ICCJ. Decizia nr. 1136/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1136/2012
Dosar nr. 2471/2/2011
Şedinţa publică de la 2 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 16 decembrie 2010.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta beneficiază de un contract de finanţare nerambursabil iar din valoarea contractului de 1.733.950 RON a fost acordată o finanţare nerambursabilă de 866.975 RON de către Agenţia Naţională SPARD.
Controlul a fost demarat în urma unei sesizări la Departamentul pentru Lupta Antifraudă şi, în urma cercetărilor penale s-a dispus de către procurorul D.I.I.C.O.T., începerea urmăririi penale împotriva persoanelor vinovate - foşti administratori ai mai multor societăţi.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Încheierea din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de suspendare şi a fost suspendată executarea procesului-verbal de constatare încheiat la 16 decembrie 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea soluţiei s-a arătat că cererea reclamantei este întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fost emis în urma constatării unor nereguli cu privire la implementarea de către reclamantă a unui proiect cu finanţare nerambursabilă şi că nu a respectat în totalitate criteriile de eligibilitate şi condiţiile de implementare în ceea ce priveşte viabilitatea economică şi asigurarea profitului financiar într-o perioadă de 5 ani de la data plăţii finale.
În speţă, s-a constatat că restituirea sumei de 866.974,89 RON este de natură să producă o perturbare însemnată în activitatea reclamantei, raportat la natura activităţii desfăşurată şi la cuantumul sancţiunii.
S-a arătat şi că există în cercetare la D.I.I.C.O.T. Dosarul nr. 220/D/P/2009 în care există mai multe părţi vătămate printre care şi reclamanta, că au fost semnalate după semnarea contractelor săvârşirea de infracţiuni grave care au dus la fraudarea societăţii cu consecinţa neobţinerii de profit.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit considerându-se că este nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs se arată că în ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat, condiţie impusă de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond nu a aplicat corect aceste prevederi raportat la situaţia de fapt.
Mai întâi, s-a subliniat că în cuprinsul cererii de suspendare reclamanta nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Sunt prezentate, pe larg, datele referitoare la proiectul de finanţare acordat reclamantei, controalele efectuate şi actele administrative încheiate.
În pronunţarea soluţiei de suspendare a efectelor actelor administrative emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, instanţa de fond a reţinut în mod greşit, că asupra acestora planează o îndoială în ceea ce priveşte legalitatea pentru că în executarea contractului ar fi intervenit o cauză de forţă majoră.
S-a arătat că în Anexa I la contractul-cadru a fost definită forţa majoră şi condiţiile în care poate fi invocată, iar acestea nu sunt îndeplinite în cauză, iar executarea contractului în cauză de către beneficiar nu este condiţionată de nivelul producţiei obţinute din înfiinţarea/exploatarea culturilor agricole, astfel că în speţă, nu este relevantă invocarea calamităţilor naturale în ceea ce priveşte aceste culturi agricole.
Pe de altă parte, instanţa de fond nu a precizat niciun temei legal al soluţiei pronunţate, neindicând reglementarea legală încălcată de autoritatea pârâtă prin emiterea actelor administrative, astfel că nu se poate susţine că legalitatea procesului-verbal de constatare este îndoielnică.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei pagubei iminente, s-a considerat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
În raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, s-a arătat că din motivele indicate nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente, iar probe nu au fost aduse în acest sens.
Mai mult, paguba iminentă o poate invoca autoritatea publică care este responsabilă cu derularea acestui program în condiţii de legalitate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat”;
- să se facă dovada „pagubei iminente”.
Cu privire la primele două condiţii se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestaţie la 16 iunie 2011 împotriva deciziei de impunere emisă de D.G.F.P. Dolj.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În privinţa cazului bine justificat, aşa cum se arată şi în motivele de recurs, reclamanta nu a indicat acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Este adevărat că cererea de suspendare a fost formulată ca un capăt de cerere în cadrul acţiunii în anulare a actului administrativ încheiat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit dar, chiar şi în aceste condiţii se impune motivarea acestui capăt de cerere pentru a fi analizate condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ.
Mai mult, ca o dovadă că nu este îndeplinită această condiţie este şi faptul că cererea de anulare a actelor administrative emise a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 10 februarie 2012, aşa cum rezultă din dovezile depuse la dosar.
Deşi în cadrul motivelor de recurs au fost prezentate multe argumente pentru a se susţine nelegalitatea actelor administrative încheiate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit trebuie subliniat faptul că în cadrul cererii de suspendare nu se analizează amănunţit cauzele de nelegalitate a actului, ci numai cele care ar putea crea aparenţa de nelegalitate pentru că toate cauzele de nelegalitate sau netemeinicie se analizează de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Paguba iminentă, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, previzibil şi viitor ce s-ar crea prin executarea actului administrativ.
Şi în privinţa acestei condiţii susţinerile părţilor sunt contrare, dar nu au fost depuse la dosar dovezi din care să rezulte îndeplinirea acestei condiţii.
Într-adevăr, cuantumul sumei de 866.975 RON este ridicat, dar nu se poate aprecia numai în raport de acest criteriu, că este îndeplinită condiţia pagubei iminente în lipsa unor dovezi referitoare la cifra de afaceri a societăţii reclamante, mai ales că suma primită în baza contractului reprezintă finanţare nerambursabilă.
Nefiind îndeplinită nici condiţia cazului bine justificat şi nici cea a pagubei iminente, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul va fi modificată sentinţa atacată şi respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva Încheierii din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1130/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1140/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
