ICCJ. Decizia nr. 1261/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1261/2012
Dosar nr. 5910/2/2010
Şedinţa publică de la 8 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 4780 din 12 august 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de către reclamanta SC F. SA, în contradictoriu cu pârâtă Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 6/2011 emisă de Curtea de Conturi a României şi a Încheierii nr. 9 din 8 iunie 2011 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei sus menţionate.
Din analiza actelor de la dosar, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia cazului bine justificat şi nici condiţia prevenirii unei pagube iminente, în speţă, neputându-se reţine existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Astfel, cu privire la cazul bine justificat, s-a constatat că nu se poate reţine o aparenţă de nelegalitate a actelor atacate, fiind irelevantă conduita ulterioară a emitentului deciziei atacate, întrucât aparenţa de nelegalitate a actului administrativ se analizează în raport cu momentul emiterii acestuia.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a dovedit iminenţa producerii unui prejudiciu, având în vedere că măsurile contestate din Decizia nr. 6/2011 vizează, în principal, activitatea societăţii reclamante, iar aspectul cheltuielilor de natură salarială vizează doar anumiţi salariaţi ai reclamantei.
Împotriva Sentinţei nr. 4780 din 12 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, a formulat recurs reclamanta SC F. SA.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. t) şi ş) şi a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nesocotind totodată şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materia administrativă, măsura suspendării executării actului administrativ încadrându-se în măsurile de protecţie provizorie la care se referă Recomandarea.
Chiar dacă în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat instanţa analizează aparenţa de legalitate raportat la momentul emiterii acestuia, având în vedere condiţia de bază care se referă la contestarea pe cale administrativă a actului conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 instanţa avea obligaţia de a analiza şi conduita ulterioară a emitentului. Îndoiala serioasă în privinţa legalităţii deciziei a cărei suspendare s-a cerut şi implicit asupra actului de control efectuat este evidentă din moment ce după întocmirea Raportului de Control nr. 986/4 martie 2011 şi după emiterea Deciziei nr. 6/2001 intimata a înţeles să procedeze la solicitarea de verificări din partea Inspecţiei Muncii în ceea ce priveşte pct. 7, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice cu privire la pct. 8 şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri referitor la pct. 9, ceea ce demonstrează o vădită nesiguranţă asupra actului de control efectuat.
Condiţia pagubei iminente este îndeplinită deoarece legea nu impune ca prejudiciul să se producă neapărat în patrimoniul beneficiarului actului administrativ, el putându-se produce şi în patrimoniul unui terţ, în speţă în patrimoniul salariaţilor. Termenele date de Curtea de Conturi în conţinutul Deciziei şi modalitatea de recuperare a banilor (direct de la angajaţi şi de la partenerii economici) justifică, în opinia recurentei, paguba iminentă şi pot conduce la perturbarea funcţionării societăţii.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru cele ce vor fi menţionate în continuare:
Cererea formulată de SC F. SA de suspendare a executării întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a vizat Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV şi Încheierea nr. 9 din 8 iunie 2011 prin care aceeaşi autoritate a soluţionat contestaţia împotriva Deciziei menţionate mai înainte.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond […]”.
S-a constatat îndeplinită cerinţa prealabilă a contestării pe calea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a actului administrativ constând în Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 în condiţiile în care Curtea de Conturi a şi soluţionat contestaţia formulată de societatea reclamantă prin Încheierea din 8 iunie 2011.
Aşa cum rezultă din art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ măsura întreruperii temporare a efectelor unui act administrativ este o măsură de excepţie, în condiţiile în care actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi este supus executării imediate şi din oficiu, măsură care poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: existenţa cazului bine justificat şi pericolul producerii unei pagube iminente, ambele sintagme fiind definite de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş).
Verificarea îndeplinirii celor două cerinţe presupune doar efectuarea unei cercetării sumare a aparenţei dreptului, cum de altfel instanţa de fond a şi procedat în cauză.
Relativ la condiţia existenţei cazului bine justificat, în mod corect şi legal abordarea judecătorului fondului a fost aceea că, pe de o parte aparenţa de nelegalitate a actului administrativ se analizează în funcţie de momentul emiterii acestuia, fiind nerelevantă conduita ulterioară a emitentului (în concret cu ocazia soluţionării contestaţiei), iar, pe de altă parte prezumata contradicţie cu dispoziţiile legale invocate de reclamantă nu poate fi obiectul instanţei învestite cu cererea de suspendare a executării, fiind atribuţiile instanţei ce va fi sesizată cu fondul litigiului să verifice dacă au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile legale incidente.
Prin cererea de recurs s-a reiterat că prin măsurile dispuse cu ocazia soluţionării contestaţiei Curtea de Conturi a manifestat nesiguranţă cu privire la actul de control deoarece a solicitat altor autorităţi publice să facă verificări punctuale pe aspectele sesizate de reclamantă, prin contestaţie, însă o asemenea analiză a conduitei ulterioare întocmirii actului administrativ Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 poate, eventual, constitui preocuparea judecătorului care va fi învestit cu soluţionarea fondului şi nicidecum nu poate fi considerat ca argument valid în analiza în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Argumentat, prima instanţă a reţinut în mod just că nu este îndeplinită nici cerinţa referitoare la prevenirea unei pagube iminente întrucât măsurile contestate din Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 vizează, în principal, activitatea societăţii comerciale, iar aspectul cheltuielilor de natură salarială priveşte doar o parte din salariaţii reclamantei.
Nu poate fi primită teza recurentei în sensul că legea nu impune ca prejudiciul să se producă neapărat în patrimoniul beneficiarului actului administrativ, o astfel de interpretare a sintagmei definite în art. 2 alin. (1) lit. ş) contravenind art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, în general, scopului acestui act normativ care este acela de a apăra de abuzurile administrative pe cei ce se consideră vătămaţi prin acţiunile sau inacţiunile autorităţilor.
Înalta Curte nu va reţine ca pertinentă nici critica referitoare la nesocotirea principiilor cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind protecţia provizorie în materie de contencios administrativ, dimpotrivă soluţia Curţii de Apel fiind în acord cu principiul potrivit căruia măsurile de protecţie provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură că cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
Or, considerentele sentinţei demonstrează că la evaluarea cererii de suspendare a executării s-au avut în vedere toate aspectele implicate de solicitarea reclamantei, din perspectiva normei naţionale al cărei conţinut reflectă în mod evident principiile Recomandării invocate.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC F. SA împotriva Sentinţei nr. 4780 din 12 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1255/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1262/2012. Contencios → |
|---|
