ICCJ. Decizia nr. 1339/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1339/2012
Dosar nr. 575/35/2011
Şedinţa publică de la 13 martie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 17 noiembrie 2011 şi precizată la data de 12 decembrie 2011, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea reprezentantă prin instituţia Primarului a solicitat suspendarea executării Încheierii nr. VI/376 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a măsurilor dispuse la punctul II.3 din Decizia nr. 36/2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Bihor, pentru abaterile de la legalitate şi regularitate consemnate în procesul - verbal de constatare nr. 173134 din 18 iulie 2011, încheiat în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2010.
În motivare, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în speţă, existenţa unui caz bine justificat, ce rezultă din împrejurarea că, în lipsa controlului judecătoresc, pârâta a nesocotit unele drepturi şi obligaţii dobândite în baza unui contract colectiv de muncă şi paguba iminentă care s-ar produce direct, prin veniturilor salariale pentru fiecare angajat, într-o perioadă a anului caracterizată printr-o creştere majoră a cheltuielilor de întreţinere.
Prin Sentinţa nr. 250 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Încheierii nr. VI/376 din 26 octombrie 2011 şi a punctului II.3 din Decizia nr. 36/2011, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, instanţa a apreciat că aspectele invocate de reclamantă fac dovada unor împrejurări de fapt şi de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalităţii actului administrativ în litigiu.
Sub aspectul îndeplinirii celei de a doua condiţii, a pagubei iminente, instanţa a apreciat că până la pronunţarea instanţei judecătoreşti asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ în litigiu şi asupra existenţei unui prejudiciu cert de recuperat, executarea actului administrativ ar crea un prejudiciu evident.
Curtea de Conturi a României a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, explicând în detaliu motivele pentru care, în opinia sa, cererea intimatei - reclamante nu întruneşte nici condiţia cazului bine justificat, nici pe cea a prevenirii unei pagube iminente.
În esenţă, recurenta - pârâtă a arătat că instanţa chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. În cauza de faţă, instanţa trebuie să ia în considerare faptul că Decizia nr. 36/2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Bihor a stabilit măsuri pentru recuperarea prejudiciului creat prin acordarea unor drepturi salariale nelegale.
Măsura suspendării executării se justifică numai în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat, şi în cazul în care există argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ, or, în cauza de faţă, nu este vorba de nicio pagubă, entitatea reclamantă trebuind să stabilească măsuri pentru evaluarea prejudiciului şi recuperarea lui.
Dimpotrivă, s-ar produce pagube bugetului în situaţia în care s-ar suspenda actul administrativ atacat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea reprezentantă prin instituţia Primarului, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în raport cu prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării punctului II.3 din Decizia nr. 36/2011 îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru aplicarea măsurii provizorii a suspendării actului administrativ.
În baza dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 13 martie 2012, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., iar susţinerile părţilor cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu excepţia de ordine publică invocată din oficiu la acest termen în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată, au în vedere locul autorităţii publice care emite sau, după caz, încheie un act administrativ în sistemul organelor administraţiei publice.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la punctului II.3 din Decizia nr. 36/2011 emisă de Camera de Conturi a judeţului Bihor pentru abaterile de la legalitate şi regularitate consemnate Procesul - verbal de constatare nr. 173134 din 18 iulie 2011, încheiat în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2010 la entitatea auditată.
Cererea reclamantei are de asemenea ca obiect suspendarea executării Încheierii nr. VI/376 din 26 octombrie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ - teritoriale, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva Deciziei nr. 36/2011.
Aceste acte administrative au fost emise în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizare şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 832 din 13 decembrie 2010.
Potrivit pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ, după care, la pct. 228, se prevede competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Dat fiind că, potrivit art. 140 din Constituţia României, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate, „în condiţiile legii organice”, iar art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 prevede, de asemenea, competenţa instanţelor specializate, în stabilirea competenţei soluţionării cauzei, urmează a fi avute în vedere normele cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, norme de drept comun în materia contenciosului administrativ şi fiscal, de la care se poate deroga numai prin lege organică şi în raport cu care, pct. 228 se află în contrarietate.
Pornind de la această premisă, pentru aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente, prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesară identificarea actului administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, act juridic supus executării şi care poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ.
Or, din interpretarea normelor cuprinse în Regulament (pct. 210 - „contestaţia suspendă executarea deciziei până la soluţionarea ei de către comisia de soluţionare a contestaţiilor”), rezultă că actul cu caracter executoriu care conţine măsurile de restabilire a legalităţii şi regularităţii este decizia camerei de conturi judeţene, în timp ce încheierea este actul prin care este soluţionată contestaţia administrativă prealabilă sesizării instanţei.
În consecinţă, reţinând că actul administrativ supus contestării este emis de o structură deconcentrată a Curţii de Conturi la nivel judeţean, iar conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată şi art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., în competenţa tribunalelor, în primă instanţă, sunt date procesele şi cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităţilor sau instituţiilor locale sau judeţene, Curtea de Apel Oradea a pronunţat o hotărâre nelegală pentru că a încălcat normele de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De altfel, în şedinţa plenului secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 20 februarie 2012, s-a hotărât că actul supus controlului judiciar este decizia de măsuri emisă de Camera Judeţeană de Conturi, pentru că acesta este actul administrativ care dă naştere, modifică şi stinge raporturi juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor hotărâri divergente, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar deciziile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (61) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare a soluţionării recursului prin admiterea unei excepţii de procedură de ordine publică, nu se mai impune examinarea criticilor formulate în recurs pe fondul pricinii, care vor fi avute în vedere, sub forma unor apărări, cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României - Departamentul de Coordonare a Verificării Bugetelor Unităţilor Administrativ Teritoriale împotriva Sentinţei nr. 250 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 140/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
