ICCJ. Decizia nr. 1464/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1464/2012
Dosar nr. 9165/2/2009
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtului şi derularea procedurilor în faţa instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta D.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D.H., judeţul Vâlcea, compus din teren în suprafaţă de 350 mp şi construcţii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea formulată în baza dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la Prefectura Judeţului Vâlcea la 08 septembrie 2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din construcţii demolate şi teren în suprafaţă de 350 mp, actualmente ocupat de alte clădiri, situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D.H., judeţul Vâlcea, iar prin Dispoziţia nr. 21498 Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în discuţie.
A mai arătat reclamanta că de la data emiterii dispoziţiei de către unitatea deţinătoare şi până la data promovării acţiunii au trecut mai bine de 3 ani de zile, că în aceste condiţii este nepermis pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea cererii sale, prin lăsarea în nelucrare a acestui dosar mai mult de trei ani de zile rezultând refuzul pârâtei de a soluţiona cererea acesteia.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, disp. Legii nr. 247/2005 Titlul VII şi art. 112 C. proc. civ.
La data de 19 ianuarie 2010, pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâtul a arătat că prin Dispoziţia nr. 21498/2006 Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, pentru întreg imobilul, deşi potrivit Certificatului de moştenitor din 29 septembrie 1977, acesta era deţinut în coproprietate de mai multe persoane.
A precizat pârâtul că, în speţă, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 4, alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura administrativă prevăzută de acest act normativ profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire şi că având în vedere situaţia de coproprietate de la momentul preluării imobilului şi prin raportare la dispoziţiile legale enunţate, din documentaţia transmisă de Primăria Municipiului Drăgăşani rezultă că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la întregul imobil solicitat.
Faţă de aspectele expuse, pârâtul a apreciat că Dispoziţia nr. 21498/2006 a fost emisă de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de entitate notificată, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 4, alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, precum şi a principiului de soluţionare a notificărilor conform căruia sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţite, principiu stabilit prin prevederile pct. 1, lit. e) din Capitolul 1 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 (acest principiu este reluat şi în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G. nr. 250/2007).
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că nu se poate reţine existenţa unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor, atâta timp cât o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, şi nu la simpla cerere a persoanei îndreptăţite, precum şi faptul că, în speţă, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
La data de 19 ianuarie 2010, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar, întrucât aceasta avea obligaţia de a transmite dosarul aferent Dispoziţiei nr. 21498/2006 conţinând întreaga documentaţie, care a stat la baza soluţionării notificării formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, iar, în măsura în care aceasta nu şi-a executat obligaţia stabilită de dispoziţiile legale incidente în cauză, nici Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu va putea să desemneze un evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare, chiar în cazul admiterii cererii introductive de instanţă.
De asemenea, pârâtul a solicitat şi obligarea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin acordarea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în prezentul dosar.
La data de 12 februarie 2010, chemata în garanţie a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în garanţie, arătând că excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei primarului nr. 21498 din 18 decembrie 2006 nu este întemeiată, întrucât certificatul de moştenitor nu este un act de proprietate, ci este un act doveditor al proprietăţii, la fel ca şi decretul de expropriere, iar motivul referitor la cota pentru care ar fi trebuit să propună despăgubiri nu este întemeiat, întrucât comisia internă nu se poate pronunţa asupra cotelor succesorale, neavând această calitate.
Prin încheierea din data de 14 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 9165/2/2009 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea cauzei având ca obiect cererea reclamantei D.V. de obligare a Statului Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a desemna evaluatorul pentru întocmirea raportului de evaluare privind stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D.H., judeţul Vâlcea şi trimiterea dosarului Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prin Sentinţa civilă nr. 615 din 16 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, reţinând că în situaţia în care este prevăzută o procedură judiciară specială pentru modificarea sau desfiinţarea dispoziţiilor/deciziilor date în aplicarea Legii nr. 10/2001, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev. art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi, pe cale de consecinţă, nu este admisibilă nici excepţia de nelegalitate promovată pe temeiul art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, care are ca scop tot un control de legalitate de către instanţa de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4812 din 2 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta D.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pe pârâtă să desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva chematei în garanţie Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Fiind ţinută de soluţia şi de motivarea dată de Tribunalul Bucureşti la hotărârea privind excepţia de nelegalitate, instanţa a reţinut că pârâta avea obligaţia de a continua procedura prevăzută de lege pentru emiterea titlului de despăgubire, respectiv de a desemna un evaluator, obligaţie care îi revenea cu atât mai mult cu cât a fost depăşit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În temeiul art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis cererea şi a obligat pe pârâtă să desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din Râmnicu Vâlcea, str. D.H., judeţul Vâlcea.
