapa ulterioară emiterii titlului de despăgubire.
- Pe fondul cauzei, a apreciat curtea de apel că din probele administrate rezultă că prin Dispoziţia nr. 9565/2008, Primăria Municipiului Bucureşti în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.
- Deşi dosarul a fost depus la Secretariatul Comisiei Centrale la 18 mai 2009, conform documentelor comunicate de Prefectura Bucureşti nici până la această dată pârâta nu a emis titlul de despăgubire.
- În cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 9565/2008, a fost transmis de Primăria municipiului Bucureşti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44175/CC.
A concluzionat prima instanţă, în sensul că, deşi în temeiul Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, acestea se trimit în ordinea înregistrării lor, totuşi având în vedere exigenţele impuse de soluţionarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil, precum şi faptul că acest termen începe să curgă de la data formulării cererii iniţiale de acordare a despăgubirilor, în temeiul art. 6 şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, acest termen rezonabil a fost depăşit în speţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041din C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, susţine, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind şi etapa evaluării, etapă condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
Mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligaţii într-un termen de 30 de zile.
O altă critică vizează greşita obligare a autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea reclamantului, având în vedere că pârâta a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului şi pretenţiile acestuia. Mai arată că şi cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat de mare în raport de munca depusă de avocat, având în vedere că pentru soluţionarea procesului a fost necesar un singur termen de judecată.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile 3041C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova datează din 14 februarie 2008 şi nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menţionate anterior are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reţinute criticile aduse în temeiul art. 3041 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată către reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată, în contextul în care, recurenta-pârâtă a susţinut în permanenţă netemeinicia acţiunii formulate de reclamant, aceasta nu poate pretinde că a achiesat la pretenţiile formulate, în sensul art. 275 C. proc. civ., mai ales că a exercitat şi calea de atac a recursului împotriva sentinţei, iar faptul că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este o entitate în subordinea Ministerului Finanţelor Publice nu reprezintă nicio piedică în obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, chemat în judecată fiind şi Statul Român prin această Comisie, care are buget propriu din care se pot achita aceste cheltuieli de judecată.
Nici solicitarea subsidiară formulată, în sensul de a se diminua aceste cheltuieli de judecată nu este întemeiată, suma de 2.000 RON nefiind un onorariu exagerat de mare pentru a fi redusă, dacă se are în vedere munca prestată de avocatul intimatului-reclamant, care a reprezentat partea la patru termene de judecată.
Analizând şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-reclamant, constată că este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. şi o va admite.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi, în temeiul dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei civile nr. 3422 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 700 RON, către intimatul-reclamant V.D., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 993/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 110/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
