ICCJ. Decizia nr. 148/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe.
Prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, privind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta Ț.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Aeroclubul României și Statutul Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind contestarea nelegalității ordinului prin care a fost desemnată comisia de cercetare a accidentului, precum și nelegalitatea cercetării raportului de anchetă administrativă, cu formarea unui nou dosar pe rolul aceleiași instanțe.
în urma disjungerii celor două capete de cerere, s-a format Dosarul, privind aceleași părți, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 241 din 19 februarie 2009 prin care Tribunalul București, secția a IV-a și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 conform cărora actele a căror legalitate este contestată de reclamantă - ordinul din 14 septembrie 1990 și actul de anchetă administrativă - sunt acte administrative, iar competența de soluționare a unor astfel de cauze este atribuită instanței de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a la data de 29 mai 2009, reclamanta fiind citată pentru primul termen de judecată cu mențiunea de a-și preciza acțiunea, în sensul de a indica obiectul și părțile cu care înțelege să se judece, față de prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2009, pricina a fost suspendată în temeiul art. 1551C. proc. civ. având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
La data de 19 aprilie 2010, reclamanta Ț.A. a formulat cerere de repunere pe rol, anexând acesteia și precizarea acțiunii.
Prin cererea precizatoare, reclamanta a arătat că a invocat excepția de nelegalitate cu ocazia soluționării cauzei ce formează Dosarul aflat în curs de judecata pe rolul Tribunalului București, secția IV-a civila, având ca obiect pretenții potrivit art. 998-1000 C. civ., ca urmare a prejudiciului pe care l-a suferit datorită decesului tatălui său, în urma accidentului aviatic din data de 07 septembrie 1990, soldat cu 2 victime, precum și a modului defectuos de soluționare a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acesta.
Astfel, nu s-a stabilit nicio vinovăție, anchetele fiind efectuate defectuos cu nesocotirea dispozițiilor legale, nu i-au fost apărate interesele, la acea dată fiind minoră. Demersurile efectuate de mama sa în vederea clarificării morții tatălui său au fost tergiversate cu consecința neacordării drepturilor legale ce i se cuvin, motiv pentru care a fost nevoită să formuleze acțiune în pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale.
A arătat că la termenul de judecată din 3 noiembrie 2008, din cadrul Dosarului, și-a exprimat poziția în sensul că a contestat nelegalitatea ordinului din 14 septembrie 1990 al Departamentului Aviației Civile din cadrul Ministerul Transporturilor prin care a fost desemnată comisia de anchetă administrativă, precum și nelegalitatea cercetării administrative efectuate cu ocazia producerii accidentului aviatic din data de 07 septembrie 1990.
Raportat la pârâții, în contradictoriu cu care a invocat excepția de nelegalitate, a precizat că aceștia sunt:
- Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Departamentul Aviației Civile, în calitate de emitent al ordinului din 14 septembrie 1990 pentru cercetarea accidentului de aviație produs în ziua de 07 septembrie 1990 cu planorul aparținând Aeroclubului Central Roman, pilot instructor Ț.G., elev N.M., al actului de anchetă administrativă a accidentului de aviație civilă produs la data de 07 septembrie 1990 pe aerodromul Aeroclubului M.Z.S. Brașov, și al raportului grupei tehnice asupra accidentului de aviație civilă produs la data de 07 septembrie 1990 pe aerodromul Aeroclubului M.Z.S. Brașov;
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Departamentul Protecția Muncii I.S.T.P.M. Brașov, în calitate de emitent al procesului-verbal încheiat la 25 octombrie 1990 la Aeroclubul M.Z.S. Brașov
- Ministerul Public care potrivit legii are atribuții și competente legale în cercetarea acestor evenimente în condițiile în care au decedat 2 persoane iar ea, fiica instructorului Ț.G., era minoră.
- Aeroclubul României ca participant la desfășurarea anchetei administrative.
- Statul Roman reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant al drepturilor cetățenilor pentru pagubele produse printr-una din formele de executare a autorității sale.
La primul termen acordat după comunicarea cererii precizatoare, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă î.C.C.J., Aeroclubul României și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au depus întâmpinări prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității.
Având în vedere că pârâtul Aeroclubul României a invocat inadmisibilitatea pentru nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea a analizat cu prioritate această excepție.
Prin sentința nr. 1336 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că instanța nu a fost investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate ci cu acțiunea în anulare a actelor contestate de reclamantă, ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale prin sentința Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Ca urmare instanța a apreciat că susținerile reclamantei potrivit cărora Curtea "a fost investită de Tribunalul București, secția a IV-a civilă ca urmare a invocării excepției de necompetență materială de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii care a apreciat că instanța competentă pentru soluționarea nelegalității acestor acte este Curtea de Apel București în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004" nu pot fi reținute.