În privinţa cererii de chemare în garanţie, instanţa a reţinut că prin Dispoziţia nr. 21498/2006 s-a stabilit calitatea numitei D.V. de persoană îndreptăţită să i se acorde despăgubiri băneşti la valoarea de piaţă pentru imobilul deţinut anterior naţionalizării în baza Legii nr. 10/2001, această dispoziţie a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac la instanţa competentă, respectiv secţia civilă a tribunalului, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
A mai reţinut instanţa că, în această situaţie în care este prevăzută o procedură judiciară specială pentru modificarea sau desfiinţarea dispoziţiilor/deciziilor date în aplicarea Legii nr. 10/2001, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev. art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 9/2006 pronunţată în recursul în interesul legii a calificat natura civilă a dispoziţiilor de retrocedare a bunurilor preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel ca nu pot fi calificate dispoziţiile de acordare de echivalent în baza Legii nr. 10/2001 ca având natura de act administrativ individual pentru a fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, nici direct în baza art. 1 şi nici indirect în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 60 - 63 C. proc. civ., instanţa a respins şi cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului formulat, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că:
- în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, deoarece aceasta avea obligaţia de a transmite dosarul aferent Dispoziţiei nr. 21498/2006 împreună cu toată documentaţia care a stat la baza soluţionării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2011;
- greşit a fost obligată recurenta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare al imobilului pretins de intimata-pârâtă, deoarece etapa evaluării este condiţionată de clarificarea aspectelor privind starea de coproprietate a imobilului, aspecte care au justificat remiterea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 21498/2006 către Primăria Municipiului Drăgăşani;
- s-a susţinut de asemenea, că nu se poate reţine depăşirea unui „termen rezonabil” dată fiind obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a dispus acordarea despăgubirilor intimatei-reclamante D.V., în calitatea sa de fostă proprietară pentru imobilul situat în str. D.H., judeţul Vâlcea. Prin aceeaşi dispoziţie s-a prevăzut că imobilul nu poate fi restituit în natură ca urmare a faptului că respectivele construcţii au fost demolate în totalitate, terenul fiind ocupat de un bloc de locuinţe.
În considerentele acestei dispoziţii s-a reţinut că intimata-reclamantă a deţinut imobilul respectiv înainte de expropriere şi că solicitarea sa făcută în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi art. 16 alin. (2) din Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005, este întemeiată.
Curtea reţine, cu privire la Dispoziţia nr. 21498/2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, că aceasta a făcut obiectul unei excepţii de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu ocazia soluţionării acţiunii introductive de instanţă, excepţie care însă a fost respinsă ca inadmisibilă la Tribunalul Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 615/2011.
În aceste condiţii, aşa cum s-a prevăzut la pct. 4 din această dispoziţie, ea a fost comunicată atât intimatei-reclamante D.V., cât şi Prefecturii judeţului Vâlcea, de unde a ajuns a fi executată potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de către recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest sens, Prefectul a emis aviz de legalitate favorabil acestui act administrativ.
În raport de cele mai sus arătate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenta-pârâtă avea obligaţia de a continua procedura prevăzută de lege pentru emiterea titlului de despăgubire, respectiv de a desemna un evaluator, fiind depăşit termenul rezonabil consacrat prin art. 6 din Convenţie, în raport de data emiterii dispoziţiei.
Tot astfel, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Râmnicu Vâlcea, având în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele mai sus reţinute şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluţia recurată fiind pronunţată în condiţii de legalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 4812 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1471/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
