ICCJ. Decizia nr. 1330/2012. Contencios. Despăgubire. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1330/2012
Dosar nr. 9345/1/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Prima hotărâre pronunţată.
1.1 Prin sentinţa nr. 355 din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată din oficiu în cauza privind pe reclamanta Obştea de Pădure Porceni - Pleşa în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Guvernul României, constatând nelegalitatea art. 6 alin. (1) din H.G. 861/2009.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Obştea de Pădure Porceni - Pleşa în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, aşa cum a fost ulterior precizată, a fost obligat pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor la suma de 2.586.219,5 lei reprezentând despăgubiri către reclamantă şi la suma de 1.044 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 6 din H.G. 861/2009, invocată din oficiu, prima instanţă a reţinut că interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 trebuie făcută coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege, care arată că actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat oricând pe calea acţiunii directe. Or, cu atât mai mult, trebuie recunoscut că acesta poate fi supus controlului judecătoresc pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a stabilit că respectiva compensaţie solicitată de reclamantă în prezenta cauză şi reglementată de dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic nu poate fi reţinută ca având caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite de art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea U.E., deoarece nu constituie o măsură de sprijin, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea reclamantei şi în mod evident nu este de natură să afecteze schimburile între statele membre; această compensaţie constituie o despăgubire pentru restricţiile pe care aceasta le suportă în recoltarea masei lemnoase impuse prin acte normative, iar nu o măsură de sprijin de natură să permită reclamantei să obţină produse la un preţ care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa.
În consecinţă, prin asimilarea compensaţiei prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic ajutorului de stat, art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 este în dezacord cu actul normativ intern cu forţă de lege ce defineşte în legislaţia noastră ajutorul de stat prin trimitere la legislaţia comunitară în domeniu, respectiv O.U.G. 117/2006, precum şi cu scopul compensaţiei reglementate de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, aşa cum este indicat chiar de această dispoziţie legală, respectiv acela de justă despăgubire pentru restricţia impusă proprietarului unui bun în folosirea acestuia.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta este în drept a pretinde şi dobândi compensaţiile solicitate prin acţiune, ce reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului proprietatea sa, având categoria de folosinţă păduri, situat într-o arie naturală protejată.
Totodată, instanţa a constatat că reclamanta s-a adresat I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea în vederea avizării şi înaintării spre aprobare la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritatea naţională ce răspunde de silvicultură, a deconturilor justificative întocmite de Ocolul Silvic Privat Valea Oltului, care administrează pădurea reclamantei, în vederea acordării acestor compensaţii în cuantumul solicitat prin prezenta acţiune, cu cererile ce au fost înregistrate la nr. 6488 din 11 iulie 2008 şi 9416 din 31 octombrie 2008 şi 3037 din 14 mai 2009 la care a primit răspunsurile 6488 din 11 iulie 2008 şi 3259 din 22 mai 2009, cu motivarea că nu există metodologie de lucru privind acordarea compensaţiilor pentru persoane juridice.
Or, acest refuz de a acorda despăgubirile la care reclamanta era îndreptăţită constituie un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, întrucât potrivit art. 138 C. silvic actual, pentru anul 2008 erau în vigoare H.G. nr. 1071/2006 şi Ordinul comun nr. 625/2006 al Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi 22507 al Ministerului Finanţelor privind aprobarea Metodologiei de calcul al sumelor cuvenite drept compensaţii proprietarilor persoane fizice şi juridice care deţin păduri cu funcţii speciale de protecţie, ce reglementau metodologia de acordare a acestor compensaţii precum şi cuantumul lor.
În concluzie, s-a stabilit că procedura de acordare cât şi cuantumul compensaţiei cuvenite reclamantei sunt determinate în baza actelor normative mai sus indicate, iar cuantumul compensaţiilor solicitat de reclamantă, împreună cu calculaţia acestora făcută, în temeiul actelor normative menţionate, de Ocolul Silvic Privat Valea Oltului, nici nu au fost contestate de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, căruia îi revenea obligaţia de a acorda reclamantei compensaţiile solicitate.
