ICCJ. Decizia nr. 1262/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1262/2012
Dosar nr. 6589/2/2011
Şedinţa publică de la 8 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 6591 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC T.O. SRL, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că reclamanta SC T.O. SRL a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de control întocmit la data de 25 mai 2011, prin care Garda Financiară a constatat că, efect al mai multor încălcări ale dispoziţiilor legale, societatea reclamantă nu a înregistrat în perioada 01 ianuarie 2011 - 30 aprilie 2011 în evidenţa contabilă venituri în sumă de 1.359.496 RON, ceea ce a avut ca efect diminuarea datoriilor către bugetul de stat cu suma de 543.798 RON.
Din analiza actelor de la dosar, prima instanţă a reţinut că verificarea încrucişată a facturilor, de către organul de control fiscal, nu a fost posibilă la o parte din clienţii cărora reclamanta le-a furnizat marfă, deoarece societăţile nu-şi respectă sediul social declarat şi nu s-au conformat somaţiei făcute de Garda Financiară pentru prezentarea la control a documentelor financiar-contabile, iar valoarea totală a facturilor emise de contribuabil către societăţile comerciale a fost de 209.300 RON.
Cu privire la cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.O. SRL, instanţa de fond a apreciat că actul cu privire la care reclamanta a solicitat suspendarea executării, are caracterul unui act administrativ în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi nu a unui act premergător, astfel cum a susţinut pârâtă prin întâmpinare.
Astfel, prima instanţă a constatat că procesul-verbal atacat are caracterul de act administrativ, făcând parte din prima categorie de acte la care art. 5 din O.U.G. nr. 91/2003 face referire, respectiv acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că susţinerile reclamantei privind aspectele de nelegalitate ale procesului-verbal atacat, nu pot fi reţinute, întrucât în acest cadru procesual nu pot fi analizate decât acele aspecte de fapt şi de drept de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ care nu vizează în mod direct şi substanţial fondul cauzei.
Judecătorul fondului a apreciat că analizarea legalităţii constatărilor vizând aspecte legate de preţul ce a fost luat în considerare pentru stabilirea valorii mărfurilor găsite în depozitul societăţii, de adaosul comercial la care s-a stabilit baza de impunere, ori aprecierea asupra existenţei unei înţelegeri cu partenerii de tranzacţii ce se sustrag controlului fiscal, reprezintă, în mod evident, aspecte ce ţin de dezlegarea fondului pricinii de către instanţa ce va fi învestită cu analizarea legalităţii actului.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a constatat că nu este îndeplinită, câtă vreme reclamanta nu a dovedit în niciun mod impactul grav sub aspect economic, pe care plata sumei reţinute în cuprinsul Procesului-verbal l-ar produce asupra activităţii societăţii.
Împotriva Sentinţei nr. 6591 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs SC T.O. SRL, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a apreciat în motivele de recurs că prima instanţă a reţinut în mod eronat că în speţă nu sunt întrunite cele două condiţii expres prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în raport de dovezile prezentate de societate pe aceste aspecte.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea formulată de SC T.O. SRL referitoare la suspendarea executării procesului-verbal întocmit de Garda Financiară - Comisariatul General, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat" presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, motivat şi argumentat a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Simpla afirmaţie a reclamantei potrivit căreia prin aducerea la îndeplinire a actului administrativ i-ar produce un prejudiciu imposibil de înlăturat fără ca acesta să fie dovedit, nu poate fi primită.
Aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa acestei curţi, afirmaţia că prin chiar cuantumul sumei impuse, s-ar perturba grav activitatea societăţii comerciale nu conduce implicit şi automat la concluzia îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC T.O. SRL împotriva Sentinţei nr. 6591 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1261/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1270/2012. Contencios → |
|---|
