ICCJ. Decizia nr. 1390/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1390/2012
Dosar nr. 5650/62/2011
Şedinţa de la 15 martie 2012
Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Voila a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea încheierii nr. VI/128 din 29 martie 2011 a Curţii de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale şi a Deciziei nr. 52 din 7 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Braşov.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod greşit s-a constatat nelegalitatea acordării sporului de dispozitiv, primă de vacanţă, sporul de stres şi sporul de mobilitate acordate primarului şi viceprimarului, precum şi a sporurilor salariale acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual, deoarece sunt incidente dispoziţiilor Legii nr. 130/1996, Codului Muncii, Ordinului MAI 496/2003 şi O.G. nr. 10/2008 precum şi cele ale Legii nr. 329/2009.
Prin întâmpinare, Curtea de Conturi a României a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, pe considerentul că sunt incidente prevederile pct. 228 ale Hotărârii nr. 130/2010.
Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 4046/CA din 11 octombrie 2011 a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor pct. 228 ale Hotărârii nr. 130/2010 „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ”.
La rândul său, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 242/F din 7 decembrie 2011 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că fiind vorba despre acte emise în baza unui regulament, contestarea lor în cadrul procedurii prealabile şi sesizarea instanţei se vor face în baza aceluiaşi regulament.
Pe de altă parte, conform art. 108 din Hotărârea nr. 1/2009 în cazul încheierii emise la nivelul camerelor de conturi sesizarea instanţei se dispune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalelor.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, în conformitate cu art. 21 C. proc. civ., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Înalta Curte, examinând conflictul negativ de competenţă, constată că soluţionarea prezentei cauze aparţine Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. VI/128 din 29 martie 2011 emisă, de autoritatea pârâtă şi a Deciziei nr. 52 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Braşov.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia"".
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/ 2011 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora", se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Voila prin reprezentant legal S.O.G. şi pârâta Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Braşov prin reprezentant legal, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1391/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