2. Hotărârea instanţei de recurs ce formează obiectul cererii de revizuire.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3129 din 31 mai 2011 a admis recursurile declarate de Guvernul României şi respectiv de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi a modificat hotărârea atacată în sensul că a respins atât excepţia de nelegalitate a art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009, cât şi acţiunea reclamantei ca nefondate, astfel cum rezultă fără echivoc din considerentele deciziei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este greşită întrucât a admis excepţia privind nelegalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond şi reţinând această nelegalitate a apreciat eronat că această compensaţie reglementată de dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/2008 C. silvic, nu are caracterul unui ajutor de stat în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Înalta Curte, a reţinut că prevederile H.G. nr. 861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza C. silvic, pentru activităţi care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea normelor comunitare şi naţionale privind ajutorul de stat în agricultură.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 „Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (5), art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic cu modificările şi completările ulterioare se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 C. silvic „În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale, statul alocă anula de la buget, prin bugetul autorităţii centrale care răspunde de silvicultură, sume prevăzute pentru: lit. b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă”.
S-a arătat că aceste dispoziţii legale se înscriu în sfera de reglementare a măsurilor care au ca scop gestionarea durabilă a fondului forestier, respectivele compensaţii fiind consecinţa directă a amenajamentelor silvice cu funcţii de protecţie, ceea ce determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
A mai reţinut Înalta Curte, că măsurile stabilite prin Legea nr. 46/2008 sunt în conformitate şi cu Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat în sectorul agricol şi forestier 2007 - 2013 instrucţiuni publicate în Jurnalul agricol al Uniunii Europene nr. C319/2006, care reglementează declararea ajutoarelor de stat către Comisia Europeană, în cadrul politicii privind silvicultura (art. 7.c.), sarcina statelor membre fiind aceea de a „demonstra că aceste măsuri contribuie direct la menţinerea sau refacerea funcţiilor ecologice, de protecţie şi de recreere ale pădurilor, a biodiversităţii şi a unui ecosistem forestier sănătos”.
S-a indicat că şi prin actul normativ anterior H.G. nr. 861/2009, respectiv H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlului sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora a fost comunicată Comisiei Europene ca ajutor existent, în sensul reglementat de art. 3 alin. (1) din Constituţia Uniunii Europene, ca fiind avute în vedere prevederile Anexei V, cap. 3 lit. b) Agricultura din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană.
Astfel fiind, H.G. nr. 861/2009 se înscrie în cadrul de reglementare a ajutorului existent notificat prin H.G. nr. 1071/2006, ulterior fiind adoptată O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, modificată prin Legea nr. 74/2010 de aprobare, art. 4 din acest act normativ stabilind ca potenţial sector beneficiar de ajutoare de stat şi sectorul forestier, ajutorul putând fi acordat numai cu respectarea procedurilor specifice reglementate conform „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007 - 2013”.
Instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a apreciat şi reţinut greşit că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/209 ar contraveni dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic, acestea reglementând în fapt procedura de acordare a ajutoarelor de stat conform procedurii reglementate de „Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007 - 2013”.
De asemenea, Înalta Curte, a reţinut că răspunsurile primite de intimatul-reclamant la cererile înregistrate la I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea, respectiv nr. 6488 din 11 iulie 2008 şi 3037 din 14 mai 2009, emise în baza adresei Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nu reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât prin aceste adrese s-a comunicat reclamantului imposibilitatea acordării compensaţiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a compensaţiilor.
Normele metodologice aplicabile în situaţia persoanelor juridice deci şi intimatului au fost reglementate prin H.G. nr. 861/2009 publicată la data de 18 august, iar potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din acest act normativ „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 C. silvic, cu modificările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”.
3. Motivele cererii de revizuire.
Împotriva Deciziei nr. 3129 din 31 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Obştea de Pădure Porceni – Pleşa la data de 21 noiembrie 2011 a formulat cerere de revizuire.
3.1. Temeiurile de drept, respectiv motivele de revizuire invocate sunt cele prevăzute de art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.
Revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire şi schimbarea, în tot sau în parte, a Deciziei nr. 3129 din 31 mai 2011, indicând că la nivelul Înaltei Curţi, într-o cauză similară privind o altă persoană juridică respectiv Obştea Bumbeşti Jiu, acelaşi art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 a fost considerat ca fiind legal (Decizia nr. 4838 din 20 octombrie 2011 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
3.2. În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, cu referire la cazul de revizuire invocat, prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a arătat că ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire o solicită, a intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare ce pot schimba în mod hotărâtor soluţia pronunţată, după cum urmează:
1) Adresa nr. 1884/2B din 11 august 2010 a Ministerului Mediului către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în care se prevede expres că „Formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008. au fost acordate în baza schemelor de ajutor de stat notificate anterior Comisiei Europene pentru perioada 01 iulie 2007 - 31 decembrie 2009. Începând cu data de 1 ianuarie 2010 aceste forme de sprijin nu mai pot fi acordate, întrucât noile scheme de ajutor de stat nu au fost notificate Comisiei de către fostul minister al agriculturii, pădurilor şi dezvoltărilor rurale”.
Din adresa nr. 1884/2010 rezultă, în aprecierea revizuentei, că prevederile H.G. 861/2009 se aplică după 1 ianuarie 2010; tot astfel notificarea către Comisia Europeană trebuia făcută doar pentru cererile de sprijin făcute după 1 ianuarie 2010.
Ori, în speţă au fost solicitate aceste despăgubiri doar pentru anii 2008 - 2009, deci pe baza schemelor de ajutor notificate anterior Comisiei Europene, astfel că o nouă notificare este necesară doar pentru cererile de sprijin solicitate după 1 ianuarie 2010.
2) Adresa nr. 7977 din 13 octombrie 2010 a Ministerului Mediului şi Pădurilor către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în care se precizează expres că: „măsurile de sprijin în sectorul silvic existente la data aderării au putut fi aplicate doar până la data de 31 decembrie 2009. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face începând cu data de 1 ianuarie 2010 doar după notificarea schemelor de ajutoare de stat”.
Rezultă clar, fără echivoc, potrivit revizuentei că nu este nevoie de această notificare decât pentru formele de sprijin solicitate după 1 ianuarie 2010.
3) Adresa nr. 219969 din 01 august 2011 adresată de Ministerul Mediului şi Pădurilor unei alte Obşti (Obştea Bumbeşti Jiu) în care se precizează, în sensul arătat în celelalte înscrisuri, că: „de la data intrării României în Uniunea Europeană, respectiv 01 ianuarie 2007 s-a acceptat ca timp de 3 ani (până la 31 decembrie 2009) România să poată acorda formele de sprijin aflate în vigoare la acea dată, urmând ca în această perioadă legislaţia României să fie armonizată cu legislaţia europeană astfel încât ajutoarele de stat să fie acordate în concordanţă cu aceasta”.
4) Adresa Guvernului României, Secretariatul General al Guvernului, nr. 15A/2650/ CA din 29 martie 2011, înregistrată la Curtea de Apel Craiova, la 31 martie 2011 (în Dosarul nr. 58/54/2011) în care se precizează, în acelaşi sens, următoarele: „La data intrării României în Uniunea Europeană, respectiv 01 ianuarie 2007 s-a acceptat ca timp de 3 ani (până la 31 decembrie 2009) România să poată acorda formele de sprijin aflate în vigoare la această dată, urmând ca până la 31 decembrie 2009 legislaţia României să fie armonizată cu legislaţia europeană astfel încât ajutoarele de stat să fie acordate în concordanţă cu aceasta”.
5) În sprijinul cererii de revizuire a mai fost depus şi un alt înscris apreciat ca doveditor, din partea Consiliului Concurenţei, respectiv adresa nr. 9394 din 28 iunie 2011 în care se arată expres: „compensaţiile menţionate anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate ajutoare de stat în sensul art. 107 alin. (1) din T.F.V.E., acestea reprezentând exclusiv drepturi financiare cuvenite proprietarilor de fond forestier drept compensaţii în schimbul contravalorii produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie şi restricţiilor de exploatare corespunzătoare stabilite în cadrul parcurilor naţionale”.
