ICCJ. Decizia nr. 1453/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1453/2012
Dosar nr. 129/33/2011
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC V. SA, societate în insolvenţă, a chemat în judecată Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal seria CG nr. 2308/2010.
Pe cale incidentă, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului atacat în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
2. Apărările pârâtei
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii pe considerentul inadmisibilităţii.
În susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, pârâta a relevat că pe rolul Curţii de Apel Cluj s-a aflat dosarul nr. 1948/33/2010 având aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, reclamanta formulând o acţiune identică prin care a solicitat anularea aceluiaşi proces-verbal încheiat de Garda Financiară - Comisariatul General. S-a arătat că la data de 17 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj a anulat ca netimbrată acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 1948/33/2010, hotărâre care a rămas irevocabilă ca urmare a neexercitării căii de atac a recursului.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, pârâta a relevat că actul atacat nu are natura juridică a unui act administrativ fiscal, procesul-verbal întocmit de Garda financiară nestabilind niciun raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat, în sensul evocat de dispoziţiile art. 21 din O.G. nr. 92/2003.
În şedinţa publică din 18 martie 2011 Curtea a respins excepţia autorităţii de lucru judecat. Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut că hotărârea pronunţată în dosarul nr. 1948/33/2010 nu este o hotărâre susceptibilă de a fi înzestrată cu autoritate de lucru judecat, întrucât sentinţa nu rezolvă fondul litigiului. Singura chestiune litigioasă pe care o tranşează, asupra căreia nu s-ar mai putea reveni, este cea referitoare la timbraj, acestea fiind limitele pentru care ar fi aplicabil principiul imutabilităţii verificării jurisdicţionale.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 180 din 18 martie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul A.N.A.F., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit obligaţia procesuală privitoare la achitarea cauţiunii stabilite în şedinţa publică din 25 februarie 2010, astfel că în baza prevederilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 a respins această cerere.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă, instanţa a reţinut următoarele:
Garda Financiară, în exercitarea prerogativelor prevăzute de art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 91/2003, art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 1.324/2009, a întocmit procesul-verbal seria CG nr. 2.308/2010, proces-verbal care a cuprins evaluări ale prejudiciului fiscal, dar care, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1.324/2009, nu constituie titlu de creanţă fiscală.
Prin procesul-verbal din 3 iunie 2010 a cărui legalitate se contestă în prezenta procedură, Garda Financiară nu a dispus măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând valoarea prejudiciului, acest act având caracterul unui act premergător emiterii unui act administrativ fiscal, constatările sale urmând a fi valorificate prin raportul de inspecţie fiscală.
Astfel, instanţa a reţinut că procesul-verbal întocmit de Garda Financiară, cât timp nu stabileşte un raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat, în sensul definit de art. 21 din O.G. nr. 92/2003, nu este susceptibil de a fi contestat, conform art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
Instanţa a constatat că procesul-verbal a cărui anulare o solicită reclamanta nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă el emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lui nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, ci doar stabilirea unor fapte referitoare la activitatea reclamantei care pot fi valorificate de organele fiscale competente.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că actul în discuţie nu constituie un titlu de creanţă fiscală, Garda Financiară nedispunând măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând valoarea prejudiciului, acesta având doar caracterul unui act premergător, constatările sale putând fi valorificate printr-un raport de inspecţie fiscală, doar decizia de impunere emisă de organul fiscal competent constituind titlu de creanţă şi fiind susceptibilă de a fi contestată de contribuabil potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 republicată.
S-a concluzionat astfel că procesul-verbal de constatare al Gărzii Financiare nu poate fi atacat separat în instanţa de contencios administrativ, legalitatea şi oportunitatea măsurilor stabilite prin acesta urmând să fie analizată în cadrul soluţionării unei eventuale plângeri împotriva actului administrativ care s-ar întocmi pe baza constatărilor cuprinse în acest document, exemplificându-se prin Decizia nr. 152/2010, privind revocarea autorizaţiei reclamante de antrepozit fiscal care a şi fost contestată de către reclamantă printr-o procedură distinctă.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Împotriva Sentinţei nr. 180 din 18 martie 2011 a declarat recurs reclamanta SC V. SA, societate în insolvenţă, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în drept indicându-se dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Recurenta a învederat că în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, motivând că procesul-verbal de constatare seria CG nr. 398 din 3 iunie 2010 întocmit de intimata Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu stabileşte obligaţii de plată în sarcina recurentei şi pe cale de consecinţă un raport obligaţional între aceasta şi bugetul de stat, deoarece nu este act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004.
