ICCJ. Decizia nr. 1465/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1465/2012
Dosar nr. 494/45/2010
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanţii P.F.M. şi P.M.M. au chemat în judecată Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 7.204 din 18 noiembrie 2009, prin care s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 293.576 RON, reprezentând măsuri reparatorii cuvenite conform Legii nr. 10/2001, pentru suprafaţa de 516 mp teren şi construcţie demolată în suprafaţă de 252 mp, situate în Iaşi, str. Palat nr. 72, cu stabilirea unei despăgubiri reale, conform unei evaluări efectuate de un expert ce urmează a fi desemnat în cauză.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că le-a fost comunicată Decizia nr. 7.204 din 18 noiembrie 2009 la 22 aprilie 2010, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit prin raportul de evaluare întocmit de SC C.A. SRL Iaşi, fără a fi avute în vedere raportul cerere-ofertă, nici metodele europene de evaluare, astfel că s-a ajuns la o valoare net inferioară celei reale, reţinând că imobilele erau situate într-o zonă de maxim interes imobiliar, unde valoarea terenului era de aproximativ 85 euro/mp.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva societăţii de evaluare SC C.A. SRL Iaşi, cu care avea perfectat Contractul de prestări servicii nr. 24/2006 şi care a întocmit evaluarea imobilelor în cauză, societate care şi-a menţinut cuantumul despăgubirilor la valoarea stabilită iniţial, chiar şi după obiecţiunile formulate de reclamanţi, la care a răspuns cu adresa nr. 844957 din 11 decembrie 2009.
Pârâta a arătat că în situaţia în care s-ar înregistra vreun eventual prejudiciu, solicită ca acesta să fie stabilit în sarcina chematei în garanţie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că raportul de expertiză a fost întocmit cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, conform art. 3 lit. d) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la valoarea de piaţă a imobilelor, o probă cu o nouă expertiză nefiind admisibilă, întrucât evaluarea nu poate avea loc decât în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui organului administrativ în atribuţiile conferite de titlul de mai sus.
Chemată în garanţie a formulat, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanţie, arătând că a procedat la evaluarea exactă a bunurilor ce au fost comunicate oficial de pârâtă, fiind de bună credinţă în executarea lucrării, ce corespunde normelor legale incidente.
2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 139 din 15 aprilie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.F.M. şi P.M.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti;
- a dispus anularea Deciziei nr. 7.204 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârât;
- a obligat pârâtul să emită reclamanţilor o nouă decizie privind titlul de despăgubire prevăzut în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la nivelul sumei de 907.304 RON, din care 547.476 RON aferentă terenului în suprafaţă de 516 mp, situată în str. Palat nr. 72 şi 359.828 RON aferentă construcţiei demolate în suprafaţă de 252 mp;
- a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 1.300 RON cheltuieli de judecată;
- a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în contradictoriu cu SC C.A. SRL Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 7.204 din 18 noiembrie 2009, privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis reclamanţilor titlul de despăgubire în cuantum de 293.576 RON, conform raportului de evaluare nr. 43024/CC din 10 februarie 2009 şi faţă de Dispoziţia nr. 1.553 din 07 iulie 2008 a Primăriei Municipiului Iaşi, ce a soluţionat dosarul întocmit conform Notificării nr. 732/N/2001, dosar intern cu nr. 43024/CC/2009.
Considerând această valoare a despăgubirilor mult prea mică, reclamanţii au formulat plângere prealabilă la organul emitent şi, întrucât aceasta nu le-a fost soluţionată favorabil, au promovat prezenta acţiune în contencios administrativ.
Instanţa de fond a admis proba cu expertiza tehnică de evaluare a imobilelor în cauză şi a procedat la aprecierea comparativă a rapoartelor de expertiză evaluatoare efectuate în cadrul procedurii şi respectiv în faţa instanţei, prin prisma noţiunii de "valoare de piaţă" prevăzută în Standardele Internaţionale de Evaluare.
Instanţa de fond a reţinut că raportul de evaluare întocmit de chemata în garanţie SC C.A. SRL Iaşi apreciază valoarea terenului în suprafaţă de 516 mp, situat în zona centrală a municipiului Iaşi - str. Palat, respectiv vecinătatea Palatului Culturii, ca fiind între 85 - 100 euro/mp, respectiv 363 RON/mp; respectiv un total de 125.000 euro, iar expertiza judiciară a stabilit o valoare pe mp de 248 euro, cu un total de 128.220 euro (respectiv 547.476), valori aşadar sensibil egale.
