ICCJ. Decizia nr. 1140/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1140/2012
Dosar nr. 217/54/2011
Şedinţa publică de la 2 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu Garda Financiară, suspendarea Deciziei nr. 1330 din 19 august 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General Bucureşti până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de fond.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 a fost eliberat din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Timiş.
Reclamantul a contestat în procedura administrativă preavizul din 23 iunie 2011 emis de Garda Financiară - Secţia Timiş deoarece acesta trebuia acordat la momentul eliberării din funcţia publică pe care o deţinea conform art. 99 din Legea nr. 188/1999, iar preavizul a stat la baza emiterii Deciziei nr. 1330 din 19 august 2011.
S-a solicitat suspendarea având în vedere că nu există concordanţă între H.G. nr. 566/2011 şi actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emisă şi că s-a încălcat art. 99 alin. (1) lit. b) şi art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 503 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a ocupat funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Timiş, iar la 23 iunie 2011 i-a fost comunicat preavizul emis în baza art. 99 alin. (1) lit. b) şi art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 prin care i s-a comunicat faptul că funcţia publică pe care o deţine este supusă reorganizării şi că beneficiază de un preaviz de 30 de zile calendaristice, interval în care poate opta pentru una din funcţiile publice vacante publicate pe site-ul Gărzii Financiare şi A.N.A.F. şi că se va organiza concurs, în cazul în care pentru aceeaşi funcţie au fost exprimate mai multe opţiuni.
După comunicarea preavizului reclamantul a beneficiat de concedii medicale în perioada 1 iulie 2011 - 15 iulie 2011, iar ulterior prin Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 s-a dispus eliberarea din funcţia publică a reclamantului cu data de 22 august 2011 în baza art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (2), (3) şi (5), art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999, decizie care a fost contestată cu acţiune în anulare în faţa Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ.
S-a apreciat de către instanţa de fond că reclamantul nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, iar aspectele invocate de reclamant cu privire la caracterul nelegal al O.P. A.N.A.F. nr. 2253/2011, în executarea căruia s-a emis preavizul şi decizia de eliberare din funcţie reprezintă o problemă de temeinicie a actului administrativ, iar nu de legalitate şi nu pot fi reţinute pentru a se stabili existenţa unui caz bine justificat şi nu pot fi analizate în detaliu.
În egală măsură, s-a constatat că susţinerile reclamantului referitoare la comunicarea deciziei de eliberare din funcţie în afara termenului prevăzut de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu poate fi reţinută ca o astfel de împrejurare care să ridice semne de întrebare asupra legalităţii actului administrativ pentru că această comunicare este o măsură ulterioară emiterii unui astfel de act, iar motivele de nelegalitate ale actului administrativ trebuie să se situeze întotdeauna anterior sau cel mult concomitent emiterii sale, iar neîndeplinirea procedurii corecte de comunicare putând să atragă eventual lipsirea sa de efecte juridice ori să amâne executarea sa.
Instanţa a constatat că nici abrogarea art. 6 din Anexa nr. 8 din O.P. A.N.A.F. nr. 2253/2011 nu este de natură să atragă suspendarea executării deciziei pentru că, cel puţin în aparenţă, nu s-a făcut aplicarea acestei norme pentru că eliberarea din funcţie s-a făcut pentru că reclamantul nu a promovat examenul de testare profesională organizat pentru ocuparea funcţiei pentru care acesta a optat.
Pentru că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat, instanţa de fond a considerat că este superflu a se analiza susţinerile reclamantului referitoare la paguba iminentă cauzată de decizia emisă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.I., considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs se arată că instanţa de fond a considerat în mod voit greşit că actul atacat este emis legal şi că nu există niciun element de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului contestat, deoarece nu s-a avut în vedere nerespectarea procedurii de emitere şi lipsa cerinţelor de formă ale actului.
Motivarea instanţei de fond privind inexistenţa unui caz bine justificat face apel la practica judiciară şi doctrina privitoare la actele administrativ fiscale, ori, în speţă, actul atacat nu este un act administrativ fiscal.
În mod greşit instanţa de fond a susţinut că a fost eliberat din funcţie pentru că nu a promovat examenul de testare profesională pentru ocuparea funcţiei pentru care a optat recurentul deşi din înscrisurile depuse rezultă că acesta nu a participat la examen, nu a formulat nicio opţiune fiind în concediu de boală, dar aceste aspecte nu au fost motivate.
Nu a fost motivată nici lipsa unei cerinţe de formă a actului - inexistenţa preavizului şi faptul că a fost emis în timpul concediului de odihnă legal, acordat de instituţie, iar motivele de nelegalitate invocate sunt anterioare emiterii actului.
Nu au fost avute în vedere nici soluţiile pronunţate de celelalte instanţe în speţe identice, ceea ce încalcă principiul soluţiilor unitare.
