ICCJ. Decizia nr. 1149/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1149/2012
Dosar nr. 1227/44/2010
Şedinţa publică de la 2 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea:
- raportului de inspecţie fiscală din 26 februarie 2010;
- procesului-verbal din 25 februarie 2010;
- deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată din 01 martie 2010;
- certificatului de înregistrare în scopuri de TVA.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că a contestat pe cale administrativă actele fiscale anterior individualizate, dar nu a primit niciun răspuns cu toate că a fost depăşit termenul legal de soluţionare a cererii.
Reclamantul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu a fost înştiinţat de intenţia organului fiscal de a efectua control, motiv pentru care nu a putut să-şi exprime un punct de vedere cu privire la cele constatate de echipa de control şi să prezinte documentele necesare pentru clarificarea aspectelor cercetate.
La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2010, reclamantul a depus o cerere completatoare la acţiunea introductivă de instanţă prin care a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia de soluţionare a contestaţiei administrative sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere până la executarea efectivă a obligaţiei.
La aceeaşi dată, pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului astfel cum a fost completată.
Totodată, pârâta a depus decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, iar reclamantul a precizat oral faptul că înţelege să solicite şi anularea acestui act administrativ fiscal.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 78 din 17 martie 2011, a respins ca nefondate excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi acţiunea formulată de reclamantul P.D., astfel cum a fost modificată (completată) la data de 11 noiembrie 2010.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Reclamantul a atacat direct la instanţa de contencios administrativ actele fiscale mai sus indicate datorită culpei autorităţii pârâte care nu a rezolvat în termenul legal contestaţia administrativă depusă de parte.
După emiterea deciziei de soluţionare a recursului administrativ, reclamantul a completat acţiunea dedusă judecăţii, în sensul că a solicitat şi anularea acestui act administrativ.
2) Pe fondul cauzei, prima instanţă a arătat faptul că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului, întrucât art. 101 şi art. 102 alin. (1) C. proc. fisc., care instituie obligativitatea anunţării contribuabilului cu 30 de zile înainte de începerea controlului fiscal, nu sunt norme imperative; ca atare, reclamantul trebuia să probeze că a suferit un prejudiciu prin comportamentul organului fiscal care a eludat dispoziţiile legale anterior indicate.
Reclamantul datorează sumele ce i-au fost imputate prin actele administrative contestate în speţă, în raport de prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) C. fisc.
În plus, reclamantul nu a probat greşita calculare a TVA şi a penalităţilor aferente de către organul fiscal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.D., care a solicitat casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actelor administrativ-fiscale contestate.
În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată nu este motivată în drept.
În concret, recurentul a susţinut că prima instanţă a indicat ca temei juridic art. 127 alin. (1) şi (2), fără a preciza actul normativ din care face parte cele două articole.
În acelaşi timp, Curtea de Apel nu a indicat în dispozitivul hotărârii atacate obiectul acţiunii deduse judecăţii.
În opinia recurentului, motivarea în fapt a acţiunii este confuză şi greşită, iar instanţa nu a analizat cererile părţilor şi susţinerile acestora.
În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat faptul că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a legii.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul litigiului dedus judecăţii, astfel cum a fost precizat, îl reprezintă anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 203 din 12 iulie 2010, a raportului de inspecţie fiscală din 26 februarie 2010, a procesului-verbal din 25 februarie 2010 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 2783 din 01 martie 2010, acte emise de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.
Prima instanţă a respins excepţia ca nefondate excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi acţiunea formulată de reclamantul P.D., astfel cum a fost modificată (completată) la data de 11 noiembrie 2010.
Înalta Curte consideră că este incident în speţă motivul de recurs reglementat art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a nominalizat temeiul de drept în baza căruia a apreciat că partea recurentă datorează debitul ce i-a fost imputat prin actele administrativ-fiscale contestate.
De asemenea, Curtea de Apel nu a expus situaţia de fapt existentă în speţă şi nu a analizat susţinerile părţilor, ci doar s-a rezumat la expunerea acestora.
În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să pronunţe o soluţie legală.
Pentru lămurirea situaţiei de fapt era necesară efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească, pe baza actelor existente la dosar, temeinicia susţinerilor recurentului-reclamant, respectiv, corectitudinea calculelor efectuate de autoritatea intimată în actele administrativ-fiscale atacate în speţă.
Înalta Curte consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, în faţa instanţei de recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză, iar pe de altă parte, prima instanţă nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentinţa atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu alte cuvinte, neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de faptul că instanţa de control judiciar a dat curs dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele.
Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.
În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
În concret, instanţa de trimitere trebuie să administreze proba cu expertiză contabilă.
În raport de motivele de casare anterior reţinute, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurent în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.D. împotriva Sentinţei nr. 78 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1148/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1176/2012. Contencios → |
|---|
