ICCJ. Decizia nr. 140/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 140/2012
Dosar nr. 340/59/2011
Şedinţa de la 13 ianuarie 2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2011 pe rolul Curţii de Apel Timişoara şi precizată în faţa Tribunalului Timiş la data de 28 octombrie 2011, reclamanta Primăria Comunei Balinţ, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Timiş, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiş şi anularea Încheierii nr. VI/83 din 9 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi în soluţionarea plângerii împotriva deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2010, s-a dispus, la punctul 8, stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii acordate angajaţilor autorităţii executive, acesta fiind estimat la valoarea de 70.900 RON, precum şi luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului.
Prin Sentinţa civilă nr. 280 din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa materială pentru soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta Primăria Comunei Balinţ prin Primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că măsurile contestate prin acţiune au fost stabilite prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de pârâta Camera de Conturi a Judeţului Timiş, ce reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice în planul constatărilor efectuate cu privire la auditul financiar asupra exerciţiului financiar al comunei Balinţ, pentru anul 2009, astfel că, în temeiul art. 2 punctul 1 litera d) C. proc. civ., revine Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ, competenţa materială pentru judecarea cauzei, avându-se în vedere că pârâta Camera de Conturi a Judeţului Timiş este o autoritate administrativă de nivel judeţean.
Totodată, Curtea a reţinut că, sub aspectul competenţei, este irelevantă pronunţarea Încheierii nr. VI.83 din 9 martie 2011 de către pârâta Curtea de Conturi a României, deoarece nu există nicio dispoziţie legală specială care să prevadă că acţiunea în contencios administrativ poate fi promovată împotriva acesteia la o curte de apel.
Prin Sentinţa civilă nr. 1279/PI/CA din 28 octombrie 2011, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, în cauză, sunt incidente normele de competenţă prevăzute de pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care sunt în concordanţă cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, deoarece încheierea contestată este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiş şi anularea Încheierii nr. VI/83 din 9 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României în soluţionarea plângerii împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 92 şi art. 98 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 78 din 10 februarie 2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „nu suspendă obligaţia executării deciziei”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră judeţeană de conturi şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curţii de apel, ci tribunalului, prin secţia specializată, îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei.
Aceasta este, de altfel, şi interpretarea cuprinsă în pct. 106 - 108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curţii de Conturi, în sensul că împotriva încheierilor emise în soluţionarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct. 92 şi următoarele poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenţa revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, pentru încheierile structurilor centrale ale Curţii de Conturi şi secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise la nivelul camerelor de conturi judeţene.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş - secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Balinţ şi pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş - secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1339/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1418/2012. Contencios → |
|---|
