ICCJ. Decizia nr. 1397/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1397/2012
Dosar nr. 3045/98/2009
Şedinţa publică de la 15 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
În Dosarul nr. 3045/98/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa, pârâţii Comuna Ciulniţa prin P. şi Consiliul Local Ciulniţa au invocat excepţia de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1045/2000, nr. 1326/2001, nr. 45/2003, nr. 15/2004, nr. 2060/2004 şi nr. 1705/2006, respectiv Anexa la acestea - M.F. nr. X, cu motivarea potrivit căreia aceste acte sunt adoptate de Guvernul României cu încălcarea dispoziţiilor legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, dar şi pentru că nu îndeplinesc 2 dintre condiţiile de validitate ale actelor administrative.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 08 noiembrie 2010, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a admis cererea formulată de pârâta Comuna Ciulniţa prin P. şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1045/2000, nr. 1326/2001, nr. 45/2003, nr. 15/2004, nr. 2060/2004 şi nr. 1705/2006, respectiv Anexa la acestea M.F. nr. X.
Prin cererea precizatoare, pârâta Comuna Ciulniţa prin P. a învederat instanţei că excepţia de nelegalitate parţiala vizează doar actul administrativ unilateral cu caracter individual - Hotărâre nr. 1075/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor domeniul public al statului.
În motivarea excepţiei, pârâta Comuna Ciulniţa prin P. a arătat, în esenţă, că includerea bunului imobil în domeniul public al statului s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare atât la proprietatea privată, cât şi la proprietatea publică, iar atribuirea acestui teren de către Statul Român în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în speţa U.M. nr. X Slobozia, judeţul Ialomiţa, în prezent dezafectată de personal şi tehnică militară, s-a făcut fără suport legal.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi nulităţii acţiunii pentru lipsa timbrajului, solicitând în subsidiar, respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ca nefondată.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 4451 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1075/2006 invocată de reclamanţii Comuna Ciulniţa prin P. şi Consiliul Superior al Magistraturii Local Ciulniţa, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, SC P.C.T. SRL şi Guvernul României.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României este nefondată, întrucât prin acţiunea formulată de reclamantul Ministerului Apărării Naţionale s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune încheiat între pârâţi cu privire la un teren proprietatea publică a statului aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, iar inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului a fost aprobat prin H.G. nr. 2060/2004.
Cu privire la excepţia nulităţii pentru lipsa timbrajului, prima instanţă a apreciat că şi această excepţie este nefondată, având în vedere că excepţia de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 este scutită de taxa de timbru.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că excepţia de nelegalitate parţială a hotărârii de guvern atacate se referă la suprafaţa de 5,90 ha teren agricol care a fost dat în administrare prin H.C.L. nr. 36/1995 şi pe care reclamantul Ministerul Apărării Naţionale nu a edificat construcţii sau instalaţii specifice, iar unitatea militară care funcţiona pe terenul respectiv este în prezent dezafectată de personal şi tehnică militară.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului împreună cu inventarul întocmit în anul 2006, fiind menţionat în anexele H.G. nr. 1045/2000, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 15/2004 şi în cele ale H.G. nr. 2060/2004, iar dreptul de administrare asupra acestui teren se exercită de către minister în calitate de autoritate publică centrală.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile reclamanţilor referitoare la împrejurarea că, în prezent, pe acest teren reclamantul Ministerul Apărării Naţionale nu ar fi edificat instalaţii specifice sau construcţii, iar unitatea militară ar fi fost dezafectată, deoarece regimul juridic al terenului în litigiu nu este afectat de împrejurări de fapt, el fiind prevăzut de Legea nr. 213/1998 ca aparţinând proprietăţii publice a statului.