A reţinut instanţa că în ceea ce priveşte imobilul demolat, în suprafaţă de 252 mp, din cărămidă acoperită cu tablă, racordată la utilităţi şi aflată într-o stare "bună" la data deposedării, există diferenţe evidente între cele două expertize, chemata în garanţie stabilind o valoare de 25.198 euro, pe când expert N.C. a apreciat clădirea ca având o valoare de 84.273 euro (359.848 RON la nivelul 2011).
Astfel, instanţa de fond şi-a însuşit valorile stabilite de expertiza judiciară, ca reprezentând valoarea de piaţă în sensul Standardelor Internaţionale de Evaluare, - respectiv a preţului ce s-ar obţine actualmente din vânzarea bunurilor imobile în cauză -, apreciind ca fiind de notorietate faptul că în vecinătatea terenului în cauză, se află în construcţie Proiectul Palas, a cărui cotaţie pe piaţă este de 250 euro/mp pentru terenul în pantă, neconstruibil şi de 1.000 euro/mp în zona construibilă, - în care se află situat terenul în cauză -, iar valoarea de 84.273 euro este deplin justificată raportat la valoarea unui imobil construit din cărămidă de 252 mp, situat în centrul Municipiului Iaşi.
Reţinând că valoarea despăgubirilor este prevăzută de lege, urmând a fi raportată cotaţiei euro la data plăţii acestora, prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor, dispunând anularea Deciziei nr. 7.204 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârât.
Văzând şi dispoziţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ, instanţa de fond a obligat pârâtul să emită reclamanţilor dispoziţia prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suma de 907.304 RON obligând şi la plata sumei de 1.300 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a respins totodată cererea de chemare în garanţie a societăţii de expertiză în evaluare SC E.A. SRL, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., din moment ce societatea a efectuat lucrarea de specialitate în cadrul procedurii în temeiul contractului de prestări servicii nr. 74/2006, cu respectarea obligaţiilor asumate de pârâtă, care şi-a însuşit valoarea stabilită, deşi cunoştea că persoanele îndreptăţite la despăgubiri nu erau de acord cu aceasta.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că suma determinată în instanţă ca valoare reală a despăgubirilor nu poate fi apreciată ca fiind un "prejudiciu" adus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către evaluatorul chemat în garanţie, din moment ce aceste despăgubiri decurg din aplicarea unor dispoziţii legale, ce recunosc dreptul celor deposedaţi abuziv de bunurile lor de a primi un echivalent bănesc, iar pârâta este organul administrativ abilitat cu stabilirea cuantumului corect al acestora, fiind de datoria statului a proceda la dezdăunarea efectivă, la nivelul stabilit, la finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs dezvoltat, recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 întrucât, prin solicitarea şi omologarea expertizei instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, substituindu-se autorităţii CCSD în determinarea cuantumului măsurilor reparatorii.
Printr-un al doilea motiv de recurs recurenta a arătat că instanţa de fond a admis şi omologat o expertiză ce a folosit în operaţiunea de utilizare a metodelor de evaluare, metoda comparaţiei prin bonitare, metodă ce nu este acceptată de Standardele Internaţionale de Evaluare, mai mult, nu au fost avute în vedere şi nici nu s-a răspuns la obiecţiunile formulate faţă de evaluarea propusă de expert.
A mai arătat recurenta că în cauză este vorba de o construcţie din anul 1928, iar în conformitate cu normativele de aplicare, corecţia pentru uzură fizică se face pentru 83 ani, raportat la data evaluării (aşa cum reiese din adresa nr. 746 din 07 octombrie 2008) şi în conformitate cu Normativul de aplicare din H.G. nr. 2.139/2004 pentru durata medie de viaţă a construcţiilor.
Pe lângă uzura fizică, mai intervin cu raport negativ şi cea din cauze externe, funcţionale, deprecieri ce nu se regăsesc în raportul de expertiză efectuat de expertul N.C.
Or, expertul tehnic a realizat evaluarea imobilului la data rămânerii irevocabile a deciziei pronunţate în dosarul nr. 7046/99/2006.
În conformitate cu prevederile acceptate şi însuşite de ANEVAR, în procedura de evaluare se are în vedere estimarea valorii proprietăţii la data inspecţiei (respectiv data raportării valorii din raportul de evaluare).
