ICCJ. Decizia nr. 1303/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1303/2012
Dosar nr. 6801/2/2010
Şedinţa publică de la 9 martie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta J.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la desemnarea unui evaluator şi predarea dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul teren situat în Galaţi, strada D. nr. 9, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; la plata penalităţilor de 1000 RON/zi de întârziere în situaţia neexecutării hotărârii; la plata amenzii de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului autorităţii centrale, în situaţia neexecutării hotărârii; la plata daunelor morale în sumă de 200.000 RON, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dosarul constituit în baza Dispoziţiei nr. 2701/SR din 25 aprilie 2006, emisă de Primarul Municipiului Galaţi, a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 16842/CC, fiind parcursă etapa transmiterii şi înregistrării acestuia, trecând însă, mai bine de 4 ani de când dosarul se află la pârâtă (9 ani de la depunerea notificării), aspecte ce contravin principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România este parte.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în cauză, însă a solicitat Primăriei Municipiului Galaţi, prin Adresele nr. 16482/CC din 18 mai 2010, respectiv 20 octombrie 2010, să analizeze inadvertenţele semnalate şi să precizeze suprafaţa terenului ce face obiectul Dispoziţiei nr. 2701/SR/2006, arătând că cererea reclamantei urmează să fie soluţionată în ordinea înregistrării acesteia.
Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Galaţi prin primar, prin care a susţinut că cererea reclamantei este condiţionată de clarificarea problemelor legate de identificarea imobilului-teren pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către primărie, prin Dispoziţia nr. 2710/SR din 25 aprilie 2006, în sensul că nu există documente pentru a se stabili identitatea dintre imobilul situat în Galaţi, str. D. nr. 9 şi cel situat în str. R. nr. 7 bis.
Primăria Municipiului Galaţi a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, prin care a solicitat respingerea acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală, având în vedere că entitatea obligată la soluţionarea notificării este autoritatea publică locală - Primarul. Pe fondul cauzei, chemata în garanţie a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2104 din 18 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de chemata în garanţie, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta: să desemneze evaluator şi să predea dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul-teren situat în Galaţi, str. D. nr. 9; să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi la plata unor penalităţi de întârziere de 200 RON pe zi întârziere, în situaţia neexecutării hotărârii.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins capetele de cerere privind amenda şi daunele morale, precum şi cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiate, obligând pârâta la plata sumei de 3876 lei plus 124 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de chemata în garanţie, prima instanţă a reţinut că, în speţă, primarul a emis Dispoziţia nr. 2701/2006 în baza Legii nr. 10/2001, dar ca urmare a constatării unor inadvertenţe, pârâta i-a solicitat să verifice şi să stabilească suprafaţa terenurilor, ce fac obiectul acestei dispoziţii. Calitatea procesuală a primăriei este dată de faptul că, la emiterea dispoziţiei, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială, iar relaţiile solicitate de către pârâtă se refereau la conţinutul acestei dispoziţii.
Prin urmare, reprezentarea în instanţă a primăriei este realizată de primar, entitate căreia îi este atribuită calitatea de reprezentare şi care are personalitate juridică.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în municipiul Galaţi, str. D. nr. 9, judeţul Galaţi, iar prin Dispoziţia nr. 2701/SR din 25 aprilie 2006 Primăria municipiului Galaţi a propus acordarea respectivelor măsuri în favoarea reclamantei, cu menţiunea că doamna K.D.M. a decedat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 16842/CC.
Prima instanţă a constatat că în mod nejustificat Comisia a reţinut existenţa unor inadvertenţe semnalate în ceea ce priveşte suprafaţa terenului, întrucât reclamanta a făcut dovada proprietăţii prin actul dotal al mamei sale autentificat sub nr. 20523 din 4 iunie 1937, precum şi dovada deposedării cu Sentinţa civilă nr. 3022/1958 pronunţată în temeiul Decretului nr. 111/1951 de către Tribunalul Galaţi, prin care terenul revendicat în suprafaţă de 200 mp a fost preluat de regimul comunist. Corespondenţa de arteră şi număr poştal a fost stabilită înainte de emiterea dispoziţiei în litigiu, astfel că nu se impunea completarea dosarului sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate.
