ICCJ. Decizia nr. 138/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Obiectul acțiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 mai 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat suspendarea executării măsurii I pct. 1 și 2 dispuse prin decizia nr. 12 din 11 martie 2011 a Camerei de Conturi Constanța și anularea încheierii din 05 mai 2011 și a deciziei nr. 12 din 11 martie 2011 măsura I pct. 1 și 2.
în motivarea acțiunii, reclamanta a criticat măsurile dispuse de către organele de control prin Decizia nr. 12 din 11 martie 2011, susținând că a aplicat în mod corect prevederile legale în vigoare referitoare la calculul și plata drepturilor în valută acordate pe perioada deplasării în străinătate, în misiuni cu caracter temporar.
2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict
Prin sentința civilă nr. 288/CA din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și a declinat contestația formulată în contencios administrativ de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., prin sucursala Rețea Poștală București- Centrul Regional Rețea Poștală Constanța în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect suspendare executare act administrativ - anulare act administrativ, în favoarea Tribunalului Constanța.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a constatat că, deși se contestă încheierea emisă de Curtea de Conturi a României, litigiul privește decizia nr. 12 din 11 martie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța.
Prin urmare, actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanță.
Curtea a apreciat că împrejurarea conform căreia, prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, s-a prevăzut dreptul conducătorului entității verificate de a sesiza instanța de contencios administrativ doar împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor nu este în măsură să determine o altă competență materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiași text de lege, excepția de la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică.
Pentru aceleași considerente, instanța a reținut că dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispozițiile legale mai sus menționate.
3. Hotărârea ceRON de-a doua instanțe aflate în conflict
Prin sentința civilă nr. 2062/2011 din 04 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, în condițiile în care verificarea activității de audit desfășurată de către Curtea de Conturi se poate face doar cu raportare la încheierea emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, Curtea de Conturi reprezentând un organ al administraței publice centrale, actele emise de pârâtă urmează a fi supuse controlului de legalitate exercitat de către Curtea de Apel, cu raportare la dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, Tribunalul a reținut că, în raport cu data pronunțării încheierii ce formează obiectul analizei judiciare, se aplică dispozițiile hotărârii nr. 130/2001, prin care a fost modificată hotărârea nr. 1/2009 în ceea ce privește instanța care soluționează contestația formulată împotriva încheierii emise de Curtea de Conturi.
4. Regulatorul de competență
înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării măsurii pct. 1 și 2 dispuse prin decizia nr. 12 din 11 martie 2011 a Camerei de Conturi Constanța, anularea încheierii din 05 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, precum și anularea deciziei nr. 12 din 11 martie 2011 măsura I pct. 1 și 2.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".
în raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
în concluzie, față de toate argumentele expuse, înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.
în cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.
în altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.
în cauza dedusă judecății, contestația împotriva deciziei nr. 12 din 11 martie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța a fost respinsă prin încheierea din 05 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1392/2012. Contencios → |
|---|
