ICCJ. Decizia nr. 1392/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanții Primarul Orașului Cernavodă, Orașul Cernavodă prin Primar, Consiliul Local Cernavodă și Primăria Orașului Cernavodă au chemat în judecată Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului Constanța, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea încheierii nr. VI/322 din 28 iulie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României admiterea contestației împotriva Deciziei nr. 29 din 2 iunie 2011 și anularea deciziei menționate.
în motivarea contestației reclamanții au arătat că urmare a auditului financiar al situațiilor pentru anul 2009 al orașului Cernavodă, efectuat în perioada 26 aprilie 2011 - 29 aprilie 2011 s-a întocmit Decizia nr. 29 din 2 iunie 2011.
Contestația formulată de reclamanți împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor prin încheierea nr. VI/322 din 28 iulie 2011.
Reclamanții au susținut că această încheiere este nelegală întrucât în mod greșit s-a apreciat că extinderea contractului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 68 din regulament.
Prin întâmpinarea formulată pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Soluționând această excepție, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1844 din 20 octombrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, cererea privind anulare încheierii emise de Curtea de Conturi este de competența Curții de apel.
La rândul său Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 440/CA din 15 decembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că deși în cauză se contestă încheierea comisiei de soluționare a contestațiilor litigiul privește de fapt Decizia emisă de Camera de Conturi a județului Constanța, respectiv un act emis de o autoritate publică județeană astfel că anularea deciziei menționate este de competența Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Constatând ivit conflict negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 21 C. proc. civ. dosarul a fost înaintat la înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
înalta Curte, examinând conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei cauze aparține Tribunalului Constanța, pentru următoarele considerente.
Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. VI/322 din 28 iulie 2011 emisă de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 29 din 2 iunie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanța.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultase din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Cum nu sunt prevăzute "prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel.
Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituia un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 137/2012. Contencios → |
|---|