Prima instanţă a reţinut astfel că autoritatea pârâtă nu a întreprins demersurile necesare pentru efectuarea cu celeritate a procedurii de evaluare a imobilului în cauză, fiind evidentă culpa acesteia în refuzul de îndeplinire a obligaţiilor legale, astfel încât să fie întocmit raportul de evaluare şi să emită ulterior un titlu de despăgubire.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantei.
În privinţa capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere şi a unei amenzi de către conducătorul acesteia în măsura în care prezenta hotărâre nu se execută întocmai, prima instanţă a reţinut că aceste măsuri se pot dispune în faza executării unei hotărâri irevocabile, pe calea urgentă şi sumară prevăzută de art. 25 din Legea nr. 554/2004, iar nu în cadrul acţiunii de fond.
Asupra capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor daune morale, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că reclamanta nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., existenţa unei suferinţe psihice rezultate din refuzul autorităţii pârâte de a întocmi dosarul de evaluare şi de emitere a titlului de despăgubire, iar pe de altă parte, acţiunea fiind admisă în parte, există posibilitatea de a solicita daune pentru întârziere în faza de executare a hotărârii irevocabile, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtă, s-a avut în vedere că Primăria nu are obligaţii stabilite în procedura specială impusă de Legea nr. 247/2005.
Prima instanţă a făcut şi aplicarea prevederilor art. 274-276 C. proc. civ., în privinţa cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs. Din modul cum şi-a prezentat punctul de vedere asupra istoricului cauzei, rezultă că hotărârea atacată este combătută sub următoarele aspecte:
Potrivit recurentei, nu există elemente care să susţină concluzia că ar fi depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosarului de despăgubire al reclamantei, în condiţiile în care acesta nu era complet. Abia în urma demersurilor sale, mai arată recurenta, au fost depuse la dosar înscrisurile necesare.
La acest punct, recurenta afirmă că termenul arătat nu este suficient pentru epuizarea procedurii, mai ales că depinde şi de modul în care evaluatorii îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale, precum şi de poziţia persoanei îndreptăţite.
Recurenta consideră că obligaţia de a plăti penalităţi de 200 RON/zi de întârziere este prea oneroasă în condiţiile în care întârzierea a fost determinată de modul în care entitatea notificată a soluţionat cererea persoanei îndreptăţite, existând neclarităţi în privinţa întinderii dreptului de proprietate, cât şi asupra adresei poştale a imobilului pentru care se pretind despăgubiri.
Referitor la cheltuielile de judecată, recurenta susţine că sunt nepotrivit de mari în raport cu munca avocatului, precum şi că nu există un buget pentru plata acestora.
Intimaţii J.F.I. şi Municipiul Galaţi prin Primar nu au formulat întâmpinări ci concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Ambii intimaţi au insistat asupra practicii administrative nelegale a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a-şi aroga competenţe în privinţa legalităţii Dispoziţiei entităţii notificate nr. 2701/2006, cu încălcarea prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la inadvertenţele semnalate de recurentă, intimata J.F.I. a arătat că a depus toate înscrisurile solicitate: actul de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 1930, actul dotal, certificatul de moştenitor, precum şi dovezi privitoare la revizuirea numerotării clădirilor şi apartamentelor în judeţul Galaţi. Ca urmare, consideră că nu există nici un impediment pentru emiterea titlului de despăgubire.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
Petitul principal al acţiunii judiciare promovate de intimata-reclamantă J.F.I. vizează obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren situat în Galaţi, str. D. nr. 9, conform Dispoziţiei nr. 2701/SR din 25 aprilie 2006, emisă de primarul Municipiului Galaţi, corelativ constatării că aceasta refuză parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementate în art. 16 alin. (5) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pe baza argumentelor expuse la pct. 1.2 din această decizie, prima instanţă a reţinut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a Dosarului nr. 16842/CC, în contextul în care toate inadvertenţele semnalate erau nejustificate.