Recurenta a susţinut că s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 2 din Legea contenciosului administrativ la soluţionarea cauzei, procesul-verbal a cărui suspendare a executării formează obiectul litigiului fiind un act administrativ, deoarece în baza acestuia Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de produse suspuse accizelor armonizate, prin Decizia nr. 152 din 30 iulie 2010 a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO 0018324 PP01 emisă în beneficiul recurentei, având în vedere situaţia de fapt din cuprinsul acestuia, fără a se mai efectua alte constatări şi verificări, fiind sesizate şi organele de urmărire penală, aşa încât în mod eronat s-a motivat că respectivul proces-verbal nu produce efecte juridice.
A arătat recurenta că chiar din cuprinsul procesului-verbal rezultă caracterul acestuia de act administrativ, întrucât s-a constat încălcarea anumitor dispoziţii legale şi s-a stabilit cuantumul accizei datorate, iar prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii ar însemna că respectivul proces-verbal să se bucure de o prezumţie absolută de legalitate, producând efecte juridice ireversibile în privinţa intimatei fără ca aceasta să poată dovedi contrariul, deşi anterior în legătură cu aceleaşi aspecte s-au efectuat controale care nu au constatat nereguli, aşa încât se prefigurează un dubiu puternic cu privire la legalitatea procesului-verbal a cărui suspendare a solicitat-o.
2. Apărările intimatei
Intimata deşi legal citată nu a depus întâmpinare şi nu a trimis reprezentant în instanţă.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Prin procesul-verbal de constatare nr. CG nr. 398 din 3 iunie 2010 întocmit de intimata Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a cărui suspendare a executării s-a solicitat de către recurenta - reclamantă, organele de control au evaluat prejudiciul creat de recurentă prin neachitarea accizelor legal datorate, dispunând ca aceasta să depună o declaraţie de accize la autoritatea fiscală competentă şi să plătească acciza în termen de la 5 zile de la data la care a devenit exigibilă.
Din motivele de recurs rezultă că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act administrativ a procesului-verbal de constatare întocmit de Garda Financiară - Comisariatul General, prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 defineşte noţiunea act administrativ ca reprezentând "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Nu toate actele unilaterale ale autorităţilor publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
În speţă, procesul-verbal de constatare întocmit la 3 iunie 2010 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară - Comisariatul General, chiar dacă este emis de o autoritate publică, nu este un act administrativ, deoarece prin concluziile sale s-au prezentat nişte constatări, acesta fiind un act premergător, care nu produce prin el însuşi efecte juridice, întrucât prin acest înscris nu s-au dispus măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând prejudiciul evaluat, deci nu s-a stabilit o creanţă fiscală în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003.
Este adevărat că pe baza respectivelor constatări prin Decizia nr. 152/2010 s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă în beneficiul recurentei - reclamante, însă această decizie care are într-adevăr caracter de act administrativ a fost contestată de recurentă şi formează obiectul unui alt proces, ceea ce subliniază caracterul procesului-verbal de act administrativ preparator, care nu produce el însuşi efecte juridice.
Referitor la susţinerile recurentei, potrivit cărora procesul-verbal în discuţie produce efecte juridice, instanţa de fond a reţinut corect că nu produce efecte, deoarece nici prin conţinutul acestuia şi nici prin cap. IV - "măsuri dispuse" nu s-a stabilit nicio obligaţie de plată a recurentei la bugetul de stat, respectiv nicio creanţă fiscală, în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003, această măsură neputându-se dispune decât printr-un titlu de creanţă sau alt act administrativ fiscal care să poată fi contestat conform art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
4. Soluţia instanţei de recurs
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC V. SA Baia Mare împotriva Sentinţei civile nr. 180/2011 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1421/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1461/2012. Contencios → |
|---|