În fine, Curtea de Apel, având în vedere că prin H.G. nr. 1705/2006 a fost aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al statului cu anexele corespunzătoare, a constatat că suprafaţa de teren în discuţie de 5.90 ha a fost dată în administrarea Ministerului Apărării Naţionale în baza H.C.L. nr. 36/1995 al Consiliului Local al Comunei Ciulniţa, astfel că includerea acestei suprafeţe în Anexa nr. 4 a H.G.nr. 1705/2006 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Comuna Ciulniţa prin P., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea atacată este vădit nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, iar din considerentele acesteia nu rezultă dacă au fost respectate dispoziţiile legale cu ocazia emiterii actului administrativ a cărui nelegalitate parţială s-a invocat.
În dezvoltarea acestor critici, recurenta arată că instanţa de fond nu a ţinut seama că prin H.C.L. nr. 36/1995 Consiliul Local Ciulniţa a dat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale terenul în suprafaţă de 5,90 ha teren agricol şi nu Statul Român; nu a existat o cerere de trecere a bunului imobil în litigiu din domeniul public al comunei în domeniul public al statului; terenul în litigiu este amplasat pe raza administrativă-teritorială a comunei Ciulniţa iar scopul pentru care a fost dat în administrare nu mai subzistă, întrucât unitatea militară a fost dezafectată de tehnică şi personal militar, iar în prezent terenul are destinaţia de izlaz comunal; s-a analizat greşit excepţia de nelegalitate în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, deşi nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 a fost invocată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ; modalitatea de preluare a bunului imobil în litigiu de către statul român s-a realizat prin încălcarea art. 136 alin. (5) din Constituţia României, art. 480, 481 C. civ.; nu a fost respectată procedura în ceea ce priveşte emiterea H.G. nr. 1705/2006 constând în emiterea hotărârilor de consiliul local privind trecerea bunului din domeniul privat al comunei în domeniul public al statului, neexistând nicio cerere a Guvernului în acest sens; în mod greşit i-a fost respinsă cererea de probatorii şi implicit încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu s-a dat curs solicitării sale pentru a fi depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Apărării Naţionale şi Guvernul României hotărârile consiliului local referitoare la trecerea bunului imobil din domeniul privat al Comunei Ciulniţa în domeniul public al statului, dacă acestea există, cât şi cererea Guvernului pentru includerea bunului imobil în domeniul public al statului.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi SC P.C.T. SRL Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, critici sentinţe atacate, în sensul că la pronunţarea hotărârii nu s-a avut în vedere că: terenul în litigiu are destinaţia exclusivă de izlaz comunal, că unitatea militară care a funcţionat pe acest teren este dezafectată de tehnică şi personal, că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 213/1998 la adoptarea H.G. nr. 1705/2006, nu s-a administrat probatoriul solicitat, nefiind motivată decizia cu privire la respingerea probelor.
Au fost depuse de aceste recurente şi concluzii scrise prin care au fost reiterate criticile inserate în cererile de recurs.
Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate.
Combătând criticile invocate de recurente, se menţionează că în raport cu prevederile H.C.L. nr. 36/1995 eventuala încălcare a condiţiilor legale privind darea în administrare a imobilului - teren - nu este imputabilă Guvernului României; legalitatea H.G. nr. 1705/2006 nu poate fi analizată în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004; terenul este în continuare obiectiv militar păstrându-şi scopul iniţial.
Se invocă nulitatea recursului întrucât se apreciază că cererea de recurs nu satisface exigenţele cerute de art. 302 C. proc. civ.
De asemenea, prin Notele scrise, Guvernul României a invocat autoritatea lucrului judecat în raport cu Sentinţa nr. 4857 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 611 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepţiile invocate, a reţinut că excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată, fiind respinsă pentru motivele menţionate prin Încheierea de la 16 februarie 2012.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de Guvernul României, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Astfel cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sub aspectul efectelor, constatarea nelegalităţii unui act administrativ unilateral pe calea excepţiei de nelegalitate produce efecte juridice doar faţă de părţile din dosar şi în faţa instanţei judecătoreşti unde pendinte a fost invocată excepţia de nelegalitate.
După cum se constată nu sunt îndeplinite nici cerinţele impuse de art. 1201 C. civ., întrucât părţile din cauza în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 4857/2011 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 611 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sunt diferite faţă de cele din cauza de faţă.