Această concluzie este corectă, ea fiind însuşită şi de instanţa de recurs, soluţia urmând a fi modificată numai în privinţa petitelor accesorii.
Examinând punctual criticile recurentei, Înalta Curte reţine următoarele:
Necontestat, intimata-reclamantă este titulara unui drept la despăgubiri, recunoscut prin Dispoziţia nr. 2701/SR din 25 aprilie 2006 a primarului municipiului Galaţi, prin care au fost soluţionate Notificările nr. 294 din 11 iulie 2001 şi nr. 122 din 30 iulie 2001.
Dosarul aferent a fost înregistrat la recurenta-pârâtă sub nr. 16482/CC, la data de 16 iunie 2006 (conform ştampilei aplicate la registratura CCSD, fila 59, dosar fond) şi a rămas în nelucrare aproape trei ani, până la data de 18 mai 2009, când, la insistenţele intimatei-reclamante, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a răspuns printr-o adresă (având acelaşi număr cu dosarul de despăgubire) invocând o serie de lipsuri şi neclarităţi.
La data de 19 noiembrie 2009, cu actul înregistrat la recurentă sub nr. 841031, intimata a făcut precizările solicitate, în sensul că:
- suprafaţa de teren pentru care se solicită despăgubiri este de 200 mp, în str. D. (fostă R.) nr. 9, municipiul Galaţi;
- acest teren a fost preluat cu titlu gratuit de statul comunist de la masa sa, M. (căsătorită K.) D.M., cealaltă notificatoare, decedată la data de 22 martie 2001, în baza Sentinţei civile nr. 2999/1958 şi a Deciziei Secţiunii Financiare nr. 208 Bis din 25 mai 1960, conform Decretului nr. 111/1951;
- intimata este unica moştenitoare a defunctei M. D.M., potrivit certificatului de calitate nr. 80 din 24 octombrie 2002, eliberat de BNP T.C.
Toate aceste afirmaţii au fost probate de intimată cu înscrisuri (filele 60-93 dosar fond).
În acest context este îndreptăţită concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul depăşirii termenului rezonabil de soluţionare a dosarului de despăgubire la data pronunţării sentinţei: 18 martie 2011.
În etapa recursului, poziţia adoptată de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conturează şi mai pregnant existenţa unui exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Trecând peste faptul că recurenta are numai atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, neavând competenţa examinării legalităţii dispoziţiei emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, Înalta Curte remarcă împrejurarea că nici până la data soluţionării acestui recurs: 9 martie 2012, nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire deşi chiar recurenta a afirmat în motivele recursului că dosarul de faţă este complet.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, începută în anul 2001 şi nefinalizată încă în martie 2012, constituie o încălcare clară a principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, principiu care guvernează şi etapa administrativă, anterioară celei judiciare.
Instanţa de fond a stabilit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor obligaţia emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Susţinerea recurentei în sensul că intervalul de timp indicat nu ar fi suficient pentru îndeplinirea obligaţiei nu poate fi primită.
Înalta Curte observă că sentinţa atacată s-a pronunţat la data de 18 martie 2011, adică acum aproape un an, iar soluţia instanţei de recurs era previzibilă cu uşurinţă pentru recurentă, dată fiind jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, aşa încât executarea obligaţiei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la pronunţarea acestei decizii este perfect posibilă.
Contrar afirmaţiilor recurentei, posibilitatea acordării unor penalităţi de întârziere prin dispozitivul hotărârii este prevăzută expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Însă, în contextul particular al cauzei de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu se impune stabilirea în sarcina recurentei a unui mijloc de constrângere suplimentar mai ales că intimata-reclamantă are la dispoziţie prevederile energice ale art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ, în caz de neexecutare la termen.
În fine, referitor la cheltuielile de judecată stabilite de prima instanţă, ca efect al modificării parţiale a soluţiei dar şi a aplicării dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., acestea vor fi diminuate la suma de 3000 RON.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va admite recursul, modificându-se parţial sentinţa în sensul arătat.
Ca efect al admiterii recursului, în temeiul art. 274 C. proc. civ., nu vor mai fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de intimată pentru această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 2104 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanta J.F.I., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1283/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1334/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
