ICCJ. Decizia nr. 1386/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1386/2012
Dosar nr. 9899/1/2011
Şedinţa publică de Ia 15 martie 2012
Prin Sentinţa civilă nr. 31/F C din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC A.S. SRL şi a anulat, în parte: Decizia nr. 11 din 21 ianuarie 2009, emisă de D.G.F.P. Argeş, Decizia de impunere nr. 994 din 28 septembrie 2009, privind obligaţii fiscale suplimentare, şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 54388 din 28 septembrie 2009, pentru sumele de: 166.677 RON impozit pe profit şi 175.770 RON majorări, 131.431 RON TVA şi majorări aferente şi 8.972 RON impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente.
Totodată, a menţinut actele fiscale atacate pentru restul obligaţiilor stabilite: TVA 58.719 RON şi majorări aferente, impozit pe dividende şi majorări aferente şi a obligat pârâta la 300 RON cheltuieli de judecată, onorariu expert determinat proporţional, către reclamantă.
Împotriva Sentinţei civile nr. 31/F-C din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs SC A.S. SRL şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.
Prin Decizia nr. 5286 din 9 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de SC A.S. SRL prin administrator judiciar Lichidator I.C. SPRL şi a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în sensul modificării sentinţei recurate şi a respingerii acţiunii reclamantei.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş a reţinut că:
Faţă de modalitatea de plată stabilită de părţile contractante, de faptul că valorile de inventar a reţelelor de cablu TV din comuna Făcăieni, jud. Dâmboviţa, respectiv din com. Ciocăneşti şi Crevedia, jud. Dâmboviţa, la care se pretinde că au fost efectuate lucrări de extindere, potrivit rapoartelor de lucrări, nu au înregistrate creşteri de valoare care să probeze efectuarea acestor lucrări, şi având în vedere şi faptul că din documentele anexate facturilor emise nu rezultă prestarea efectivă a serviciilor facturate, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că respectivele cheltuieli sunt deductibile iar impozitul pe profit stabilit suplimentar, în cuantum de 40.991 lei nu este datorat.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că se impune acordarea dreptului de deducere pentru cheltuielile cu amortizarea celor 5 autoturisme aflate în patrimonial recurentei-reclamante, în sumă totală de 97.673 RON, în condiţiile în care nu s-a dovedit în cauză, cu înscrisuri, respectiv foi de parcurs şi ordine de deplasare, că respectivele autoturisme au fost efectiv utilizate în scopul realizării de venituri impozabile.
Greşit instanţa de fond a apreciat, prin raportare la documentele emise de Primăria Municipiului Câmpulung pentru realizarea obiectivului - amenajare hotel în strada E.G., Bloc 17 bis ca şi la declararea şi înregistrarea respectivului imobil ca mijloc fix, că respectivul imobil reprezintă o investiţie pe termen lung şi nu poate fi încadrat în noţiunea de marfă, şi pe cale de consecinţă a concluzionat în sensul că recurenta-reclamantă avea drept de deducere a cheltuielilor de amortizare în cuantum de 44.329 RON.
Referitor la recursul declarat de SC A.S. SRL, s-a reţinut că este nefondat, întrucât atâta vreme cât recurentul nu a depus înscrisuri din care să rezulte că reţeaua de cablu era dezactivată la momentul înregistrării extracontabile într-un cont în afara bilanţului, iar Decizia asociatului unic nr. 1/2007 precum şi procesul-verbal de custodie nr. 26/2007 nu fac o asemenea dovadă, în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu este îndeplinită ipoteza prevăzută în art. 128 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal. În absenţa unor înscrisuri care să susţină constatările expertului în mod justificat instanţa de fond nu şi-a însuşit concluziile de la punctual 7 al raportului de expertiză întocmit în cauză.