6) Adresa nr. 4614 din 29 septembrie 2011 a Ministerului Mediului către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din care rezultă că sunt asiguraţi banii necesari pentru aceste despăgubiri, în cuprinsul căreia se arată: „solicităm introducerea Măsurii de plăţi Natura 2000 pentru terenurile forestiere în cadrul Axei II din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, finanţarea fiind asigurată prin diminuarea sumei alocate Măsurii 221 prima împădurire a terenurilor agricole cu 100 milioane euro.”
3.2. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost susţinut prin depunerea Deciziei nr. 4838 din 20 octombrie 2011, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, privind societatea Obştea Bumbeşti Jiu în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Guvernul României.
4. Întâmpinarea formulată de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Intimatul Ministerul Mediului şi Pădurilor a formulat întâmpinare faţă de motivele de revizuire invocate, solicitând respingerea cererii revizuentei fie ca tardiv formulată, fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, intimata a arătat, cu prioritate, că cererea de faţă este tardivă întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 324 alin. (1) şi nici cele ale art. 324 alin. (4) C. proc. civ.
Inadmisibilitatea cererii de revizuire a fost susţinută, prin raportare la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe considerentul că revizuenta nu a invocat că respectivele înscrisuri ar fi fost reţinute de către minister şi nici că ele nu au putut fi prezentate în faţa instanţei de recurs dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Intimata a mai arătat că cele mai multe dintre înscrisurile depuse, respectiv cele datate 1 august 2011, 28 iunie 2011 şi respectiv 29 septembrie 2011 sunt ulterioare datei hotărârii atacate cu cererea de revizuire, pronunţată la 31 mai 2011, în vreme ce adresele emise la date anterioare nu atestă că, premergător datei de 1 ianuarie 2010, schemele de ajutor de stat nu ar fi trebuit notificate, ci dimpotrivă, se confirmă notificarea lor Comisiei Europene.
În fine, s-a mai arătat că este inadmisibilă revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin raportare la Decizia nr. 4838 din 20 octombrie 2011 întrucât nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două acţiuni, respectiv cauze.
5. Soluţia şi considerentele instanţei asupra cererii de revizuire.
5.1. Înalta Curte, învestită cu soluţionarea cererii de revizuire de faţă, examinând cu prioritate excepţia de tardivitate invocată de intimată, reţine, în raport de prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că cererea de revizuire expediată prin poştă la data de 18 noiembrie 2011 (plicul de la fila 24 dosar revizuire) a fost formulată, în termen, în raport de data de 20 octombrie 2011 indicată de revizuentă ca fiind data la care a descoperit înscrisurile doveditoare, luând act şi de Decizia nr. 4838 din aceeaşi dată, pronunţată în dosarul nr. 58/25/2011.
Drept urmare se va respinge ca neîntemeiată excepţia de tardivitate invocată.
5.2. Înalta Curte, va respinge ca neîntemeiată şi excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocată de intimată, reţinând că în raport de prevederile art. 322 C. proc. civ., condiţiile generale de admisibilitate, vizând existenţa unei hotărâri date de o instanţă de recurs şi care evocă fondul, sunt întrunite faţă de hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire de faţă.
Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac, având ca obiect numai hotărârile definitive şi irevocabile.
Totodată, raportat la dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este deschisă, în principal, împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
5.3. Examinând cererea de revizuire în raport de cazurile de revizuire invocate, în temeiul art. 326 cu referire la art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, o va respinge însă ca neîntemeiată, pentru neîntrunirea cerinţelor cumulative impuse de fiecare dintre textele arătate, în considerarea celor în continuare arătate.
5.3.1. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se întemeiază pe împrejurările despre care se susţine că au alterat procesul de stabilire a adevărului.
Prima ipoteză a motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., incident şi în cauză, vizează descoperirea unor înscrisuri doveditoare după pronunţarea hotărârii.
Exercitarea revizuirii pentru acest motiv implică îndeplinirea unor condiţii cumulative ce rezultă chiar din redactarea textului anterior menţionat.
O primă condiţie vizează necesitatea ca înscrisul „să fi existat” la data judecăţii, ceea ce înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi drept temei al revizuirii.