Se invocă în motivele de recurs şi faptul că preavizul nu este un act premergător emiterii deciziei atacate şi nu face referire la aceste aspecte şi efecte, iar preavizul a fost anulat prin emiterea O.P. A.N.A.F. nr. 2353/2011, ca atare el nu mai putea produce efecte la data eliberării din funcţie - 19 august 2011.
Au fost reluate motivele privind aspectele ce dovedesc existenţa unui caz bine justificat din cererea adresată instanţei de fond.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii cum a fost formulată.
Intimata Garda Financiară - Comisariatul General al depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond s-a solicitat suspendarea Deciziei nr. 1330 din 19 august 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General prin care reclamantul, începând cu 22 august 2011 a fost eliberat din funcţia de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Timiş.
Instanţa de fond a respins cererea de suspendare apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării în condiţiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat”;
- să se facă dovada „pagubei iminente”.
Prima condiţie este îndeplinită în cauză pentru că se cere suspendarea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, dar în privinţa celei de-a doua condiţii trebuie precizat că la dosar a fost depusă plângere prealabilă pe care reclamantul a adresat-o Gărzii Financiare în legătură cu Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 a Gărzii Financiare, dar aceasta a fost transmisă emitentului actului abia în luna octombrie 2011, iar cererea de suspendare a fost formulată anterior, respectiv la 28 septembrie 2011.
Plângerea prealabilă adresată la 30 iunie 2011 se referea la preaviz, dar în prezenta cauză nu s-a solicitat suspendarea preavizului.
Referitor la criticile aduse de recurentul-reclamant soluţiei instanţei de fond, se constată că acestea sunt nefondate.
Dintr-o eroare materială, instanţa de fond a făcut trimitere la practica judiciară şi doctrina privitoare la actele administrativ „fiscale”, iar acest aspect nu duce la nelegalitatea sentinţei.
Instanţa de fond atunci când a arătat că eliberarea din funcţie s-a dispus pentru că reclamantul nu a promovat examenul de testare profesională, a invocat apărările intimatei din întâmpinare.
Faptul că reclamantul nu a formulat opţiune şi nu a participat la concursul organizat rezultă din conţinutul deciziei a cărei suspendare se solicită, dar în celelalte înscrisuri nu s-au făcut precizări în acest sens şi pentru că nu s-au făcut apărări pe acest aspect nici instanţa de fond nu putea motiva pe argumente neinvocate.
Chiar dacă preavizul a fost emis în perioada concediului de odihnă nu poate fi considerat un motiv de aparenţă nelegalitate a Deciziei nr. 1330/2011 a cărei suspendare se solicită.
Nu s-au făcut dovezi cu privire la faptul că anterior datei de 1 iulie 2011 recurentul s-ar fi aflat în concediu de odihnă.
Este adevărat că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că mai multe instanţe, la judecarea cauzei în fond, au dispus suspendarea deciziilor de eliberare din funcţie a celor încadraţi la Garda Financiară ca urmare a reorganizării, însă, practica instanţei supreme este constată în a considera că nu se impune suspendarea acestor acte administrative pentru că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat.
S-a invocat şi faptul că avizul primit de recurentul-reclamant nu ar fi un act premergător deciziei atacate şi că el ar fi fost anulat prin O.P. A.N.A.F. nr. 2353/2011, dar aceste susţineri sunt nefondate.
Practica constantă a instanţei supreme este aceea a considerării preavizului emis în condiţiile Ordinului nr. 2253/2011 al Preşedintelui A.N.A.F. ca fiind o operaţiune administrativă premergătoare emiterii ordinului de eliberare din funcţie, dar în prezenta cauză s-a solicitat suspendarea deciziei de eliberare din funcţie şi trebuiau invocate motive de nelegalitate a acestui act administrativ pentru a se dispune suspendarea acesteia.
De altfel, prin emiterea Ordinului nr. 2353/2011 al Preşedintelui A.N.A.F. nu s-a dispus anularea preavizului emis reclamantului.
În motivele de recurs au fost invocate motive care s-ar circumscrie „cazului bine justificat”, dar şi aceste susţineri sunt nefondate.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cauză, în motivele de recurs au fost invocate, în dovedirea cazului bine justificat, dispoziţiile art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 care se referă la preaviz, ca şi dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, dar pentru că nu s-a formulat cerere de suspendare a preavizului, nu pot fi reţinute aceste susţineri pentru „cazul bine justificat” în cazul ordinului de eliberare din funcţie.
A fost indicată, ca motiv de nelegalitate, încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 dar în cadrul cererii de suspendare instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/şi de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamant pentru a se considera îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”.
„Paguba iminentă”, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public”.
Şi în privinţa acestei condiţii, susţinerile sunt nefondate.
Recurenta invocă numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor şi previzibil şi care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanţa va obliga şi la recuperarea prejudiciilor cauzate.
Chiar dacă s-a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei „cazului bine justificat”, a „pagubei iminente” şi nici dovada îndeplinirii procedurii prealabile, nu se poate dispune suspendarea Ordinului nr. 7291/2011 emis de A.N.V.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva Sentinţei nr. 503 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1136/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1145/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