Curtea a apreciat că în raport cu obiectul acțiunii care îl constituie anularea unor acte administrative emise în cursul desfășurării anchetei administrative a accidentului aviatic, era necesară efectuarea plângerii prealabile, prevederile art. 17 C. proc. pen. nefiind aplicabile în speță. Este adevărat că acțiunea civilă "se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă", însă obiectul acțiunii îl constituie anularea unor acte administrative emise în cursul desfășurării anchetei administrative a accidentului aviatic.
Aceste acte au constituit probe sau au stat la baza constatărilor folosite ca probe în procesul penal și nu constituie elemente ale acțiunii civile.
Reclamanta avea obligația, prin reprezentant legal sau asistat de acesta, să formuleze contestația administrativă prealabilă în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004.
2. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, având în vedere excepțiile invocate de părți concomitent, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., instanța avea obligația să soluționeze cu prioritate excepția lipsei calității procesuale invocate de părți.
Totodată, recurenta a susținut că instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
în acest context a arătat că, având în vedere motivele invocate, instanța, în mod greșit, a apreciat că acțiunea nu este o acțiune civilă în considerarea prevederilor art. 17 C. proc. pen., reținându-se că avea obligația să formuleze contestația administrativă prealabilă, în aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.
A învederat că la data producerii accidentului avea 7 ani și că accesul la documente l-a avut abia în anul 2001 și că la această dată a făcut plângere împotriva ordonanței procurorului.
II.Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin sentința nr. 241 din 19 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis excepția de necompetență materială a cauzei invocate de reclamanta Ț.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Aeroclubul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reținând că se contestă ordinul prin care s-a desemnat comisia administrativă pentru efectuarea anchetei și nelegalitatea cercetării administrative și că în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aceste acte sunt acte administrative, ceea ce atrage competența instanței de contencios administrativ.
Astfel că, în mod corect prima instanță a reținut că nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul că instanța a fost investită, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu o excepție de nelegalitate.
Ținând cont de acest aspect, soluționarea acțiunii în baza excepției de inadmisibilitate pentru neefectuarea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este temeinică și legală.
Astfel, potrivit acestor dispoziții "(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Obligativitatea efectuării plângerii prealabile, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, a fost reglementată și de vechea lege care reglementa contenciosul administrativ, Legea nr. 29/1990.
Cum, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, nici prin reprezentant legal sau asistat, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, nici în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă.
în ceea ce privește criticile recurentei, relative la încălcarea de către prima instanță a formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.
Nefiind reglementată expres în C. proc. civ. ordinea în care trebuie soluționate excepțiile invocate simultan, instanța are obligația ca, în funcție de caracterul și efectele pe care acestea le urmăresc, să stabilească prioritatea în soluționarea excepțiilor invocate simultan.
în acest sens, instanța a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității pentru nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocată de Aeroclubul României, ținând cont de faptul că instanța de fond nu a fost investită cu o excepție de nelegalitate de către Tribunalul București ci cu o acțiune în anularea actelor contestate de reclamantă, ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială.
Or, având în vedere că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, reiese fără niciun dubiu că instanța de fond a luat decizia corectă de a analiza această excepție de fond cu prioritate, și că nu se mai impunea examinarea celorlalte excepții, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
în contextul celor de mai sus, aserțiunea recurentei-reclamante potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă fără a se pronunța asupra excepțiilor privitoare la lipsa calității procesuale pasive a părților și a prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată, având în vedere că are prioritate excepția legată de învestirea instanței.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a părților privește condițiile cerute pentru a fi parte în proces, or cadrul procesual se stabilește după ce se constată că acțiunea îndeplinește condițiile prevăzute de lege iar excepția prescripției dreptului la acțiune afectează exercițiul dreptului la acțiune, ceea ce face inutilă examinarea sa atâta timp cât cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile cerute de lege.
Totodată, înalta Curte reține că nu sunt întemeiate nici criticile privitoare la faptul că instanța, la termenul din data de 07 decembrie 2010, s-a pronunțat asupra unor acte inexistente la dosarul cauzei fără a solicita emitenților în temeiul art. 172 C. proc. civ. aceste acte, această susținere nefiind veridică, având în vedere că la termenul de judecată de la data de 07 decembrie 2010 instanța de fond a dispus ca reclamanta să fie citată cu mențiunea de a depune actele administrative atacate și dovada îndeplinirii procedurii prealabile față de acestea.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către recurenta - reclamantă, în sensul că "instanța de fond a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii" nu este întemeiat.
înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond a constatat, în considerentele sentinței recurate faptul că dispozițiile art. 17 C. proc. pen. - invocate de recurenta-reclamantă pentru a susține alegația că sarcina formulării plângerii prealabile era a Ministerului Public prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov - nu au aplicabilitate în speță, având în vedere că actele administrative emise în cursul desfășurării anchetei administrative a accidentului aviatic au constituit probe sau au stat la baza constatărilor folosite ca probe în procesul penal și nu constituie elemente ale acțiunii civile.
Așa fiind și cum în cauză s-a constatat că prima instanță a respins în mod corect acțiunea ca inadmisibilă, pentru neefectuarea procedurii prealabile, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 147/2012. Contencios → |
|---|