Această cerinţă este desprinsă din expresia folosită în art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „înscrisurile sunt descoperite” după darea hotărârii. Pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunţării hotărârii a putut fi reţinut de adversar,cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta.
Tot din cuprinsul textului de lege arătat ca şi din jurisprudenţa dezvoltată în această materie rezultă că partea ce invocă o serie de înscrisuri cu privire la care arată că ar fi intrat în posesia sa ulterior pronunţării hotărârii, se impune a se demonstra că înscrisul sau înscrisurile respective nu au putut fi înfăţişate, fie pentru că au fost reţinute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Or, după cum constată Înalta Curte, nici nu s-a invocat de către revizuentă şi nici nu s-a demonstrat că respectivele înscrisuri ar fi fost reţinute de către partea potrivnică, respectiv de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi nici că ele nu au putut fi prezentate în faţa instanţei de recurs dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, astfel cum cer expres dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Mai mult, cu referire directă la adresele la care revizuenta face referire în sensul calificării lor ca fiind „înscrisuri noi”, Înalta Curte, constată că trei dintre acestea, respectiv adresa Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 219969 din 1 august 2011, adresa Consiliul Concurenţei nr. 9394 din 28 iunie 2011 şi adresa Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 4614 din 29 septembrie 2011 sunt emise la date ulterioare hotărârii atacate cu cererea de revizuire, pronunţată la data de 31 mai 2011.
În fine, în ceea ce priveşte celelalte înscrisuri invocate de revizuentă, ce îndeplinesc numai cerinţa de a fi fost emise anterior datei la care a fost pronunţată Decizia nr. 3129/2011, Înalta Curte, observă că acestea nu întrunesc însă şi cerinţa cumulativă de a avea un caracter determinant, ceea ce înseamnă că dacă înscrisurile ar fi fost cunoscute de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii.
Astfel, din conţinutul adresei Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 1884 din 11 august 2010, Înalta Curte, reţine că nu rezultă faptul că anterior datei de 1 ianuarie 2010 schemele de ajutor de stat nu ar fi trebuit notificate, ci, dimpotrivă se confirmă notificarea lor Comisiei Europene.
Aceleaşi considerente şi aprecieri sunt valabile şi în ceea priveşte adresa Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. nr. 7977 din 13 octombrie 2010, Înalta Curte, observând că nici în conţinutul acesteia nu există o menţiune contrară, dimpotrivă, fiind confirmate cele expuse în conţinutul adresei anterior analizate.
Concluzionând aşadar pe acest aspect, Înalta Curte, reţinând neîndeplinirea cerinţelor art. 322 pct. 5, pentru considerentele arătate, urmează să respingă cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv.
5.3.2. Nici motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de asemenea invocat de revizuentă nu poate fi primit şi ca atare nu este de natură să conducă la admiterea prezentei cereri.
În susţinerea cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7, revizuenta a invocat Decizia nr. 4838 din 20 octombrie 2011, însă Înalta Curte, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pe care le impune acest text, respectiv nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Cele două dosare propuse spre a fi comparate s-au soluţionat între părţi diferite, şi anume Obştea Bumbeşti şi respectiv Obştea Porceni şi au avut ca obiect obligarea intimatului la plata unor sume diferite, pretins a fi rezultate din raporturi diferite.
În fine, Înalta Curte, reţine şi împrejurarea de fapt, relevantă din perspectiva datelor la care au fost pronunţate cele două decizii evocate, că decizia privitoare la revizuentă fiind anterioară deciziei nr. 4838 din 20 octombrie 2011, ulterioară, nu avea cum să fie încălcată, aceasta din urmă, după cum s-a susţinut.
Constatând aşadar netemeinicia şi a acestei solicitări, Înalta Curte, pentru argumentele expuse va respinge cererea de revizuire a Deciziei nr. 3129 din 31 mai 2011, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire invocate de intimatul Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Respinge cererea de revizuire formulată de Obştea de Pădure Porceni – Pleşa împotriva Deciziei nr. 3129 din 31 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1282/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1402/2012. Contencios → |
|---|
