ICCJ. Decizia nr. 1145/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1145/2012
Dosar nr. 38087/3/2010
Şedinţa publică de la 2 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.I. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând obligarea pârâtei să selecteze Dosarul de despăgubiri înregistrat sub nr. 24326/CC şi să transmită dosarul unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, să fie obligată pârâta ca în termen de 20 de zile de la comunicare, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare.
În motivarea cererii se arată că instanţa poate exercita un control asupra dreptului de apreciere al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce priveşte termenul în care se finalizează procedura de acordare a despăgubirilor şi poate soluţiona dosarul în sensul transmiterii dosarului de despăgubiri unei societăţi de evaluare şi ulterior emiterii titlului de despăgubire.
Dreptul la soluţionare în termen rezonabil reprezintă o garanţie şi este prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană.
Reclamanta a depus o cerere precizatoare şi a solicitat introducerea în cauză şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca pârâtă.
Prin Sentinţa civilă nr. 3365 din 3 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că litigiul este în contradictoriu cu o autoritate publică centrală.
După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a depus la dosar o copie a dosarului reclamantei ce a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 3603 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii şi respinsă acţiunea faţă de această autoritate, a fost admisă în parte cererea formulată şi obligat pârâtul prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să soluţioneze cererea reclamantei având ca obiect desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a arătat că în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, competenţa de soluţionare a cererii revine în exclusivitate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nu Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Referitor la fondul pretenţiilor reclamantei, instanţa de fond a reţinut că dosarul, cuprinzând cererea de despăgubiri formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, soluţionată prin Dispoziţia nr. 183 din 29 martie 2002 de către Primăria oraşului Mihăileşti, a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar această instituţie avea obligaţia să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, să înainteze dosarul unui evaluator şi să procedeze, în baza raportului de evaluare, la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, dar deşi dosarul a fost înregistrat la 7 august 2006, nu a fost soluţionat.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererii menţionate, care să deroge de la termenul general de 30 de zile dar chiar dacă s-ar accepta că cererea nu poate fi soluţionată în termenul de 30 de zile, trebuie respectat termenul rezonabil, iar perioada scursă de la 7 august 2006 şi până în prezent, fără ca pârâta să fi întreprins vreun demers pentru rezolvarea cererii, face ca refuzul să fie nejustificat.
S-a reţinut de către instanţa de fond şi că dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantei prin emiterea Dispoziţiei nr. 183 din 29 martie 2002 reprezintă o valoare patrimonială şi are caracteristicile unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru că s-a considerat că hotărârea este netemeinică.
În motivele de recurs se arată că, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, a fost parcursă etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi ulterior s-a solicitat de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Primăriei oraşului Mihăileşti, unele documente:
- înscrisuri din care să reiasă dacă materialele rezultate din demolare au fost atribuite reclamantei conform Decretului Prezidenţial nr. 467/1979 şi dacă cuantumul acestora a fost scăzut din despăgubirea cuvenită;
- completarea dosarului cu anexa la Decretul de expropriere nr. 209/1987.
Răspunsul la această adresă nu a fost primit şi nu se poate trece la următoarea etapă, cea a desemnării evaluatorului.
Sunt criticate susţinerile instanţei de fond referitoare la depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a cererii şi s-a subliniat faptul că potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 care a înlocuit Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, dosarele se transmit la evaluator în ordinea înregistrării lor, în raport de categoria de dosare, adică cele înregistrate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 şi a celor înregistrate ulterior.
În aceste condiţii, se arată că nu poate fi considerat depăşit termenul rezonabil, iar soluţionarea dosarelor în ordinea înregistrării s-a făcut pentru a respecta principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite.
Faţă de obligaţia instituită de instanţa de fond privind desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare s-a arătat că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt incidente numai în situaţia în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar autoritatea obligată printr-o astfel de hotărâre, nu o pune în executare, însă în cauză nu există o asemenea hotărâre irevocabilă.
Prin urmare, emiterea deciziei, în raport de etapele prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu poate fi făcută în termenul dispus de instanţă, de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanta s-a adresat instanţei de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire pentru un imobil preluat abuziv de stat şi care a fost situat în oraşul Mihăileşti, satul Drăgănescu, judeţul Giurgiu, iar instanţa de fond a admis cererea şi a obligat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri pentru că nu a fost respectat termenul rezonabil.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei de fond sub acest aspect, sunt nefondate.
Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziţia nr. 183 din 29 martie 2002 a Primarului oraşului Mihăileşti cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluţionat deşi au trecut câţiva ani de la înregistrare.
Una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerităţii procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.
Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-şi organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerinţe, dincolo de dificultăţile generate de diverşi factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Recurenta invocă faptul că în cadrul etapei verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură s-ar fi observat că dosarul trebuie completat, dar aceste susţineri sunt nefondate.
Mai întâi, că recurenta susţine că a solicitat completarea dosarului cu adresa nr. 13217/CC din 20 ianuarie 2010, dar care nu a fost depusă la dosar, adresă care oricum, a fost emisă după formularea acţiunii reclamantului la instanţa de fond şi la aproape 4 ani de la înregistrarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În legătură cu adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care s-a stabilit că ordinea de soluţionare a cauzelor este cea a înregistrării la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se respecta principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, susţinerile recurentei sunt nefondate deoarece nu există discriminare între reclamant şi celelalte persoane îndreptăţite.
Orice persoană aflată într-o situaţie identică cu a reclamantului a beneficiat de un tratament egal din partea instanţei naţionale, iar oricare dintre persoanele îndreptăţite cărora le-a fost înregistrat dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se poate adresa instanţei, conform art. 21 din Constituţie pentru a sancţiona, dacă se apreciază că este cazul, pasivitatea şi tergiversarea soluţionării cererilor.
Însă, criticile din recurs ce vizează termenul stabilit de instanţa de fond pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sunt fondate.
Procedura administrativă instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este una complexă şi, după etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, etapă care se susţine în cauză, a fost parcursă, urmează etapa evaluării dar în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII se prevede că raportul de evaluare trebuie comunicat că se pot face obiecţiuni de către persoanele îndreptăţite (pct. 16.13 din Normele metodologice), iar dacă se fac obiecţiuni expertul este obligat să răspundă acestora, chiar şi Comisia Centrală poate cere efectuarea unei noi expertize şi abia ulterior se va emite decizia reprezentând titlu de despăgubiri.
Din această prezentare rezultă cu certitudine că terenul de 30 de zile stabilit de instanţa de fond pentru emitea deciziei reprezentând titlul de despăgubire este unul nerealist şi de aceea, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul că decizia va fi emisă în termen de 90 de zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, dar vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 3603 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la pronunţarea prezentei hotărâri.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1140/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1148/2012. Contencios → |
|---|
