ICCJ. Decizia nr. 1383/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1383/2012
Dosar nr. 97/45/2011
Şedinţa publică de la 15 martie 2012
Reclamantul C.C. a chemat în judecată, în calitate de pârât pe Preşedintele României, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Decretului nr. 1224/2010 de promulgare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma adoptată de Camera Deputaţilor după restituirea legii în Parlamentul României ca urmare a cererii de reexaminare a Preşedintelui, obligarea acestuia la promulgarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma propusă de Guvernul României, formă care nu are niciun viciu de constituţionalitate, conform Deciziei Curţii Constituţionale din 6 octombrie 2010, daune morale de 1 leu şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a adresat cu o serie de scrisori către pârât, exprimându-şi dezacordul în legătură cu promulgarea acestei legi, dar nu a primit niciun răspuns, astfel că orice facilitate acordată prin sistemul de pensii beneficiarilor acestuia se răsfrânge negativ asupra salariaţilor, inclusiv asupra sa.
Prin precizarea de acţiune din data de 4 martie 2011, reclamantul a arătat că mai solicită şi constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii şi anularea oricărui act administrativ rezultat ca urmare a acestor operaţiuni administrative nelegale.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul, prin Administraţia Prezidenţială, a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată, excepţie recalificată din oficiu de către instanţă ca fiind una de inadmisibilitate.
Curtea de Apel Iaşi prin Sentinţa civilă nr. 165 din 5 mai 2011 a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu pot cenzura prerogativa de promulgare a legii de către şeful statului, întrucât aceasta ar reprezenta o încălcare nepermisă a principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituţie şi ar conduce la crearea unui conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă reprezentată de Preşedintele României.
De asemenea, s-a statuat că decretul de promulgare a unei legi intră în sfera finelor de neprimire reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, se aduc critici sentinţei recurate sub aspectul greşitei soluţii asupra excepţiei de inadmisibilitate.
Se arată, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, care definesc actele care privesc raporturile cu Parlamentul.
Se susţine că retrimiterea legii pentru reexaminare în Parlament, emiterea decretului de promulgare a legii, refuzul emiterii unui decret de promulgare a legii, sunt operaţiuni (acte) administrative, care nu vizează raporturile de natură politică dintre Preşedinte şi Parlament, ce pot fi supuse controlului instanţei de contencios administrativ în ceea ce priveşte legalitatea, respectiv vătămarea unui drept/ interes legitim al unei persoane, în condiţiile Legii nr. 554/204.
Se menţionează că Decretul nr. 1224/2010 de promulgare a legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma adoptată de Camera Deputaţilor după restituirea legii în Parlamentul României ca urmare a cererii Preşedintelui de reexaminare, care îi creează o situaţie defavorabilă, este un act ilegal care trebuie să facă obiectul controlului unei instanţe, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16, art. 126 alin. (6), art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 6 pct. 1, art. 13, 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că acţiunea sa este admisibilă şi întemeiată.
Recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise prin care a reiterat criticile menţionate în cererea de recurs referitoare la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat.
Criticile vizează, în esenţă, greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
După cum se constatată, obiectul principal al acţiunii reclamantului este anularea Decretului Preşedintelui României nr. 1224/2010 de promulgare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma adoptată de Camera Deputaţilor după restituirea legii în Parlament ca urmare a cererii de reexaminare a Preşedintelui.
Se impune a se stabili dacă în raport de calificarea juridică a decretului de promulgare a legii menţionate, excepţia pusă în discuţia părţilor a fost corect soluţionată.
Conform art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale, emite decrete.
Printre atribuţiile Preşedintelui României se numără şi aceea de promulgare a legii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 77 din Constituţie, incluse în Capitolul I - Parlamentul, Secţiunea 3 - Legiferarea.
Necontestat este faptul că decretele Preşedintelui României sunt acte administrative care, ca regulă generală, pot fi supuse controlului de legalitate al instanţelor de contencios administrativ, atâta timp cât nu sunt exceptate acestui control prin lege.
Decretul nr. 1224 din 15 octombrie 2010 a fost emis în temeiul art. 77 alin. (3) şi art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Pentru soluţionarea cauzei se impune a se stabili dacă decretul de promulgare a legii intră în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul, care constituie obiectul excepţiei prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Delimitarea conţinutului şi sferei excepţiei menţionate trebuie realizată prin analizarea ansamblului edificiului constituţional, fiind avute în vedere nu doar raporturile tradiţionale, directe dintre clasicele puteri în stat, ci şi raporturile conexe sau subînţelese din logica internă a funcţionării democraţiei constituţionale.
Astfel, art. 126 alin. (6) din Constituţie, preluat de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, trebuie coroborat cu principiul consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie conform căruia „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale”.
Prin urmare, separaţia şi echilibrul puterilor în stat este subsumată „democraţiei constituţionale”, iar sintagma „acte care privesc raporturile cu Parlamentul” trebuie să primească o interpretare extensivă, fiind vorba de actele care intervin într-o relaţie directă dintre subiectul emitent şi Parlament, expres prevăzute de Constituţie (de exemplu situaţiile prevăzute de art. 88, 89, 91 alin. (3), etc.), cât şi actele care intervin în ipoteza unor raporturi indirecte, când se nasc „acte complexe” la care participă autorităţi din sfera executivului care se regăsesc într-o relaţie directă cu forul legiuitor, Parlamentul.
În consecinţă, noţiunea „actele administrative care privesc raporturile cu Parlamentul” vizează actele emise exclusiv de o autoritate executivă în realizarea atribuţiilor sale prevăzute de Constituţie, în raporturile cu Parlamentul, în vederea realizării activităţii de legiferare.
Promulgarea legii este o etapă a activităţii/ procesului de legiferare, materializată/ transpusă în actul/ decretul Preşedintelui României prin care se constată că procesul legislativ este finalizat.
Astfel, decretul de promulgare a unei legi este emis ca urmare a relaţiilor/raporturilor cu Parlamentul, conform atribuţiilor prevăzute de art. 77 şi art. 100 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, acesta intră în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul.
Cum dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile cu Parlamentul”, rezultă că decretele de promulgare a legii fac parte din categoria excepţiilor de la controlul în contencios administrativ.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a căror neconstituţionalitate nu a fost invocată sau constatată în raport de dispoziţiile constituţionale la care recurentul face referire în cererea de recurs, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea reclamantului.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva Sentinţei civile nr. 165 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1355/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1384/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
