ICCJ. Decizia nr. 1355/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1355/2012
Dosar nr. 2161/116/2010
Şedinţa publică de la 13 martie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Călăraşi, reclamanţii F.D., F.A. şi D.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia la plata diferenţei dintre suma acordată cu titlu de despăgubiri în baza Sentinţei civile nr. 1436/2004 a Tribunalului Călăraşi, actualizată în conformitate cu indicele de inflaţie, pentru perioada 23 iunie 2006-22 decembrie 2009 şi suma menţionată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1436/2004 (58.861,10 lei).
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin acţiunea formulată au solicitat modificarea cuantumului măsurilor reparatorii pentru un teren din Municipiul Călăraşi, deoarece nu le-au fost acordate despăgubiri pentru exproprierea acestuia în temeiul Decretului nr. 77/1985.
La data de 22 februarie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1571/2008 prin care s-au acordat titlurile de despăgubire în cuantumul menţionat. Deşi au urmat toate procedurile plata efectivă a avut loc la data de 22 decembrie 2009, în această perioadă de 3 ani (23 iunie 2006-22 decembrie 2009) suma devalorizându-se în mod constant.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi pe cea a inadmisibilităţii acţiunii, arătând că cererea reclamanţilor privind actualizarea sumei stabilită prin decizia Comisiei Centrale, nu are corespondent în prevederile legale incidente (H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 şi H.G. nr. 1095/2005).
Prin Sentinţa civilă nr. 2083 din 14 iulie 2010, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia: necompetenţei materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că, în raport de obiectul dedus judecăţii şi prevederile cuprinse în procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 1789 din 7 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii, constatând că inadmisibilitatea invocată de autoritatea pârâtă nu reprezintă o veritabilă excepţie, din argumentarea acesteia rezultând că, în realitate, autoritatea invocă lipsa temeiului legal al cererii formulate de reclamanţi.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că cererea reclamanţilor este lipsită de temei legal, reţinând că Titlul VII capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 nu conţine nicio prevedere legală pe care să se întemeieze cererea formulată de reclamanţi.
Mai mult, reţinând că autoritatea publică pârâtă a emis Decizia nr. 1571 din 20 februarie 2008, în baza Sentinţei civile nr. 1436/2004, instanţa a reţinut că o modificare a cuantumului despăgubirilor ar însemna, totodată şi o încălcare a autorităţii de lucru judecat, de care trebuia să se bucure hotărârea care a stat la baza emiterii titlului de despăgubire.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, au formulat recurs reclamanţii F.D., F.A. şi D.F., în esenţă pentru următoarele motive:
- Instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea, considerând că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1436/2004 şi nu există prevedere legală în acest sens.
Arată recurenţii că au dreptul să fie despăgubiţi la justa valoare a imobilului prin plata despăgubirilor actualizate cu indicele de inflaţie, având în vedere că nu sunt în culpă pentru tergiversarea plăţii.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâta - intimată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:
Reclamanţii - recurenţi în calitate de persoane îndreptăţite la despăgubire, au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 1436 din 14 decembrie 2004 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6189 din 23 iunie 2006 s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în cuantum de 588.611.000 lei.
Prin Decizia CCSD nr. 1571 din 20 februarie 2008, a fost emis titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor în baza Sentinţei civile nr. 1436/2004, iar ulterior s-a făcut plata la data de 22 decembrie 2009.
La data de 1 septembrie 2010, reclamanţii au introdus acţiune pentru actualizarea acestor despăgubiri, însă aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în cadrul procedurilor privind acordarea despăgubirilor nu există nici o prevedere legală care să permită acest lucru.
În baza art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - reclamanţii puteau solicita emiterea deciziei titlu de despăgubire - în cuantumul stabilit prin sentinţa judecătorească şi actualizat cu indicele de inflaţie, dacă considerau că se impune acest lucru.
Aceasta era singura modalitate de actualizare, dincolo de momentul plăţii şi mai ales după aproape 1 an de la data plăţii, a solicita actualizarea la „valoarea justă” a imobilului este lipsit de temei legal.
Constatând că sentinţa de fond este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.D., F.A. şi D.F. împotriva Sentinţei nr. 1789 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1347/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1383/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