Nu în ultimul rând, s-a arătat că expertul judiciar s-a raportat la ofertele din ziar, ce nu reflectă valoarea terenului în litigiu, faţă de noţiunea de "valoare de piaţă" aşa cum este prevăzută de Standardele Internaţionale de Evaluare, respectiv, "Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţul determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere".
Pentru toate aceste considerente, suma de 84.273 euro la care a ajuns expertul judiciar (faţă de 25.198 euro pentru construcţia demolată) este total lipsită de suport legal.
Mai mult decât atât, s-a arătat că această valoare este o valoare "de nou" a unei construcţii cu toate utilităţile raportată la anul 2011 şi nu o valoare pentru o construcţie cu o vechime de 83 de ani.
În fine, recurenta a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie şi totodată a acordat şi cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, fără a face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a documentelor dosarului şi faţă de prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză prevederile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. în sensul că se impune casare hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare fiind necesară administrarea de probe noi, mai precis a unui nou raport de expertiză de evaluare imobile, cu aplicarea prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus anularea Deciziei nr. 7.204 din 18 noiembrie 2011 reprezentând titlul de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, emisă pentru suma de 293.576 RON, reprezentând măsuri reparatorii cuvenite conform Legii nr. 10/2001, hotărând totodată că autoritatea pârâtă este obligată să emită o nouă decizie privind titlul de despăgubire la nivelul sumei de 907.304 RON, aferentă suprafeţei de 516 m2 teren şi construcţii demolate, în suprafaţă de 252 m2.
Apreciind, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. că în cauză se impune efectuarea unei expertize tehnice de evaluare imobile întrucât reclamanţii au afirmat în cuprinsul acţiunii de chemare în judecată că valoarea despăgubirilor menţionată în Decizia nr. 7.204/2009 (293.576 RON) este prea mică, judecătorul fondului a admis efectuarea unei noi expertize tehnice, ale cărei concluzii le-a şi omologat, în sensul că a apreciat că valoarea de 907.304 RON, astfel determinată, este cea care urmează a fi reţinută.
Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile autorităţii recurente în sensul că instanţa de fond a omologat o expertiză care a fost întocmită pe baza "metodei comparaţiei prin bonitare", metodă despre care se susţine că nu este acceptată de Standardele Internaţionale de Evaluare.
De altfel este şi evident că expertul care a întocmit, după cum a şi afirmat o "expertiză tehnică" şi nu un "raport de evaluare", nu a răspuns practic la niciuna din obiecţiunile formulate de autoritatea pârâtă, răspunsul trimis fiind pur formal şi cuprinzând mai degrabă aprecieri şi consideraţiuni personale, fără suport legal.
Înalta Curte apreciază că se impunea ca judecătorul fondului, constatând diferenţa evidentă şi semnificativă de valoare dintre cele două evaluări - expertiza judiciară stabilind o valoare de 3 ori mai mare - să insiste în clarificarea acestui aspect, determinând totodată, fără echivoc, măsura în care ambele evaluări respectă şi sunt întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, astfel cum sunt acestea definite în art. 3 lit. e) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Aşa fiind, considerând că practic aspectele litigioase ale cauzei nu au fost pe deplin lămurite, Înalta Curte, pe temeiul legal arătat şi reţinând justeţea, din această perspectivă, a criticilor recurentei, sus arătate urmează a casa hotărârea atacată şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru completarea probatoriului.
Cu ocazia rejudecării cauzei, se impune aşadar a fi refăcută expertiza tehnică de specialitate, prin utilizarea metodelor de evaluare acceptate de Standardele Internaţionale de Evaluare, urmând ca expertul, desemnat numai dintre cei ce utilizează astfel de metode, care să răspundă şi la aspectele evocate de recurentă prin motivele de recurs, referitoare inter alia, la indicii şi coeficienţii folosiţi, la uzură, la corecta determinare a "valorii de piaţă".
Desigur că instanţa de rejudecare va putea încuviinţa părţilor, sau dispune din oficiu şi alte probe considerate utile şi pertinente cauzei.
Urmează totodată ca în etapa rejudecării cauzei să fie examinate şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ca apărări de fond, referitoare la cererea de chemare în garanţie, ce nu mai pot fi examinate de instanţa de control judiciar, faţă de măsura dispusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 139/2011 din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
Procesat de GGC - AM
← ICCJ. Decizia nr. 1461/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1479/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|