ICCJ. Decizia nr. 1471/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1471/2012
Dosar nr. 2442/2/2010
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtelor şi derularea procedurilor în faţa instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC P.C. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând:
- anularea notei de compensare prin care s-a realizat compensarea sumei de 2.838.626 RON, reprezentând accesorii aferente impozitului de profit, comunicate prin Decizia de calcul accesorii, înregistrată la 19 mai 2009 şi, pe cale de consecinţă, restabilirea situaţiei fiscale anterioare emiterii acesteia, prin obligarea autorităţii emitente la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în fişa plăţilor astfel încât să reflecte statutul financiar al Societăţii anterior emiterii notei de compensare;
- obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces (inclusiv onorariu de avocat, onorarii consultanţă de specialitate etc.) ce vor fi dovedite la dosar.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a achitat către bugetul statului în anul 2008 suma de 170.587.887 RON, cu titlu de impozit pe profit şi că obligaţia fiscală anuală, aşa cum rezultă din Declaraţia 101 privind impozitul pe profit, a fost de 105.555.687,10 RON, rezultând o sumă de 65.032.200 RON achitată anticipat.
S-a arătat că, la data de 25 martie 2009, Tribunalul Bucureşti a deschis procedura insolvenţei societăţii, iar la data de 11 mai 2009 reclamanta a fost înştiinţată prin Decizia nr. 1052148/1 şi Decizia nr. 10521/2 că au fost calculate în sarcina sa accesorii în valoare de 2.838.626 RON aferente impozitului pe profit, iar prin adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009, primită de reclamantă la data de 18 iunie 2009, i s-a adus la cunoştinţă faptul că accesoriile calculate au fost şterse din Declaraţia anuală 101 privind impozitul pe profit pe anul 2008, reprezentând pierderi în valoare de 65.032,200 RON, soldul devenind 62.193.574 RON.
Reclamanta a mai arătat că împotriva notei de compensare a formulat contestaţie, obligatorie potrivit art. 205 - 207 din O.G. nr. 92/2003, la care nu a primit răspuns până la data formulării acţiunii, că presupusa compensare nu a respectat dispoziţiile legale privind comunicarea actelor fiscale, iar potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea insolvenţei, după data deschiderii procedurii insolvenţei orice altă procedură judiciară sau extrajudiciară se suspendă de drept.
În raport de împrejurarea că la data de 07 octombrie 2010 a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamantă, fiind emisă Decizia nr. 29118A din 07 octombrie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat în principal anularea şi a Deciziei nr. 29118/2010 şi, în subsidiar, să se constate că în mod greşit contestaţia a fost respinsă ca tardiv formulată, obligând autoritatea de soluţionare a contestaţiei să o soluţioneze pe fond.
S-a mai arătat că adresa nr. 1063316/2009 prin care i s-a adus la cunoştinţă stingerea obligaţiilor (actul administrativ în temeiul căruia au fost stinse obligaţiile fiscale nefiind comunicat) a fost primită la data de 18 iunie 2009, iar contestaţia administrativă a fost depusă la organul fiscal în data de 21 august 2009, fiind respectat termenul prevăzut de art. 207 C. proc. fisc.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10 ianuarie 2010, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea notei de compensare pentru suma de 2.838.626 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, comunicate prin Decizia nr. 1052148 din 19 mai 2009, având în vedere că prin Decizia nr. 29118A/2010 contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestui act administrativ fiscal a fost respinsă ca tardiv formulată.
Cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 29118A/2010, pârâta a solicitat respingerea acesteia, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, contestaţia se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii, reclamanta depăşind acest termen.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2255 din 22 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la cererea de anulare a Notei de compensare comunicată cu adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009;
- a admis în parte acţiunea precizată la data de 9 noiembrie 2010, formulată de reclamanta SC P.C. SA prin administrator judiciar R.V.A. I.S. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;
- a anulat Decizia nr. 29119A din 7 octombrie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi a trimis cauza la organul fiscal competent pentru a fi soluţionată pe fond;
- a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Notei de compensare comunicată cu adresa nr. 1053316/2009, înregistrată la societatea reclamantă la data de 18 iunie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care se solicită anularea notei de compensare, comunicată prin Decizia nr. 1052148 din 19 mai 2009, instanţa a apreciat că este întemeiată, reţinând că, deoarece prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei nr. 29118A/2010, prin care contestaţia reclamantei împotriva modului de stingere a debitelor prin compensare a fost respinsă ca tardiv formulată şi faţă de împrejurarea că prin această decizie contestaţia nu a fost soluţionată pe fond, ci pe excepţia inadmisibilităţii, în raport de dispoziţiile art. 218 C. proc. fisc., instanţa de fond nu poate analiza direct şi pentru prima dată temeinicia şi legalitatea modalităţii de stingere a debitelor prin compensare. În caz contrar, aceasta s-ar substitui organului competent cu soluţionarea contestaţiei.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că prin Decizia nr. 29119A din 07 octombrie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia reclamantei împotriva modului de stingere prin compensare a debitelor, comunicat prin adresa nr. 1052148/19 mai 2009 şi că prin notificarea de stingere a obligaţiilor de plată suplimentare aferente impozitului pe profit în valoare de 2.838.626 RON a fost comunicată societăţii la data de 16 iunie 2009 conform adresei 1053316/16 iunie 2009 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
S-a mai reţinut că, în fapt, contestaţia împotriva notei de compensare a fost înregistrată la Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 21 august 2009 sub nr. 1001634 şi că începând cu data de 01 august 2009, reclamanta a devenit contribuabil mijlociu, administrarea sa fiind preluată de către Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucureşti din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, astfel că la data de 02 august 2010 contestaţia a fost comunicată acestui organ fiscal, fiind înregistrată sub nr. 58372/02 august 2010.
Instanţa de fond a apreciat că, în mod evident, actul contestat în prezenta cauză, respectiv adresa nr. 1052148/16 iunie 2008, se încadrează în dispoziţiile art. 207 alin. (4) C. proc. fisc., astfel că înregistrarea contestaţiei la data de 21 august 2009 a fost făcută în cadrul termenului legal de 3 luni şi că nu prezintă relevanţă sub acest aspect împrejurarea că reclamanta a devenit, începând cu data de 01 august 2009, contribuabil mijlociu, administrarea sa fiind preluată de alt compartiment din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, atâta timp cât organul fiscal iniţial, devenit necompetent, are obligaţia de a înainta contestaţia primită organului fiscal competent, conform art. 207 alin. (3), cum de altfel s-a şi întâmplat, contestaţia fiind înaintată acestui din urmă organ şi înregistrată la 02 august 2009 sub nr. 58372.
În concluzie, instanţa a apreciat că în mod greşit organul fiscal de soluţionare a contestaţiilor a reţinut depăşirea termenului legal de 30 de zile la depunerea contestaţiei, respingând-o ca tardiv formulată, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 218 din O.U.G. nr. 92/2003 şi art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 29119A din 07 octombrie 2010 şi a trimis cauza la organul fiscal competent pentru a se soluţiona contestaţia pe fond.
3. Cererile de recurs
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
I. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti
În susţinerea recursului declarat de această recurentă, s-a reţinut în esenţă că:
- în mod greşit instanţa de fond a anulat Decizia nr. 29118A din 7 octombrie 2010 cu consecinţa trimiterii cauzei la organul fiscal competent pentru a fi soluţionată pe fond, deoarece în mod corect s-a reţinut ca fiind tardiv formulată contestaţia introdusă de intimatul-reclamant, în raport de termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc;
- instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 207alin. (3) C. proc. fisc., acestea nefiind aplicabile în cauză;
- în soluţionarea cauzei, instanţa de fond nu a avut în vedere că începând cu data de 1 august 2009, intimata-reclamantă a devenit contribuabil mijlociu, situaţie în care organul fiscal competent să soluţioneze contestaţia era Administraţia finanţelor publice din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti.
II. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
În susţinerea acestui recurs, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut, în esenţă, că:
- termenul de 30 de zile înlăuntrul căruia trebuia formulată contestaţia împotriva Deciziei nr. 29118A/2010 curge de la 18 iunie 2009 când a fost făcută Notificarea nr. 1053316/2009 privind stingerea prin compensare a sumei de 2.838.626 RON;
- contestaţia intimatei-reclamante a fost făcută la 21 august 2009 cu depăşirea termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.;
- în mod eronat instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 207 alin. (3) C. proc. fisc.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:
Motivele reţinute de Curte la pronunţarea soluţiei vor fi analizate pentru ambele recursuri, având în vedere că susţinerile făcute vizează aceleaşi critici de nelegalitate.
Curtea reţine astfel că problema de drept pusă în discuţie în raport de soluţia pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 2255/2011 de Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă de fond, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 29118A din 7 octombrie 2010 privind respingerea ca tardivă a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă, este aceea a termenului în care se putea formula această contestaţie, respectiv a aplicării dispoziţiilor art. 207 alin. (1) sau art. 207 alin. (4) C. proc. fisc.
Se reţine astfel că prin Decizia nr. 29118A/2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti - Administraţia fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia intimatei-reclamante împotriva modului de stingere prin compensare a debitelor comunicat prin Adresa nr. 1052148 din 19 februarie 2009.
Aşa cum rezultă însă atât din actele depuse la dosar cât şi din cuprinsul deciziei atacate, notificarea de stingere a obligaţiilor de plată aferente impozitului pe profit în valoare de 2.838.626 RON a fost comunicată societăţii intimate prin adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009 şi înregistrată la această societate la 18 iunie 2009.
Prin contestaţia formulată de societatea intimată la 21 august 2009 ceea ce s-a contestat a fost tocmai modalitatea de stingere prin compensare a debitelor astfel cum s-a comunicat intimatei prin Adresa nr. 1052148 din 19 februarie 2009.
În această ultimă adresă însă, intimatei nu i se aducea la cunoştinţă modul cum a operat compensarea, această modalitate fiind făcută cunoscută ulterior prin adresa nr. 1053316 din 18 iunie 2009.
Curtea reţine cu privire la această ultimă adresă că ea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. i) C. proc. fisc., respectiv nu conţine referiri cu privire la posibilitatea de a fi contestat termenul de depunere a contestaţiei sau organul competent să soluţioneze contestaţia.
Or, potrivit dispoziţiei art. 207 alin. (4) C. proc. fisc.: „pe cale de excepţie dacă actul administrativ nu conţine referiri cu privire la posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestării sau organul la care se depune contestaţia - elemente prevăzute de art. 43 lit. i) C. proc. fisc., termenul de contestaţie urmează a fi considerat de 3 luni de la comunicarea actului administrativ”.
În baza acestor dispoziţii legale, în mod corect instanţa de fond a reţinut că organul fiscal de soluţionare a contestaţiei greşit a respins ca tardivă contestaţia formulată.
Având în vedere că adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009 a fost comunicată intimatei-reclamante la 18 iunie 2009, iar contestaţia a fost înregistrată sub nr. 1001634 din 21 august 2009, este evident că aceasta a fost depusă în cadrul termenului legal de 3 luni.
De altfel, într-o cauză similară şi între acelaşi părţi, respectiv în Dosarul nr. 2443/2/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod irevocabil că în lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 43 C. proc. fisc., devin incidente dispoziţiile art. 207 alin. (4) C. proc. fisc., respectiv este aplicabil termenul de 3 luni (Decizia nr. 252 din 20 ianuarie 2012 a secţiei administrativ şi fiscal).
În raport de cele mai sus arătate şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 2255 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1464/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1604/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