Dat fiind faptul că recurenta-reclamantă a repartizat din profitul net dividende pentru anii 2005 şi 2007, pentru care nu a achitat impozitul aferent, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra legalităţii deciziei organelor fiscale privind obligaţia de plată a impozitului pe dividende în sumă de 20751 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 41.621 RON.
Împotriva Deciziei nr. 5286 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 322-328 C. proc. civ. a formulat cerere de revizuire SC A.S. SRL.
Revizuenta a susţinut că decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 9 noiembrie 2011 este rezultatul unei omisiuni din partea instanţei de recurs de a cerceta în integralitate motivele de modificare şi de casare a hotărârii. Astfel, instanţa de recurs nu a precizat cu privire la taxa pe valoare adăugată în cuantum de 58.719 RON cu majorările aferente, care este temeiul legal care putea obliga societatea la colectarea acestei taxe, pentru mijlocul fix CATV Fălticeni.
Instanţa de recurs, susţine revizuenta, nu s-a pronunţat cu privire la impozitul pe dividende în sensul că nu s-a precizat care este temeiul legal încălcat de societate sau care-i temeiul legal ce prevede obligativitatea sancţionării.
În ce priveşte recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş instanţa a dat mai mult decât s-a cerut în ceea ce priveşte impozitele şi taxele şi nu a interpretat şi analizat prevederile legale în coroborare cu toate probele din dosar.
Revizuenta a mai susţinut că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut raportat la faptul că aceleaşi autorităţi fiscale, în anul 2004, au efectuat două controale fiscale, un control de fond încheiat la 24 mai 2004 şi un control tematic încheiat la 29 septembrie 2004, concluziile acestora fiind că societatea a evidenţiat, calculat şi achitat toate impozitele, taxele şi contribuţiile în conformitate cu dispoziţiile legale şi au constatat ca fiind deductibile fiscal, acelaşi tip de cheltuieli efectuate în baza aceloraşi sau unor contracte similare.
Examinând cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
Împotriva Deciziei nr. 5286 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire SC A.S. SRL Argeş prin administrator judiciar SCP Lichidări I.C. SPRL, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., apreciind că în cauza dedusă judecăţii, în calea de atac a recursului, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor aspecte invocate de societate în motivele de recurs dar s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. „revizuirea unor hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Articolul 322 pct. 2 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, prima şi a treia fiind cazuri de ultra petita, mai exact prima de extrapetita iar a treia de plus petita şi cea de-a doua ipoteză fiind un caz de minus petita.
Acest text de lege nu se referă la temeiurile cererilor, ci numai la obiectul lor, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale principiu în conformitate cu care instanţa este „în drept" să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunţe asupra unui lucru cerut.
Nerespectarea acestor exigenţe poate conduce la exercitarea revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanşează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceluiaşi litigiu, care se desfăşoară în cadrul procesual conturat de etapele anterioare.
Or, susţinând că instanţa de recurs nu a analizat cauza sub toate aspectele, respectiv că a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză, precum şi probele administrate, în special raportul de expertiză, revizuenta invocă aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs - prin aprecierea probelor şi prin stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu interpretarea dată dispoziţiilor legale incidente - a înţeles să exercite controlul hotărârii recurate.
În acord cu cele reţinute în doctrina de specialitate, dar şi faţă de jurisprudenţa dezvoltată în această materie, Înalta Curte, examinând considerentele şi soluţia cuprinse în decizia ce formează obiectul cererii de revizuire, constată că motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost argumentate şi invocate de societatea revizuenta, nu pot fi reţinute în condiţiile în care instanţa de control judiciar s-a pronunţat strict asupra motivelor de recurs invocate de către cele două recurente.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv şi că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de principiul securităţii juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, pct. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, pct. 26).
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 326 şi art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată SC A.S. SRL Argeş, prin administrator judiciar SC Lichidări I.C. SPRL, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC A.S. SRL Argeş, prin administrator judiciar SC Lichidări I.C. SPRL, împotriva Deciziei nr. 5286 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1384/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 139/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
