ICCJ. Decizia nr. 139/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 139/2012
Dosar nr. 621/36/2011
Şedinţa de la 13 ianuarie 2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 iunie 2011 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanţii Primarul Comunei Agigea, Comuna Agigea prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Agigea, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, au formulat contestaţie împotriva:
- Deciziei nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de către Curtea de Conturi a României - Structura Curţii de Conturi Constanţa sub aspectul măsurilor dispuse la pct. 2;
- procesului-verbal de constatare întocmit de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa nr. 21876 din 7 decembrie 2010, numai cu referire la constatările care s-au concretizat prin aplicarea măsurii nr. 2 din Decizia nr. 6 din 11 ianuarie 2011;
- Încheierii nr. VI./204 din 11 mai 2011 emisă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamanţi, solicitând anularea acestor acte ca fiind nelegale şi netemeinice.
Prin Sentinţa civilă nr. 231/CA din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în contencios administrativ formulată de către reclamanţii Primarul Comunei Agigea, Comuna Agigea prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Agigea, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a constatat că, deşi se contestă încheierea emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale din cadrul Curţii de Conturi, litigiul priveşte Decizia nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a judeţului Constanţa.
Prin urmare, actul administrativ supus cenzurii instanţei este, în fapt, decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanţă.
Curtea a apreciat că împrejurarea conform căreia, prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, s-a prevăzut dreptul conducătorului entităţii verificate de a sesiza instanţa de contencios administrativ doar împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor nu este în măsură să determine o altă competenţă materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiaşi text de lege, excepţia de la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 228 din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Prin Sentinţa civilă nr. 2030 din 03 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că în cadrul procedurii reglementate de art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, instanţa are a verifica în primul rând legalitatea încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, urmând ca pe cale incidentală să analizeze şi legalitatea deciziei emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, respectiv a procesului-verbal încheiat de aceeaşi entitate, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1)din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Constanţa.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a Deciziei nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de către Curtea de Conturi a României - Structura Curţii de Conturi Constanţa sub aspectul măsurilor dispuse la pct. 2, precum şi anularea Încheierii nr. VI./204 din 11 mai 2011 emisă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamanţi.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului - Secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost soluţionată irevocabil în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării faptului că sunt nelegale dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
În cauza dedusă judecăţii, contestaţia împotriva Deciziei nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa a fost respinsă prin Încheierea nr. VI./204 din 11 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Primarul Comunei Agigea, Comuna Agigea prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Agigea şi pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa - secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1386/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1390/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