În consecinţă, nu se poate reţine temeinicia excepţiei invocate astfel că aceasta urmează a fi respinsă. În acest sens este şi practica constantă a instanţei supreme, exemplu fiind şi Decizia nr. 1365 din 6 martie 2007.
Instanţa de recurs analizând sentinţa recurată în raport de recursurile formulate ale căror critici asemănătoare se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 din acelaşi act normativ, apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea H.G. nr. 1705/2006, care a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile art. 108 din Constituţie şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Hotărârea contestată de recurentă pe calea excepţiei de nelegalitate a fost adoptată prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în acest domeniu, cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 50/2005.
Prin actul administrativ dedus judecăţii, terenul în suprafaţă de 5,90 ha situat în comuna Ciulniţa, Judeţul Ialomiţa a fost inventariat ca aparţinând domeniului public al statului, figurând din anul 2000 şi în anexele la hotărârile de guvern anterioare pentru aprobarea inventarelor bunurilor care aparţin domeniului public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Apartenenţa acestui teren la domeniul public al statului rezultă din regimul său juridic, stabilit prin pct. 1.29 din anexă la Legea nr. 213/1998, care prevede că fac parte din domeniul public al statului terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora: instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, ale serviciilor publice de informaţii.
Motivul de nelegalitate privind emiterea H.G. nr. 1705/2006 cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 este neîntemeiat, întrucât la data intrării în vigoare a acestui act normativ, îşi producea efectele Hotărârea nr. 36/1995, prin care Consiliul local al comunei Ciulniţa a transferat, fără plată, din administrarea sa în administrarea Ministerului Apărării Naţionale terenul în suprafaţă de 5,90 ha, fără a fi necesară adoptarea unui nou act normativ în acest sens.
Hotărârea nr. 36/1995 a Consiliului local al comunei Ciulniţa a fost trecută în Registrul de transcripţiuni la Judecătoria Slobozia din 31 ianuarie 1997 şi a fost executată prin predarea-primirea terenului, conform procesului-verbal din 24 iulie 1995.
Legalitatea Hotărârii nr. 36 din 20 iulie 1995 fost constatată cu autoritatea de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 1410 din 27 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare a acestui act administrativ, terenul în suprafaţă de 5,90 ha nu s-a mai aflat în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, fiind inclus în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aprobat prin H.G. nr. 2060/2004, cu M.F. nr. X şi aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Toate aceste elemente ale situaţiei de fapt şi incidenţa reglementărilor sus-menţionate nu au fost contestate de către recurentă şi pe cale de consecinţă, este vădit nefondată susţinerea sa privind vătămarea adusă prin actul contestat a unui drept al său recunoscut de lege.
Instanţa de fond a reţinut corect că recurenta-reclamantă nu este titulara unui asemenea drept cu privire la terenul în suprafaţă de 5,90 ha, astfel că H.G. nr. 1705/2006 nu este susceptibilă să afecteze patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale sau să schimbe regimul juridic al bunurilor aflate în proprietatea acesteia.
Respectând limitele sesizării sale în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a stabilit judicios conformitatea actului administrativ contestat cu dispoziţiile legale indicate de recurenta-reclamantă ca temei pentru excepţia de nelegalitate invocată în cadrul acţiunii pe fond.
De asemenea, în raport cu obiectul pricinii, instanţa de fond a apreciat corect că nu este necesară administrarea probelor solicitate întrucât acestea vizează fondul litigiului, nefiind concludente pentru controlul de legalitate a actului administrativ, exercitat în cadrul procesual determinat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru excepţia de nelegalitate.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de Comuna Ciulniţa prin P. şi de SC P.C.T. SRL, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat şi a nulităţii recursului, invocate de Guvernului României.
Respinge recursurile declarate de Comuna Ciulniţa prin P. şi de SC P.C.T. SRL Slobozia împotriva Sentinţei nr. 4451 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1394/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
